Minunata carte a unui profesor de zoologie şi etologie, despre inteligenţa animalelor. Ne considerăm superiori şi subestimăm alte specii, deşi, uneori, observăm că nu suntem singura specie dăruită cu raţiune:
“Într‑o dimineață de început de noiembrie, atunci când zilele deveneau mai reci, am observat‑o pe Franje, o femelă cimpanzeu, adunându‑și toate paiele din culcuș. Le căra sub braț, afară, pe insula întinsă din Grădina Zoologică Burgers, situată în orașul olandez Arnhem. Comportamentul ei m‑a surprins. În primul rând, Franje nu mai făcuse niciodată așa ceva și nici nu mai observasem acest comportament la alți cimpanzei. În al doilea rând, dacă scopul ei era să‑și asigure un loc cald în timpul zilei, trebuie subliniat faptul că își adunase paiele în timp ce se afla în interiorul clădirii, unde era o temperatură plăcută. În loc să reacționeze la frig, ea se pregătea pentru o temperatură pe care, de fapt, nu o resimțea în acel moment. Cea mai rezonabilă explicație ar fi aceea că a făcut extrapolarea de la experiența zilei anterioare, ce fusese răcoroasă, la răcoarea pe care a presupus că o va reîntâlni. În orice caz, mai târziu, s‑a instalat confortabil, la căldură, împreună cu micul său fiu, Fons, în cuibul de paie pe care și‑l construise.Niciodată nu am încetat să mă minunez de nivelul mental la care operează animalele, chiar dacă știu foarte bine că o singură întâmplare nu este suficientă pentru a trage concluzii.”
Comentarii recente