CĂRŢI DE TOP
„De obicei răspunsul celui care citește nu este înregistrat, dar se întâmplă ca, uneori, cititorul să simtă împulsul de a pune mâna pe creion, ca să noteze pe marginea textului. Un comentariu făcut cu creionul pe marginea paginii – o glosă care însoțește ca o umbră cartea favorită – se întâmplă să extindă textul, să îl aducă într-un alt timp, într-o altă experiență, ceea ce dă substanță iluziei că volumul ne vorbește și ne vizează existența (a noastră, a cititorilor).”
Alberto Manguel, „Prefață” la Jurnal de lectură,
traducere de Ioana Ieronim, Baroque Books & Arts, 2012
„Biblioteca ideală conține în principal, deși nu exclusiv cărți. Conține de asemenea hărți, picturi, obiecte, muzică filme și fotografii.
Biblioteca ideală este un loc pentru citit în cel mai larg sens al cuvântului.”
Albert Manguel, „Însemnări pentru o definiție a bibliotecii ideale în
Un cititor în pădurea din oglindă, traducere și note Bogdan-Alexandru Stănescu, Nemira, 2016
Dragi cititori, juniori și seniori,
așteptăm să ne scrieți sau să ne vorbiți nu numai prin cuvinte, ci și prin imagini ori video-uri despre cărțile voastre de top citite în 2025 sau în anii anteriori
și împărtășite cu alți cititori ori viitori cititori.
În încheiere nu uitați tot o „zicere” a lui Albert Manguel:
„Literatura depinde nu de cititori ideali, ci doar de cititori destul de buni.”
De data acesta ne permitem să o completăm cu
„un cititor «destul de bun» nu este cititorul egoist care se bucură de unul singur de ceea ce îi oferă cărțile, ci cititorul generos care își împarte bucuria lecturii cu alții.
Micul prinț – în oglinda mai multor minți
Cum drumul de la mare spre casă este foarte lung, iar eu trebuie să scriu o prezentare a cărții Micul prinț, m-am gândit să o fac altfel, adică să redau atât impresiile mele de lectură, cât și pe cele ale adulților cu care călătoresc: mama tata și nașul meu. Iată ce a...
citește mai multCrima din Orient Express, un roman al dreptății umane
Nu vă voi povesti cartea, ca să nu distrug misterul. Voi încerca să rezum Capitolul V, în care se prezintă crima. Detectivul Hercule Poirot este chemat să analizeze, împreună cu doctorul Constantin cadavrul lui Ratchett. Potrivit medicului, omul a fost ucis în...
citește mai mult„Moartea lui Ivan Ilici” – ascunzișul
Fățărnicia și moartea sunt singurele constante ale vieții, propune Lev Tolstoi, în proza Moartea lui Ivan Ilici, care tratează, folosindu-se de două planuri temporale, aspecte eterne ale condiției umane. Cartea debutează îndrăzneț chiar prin evenimentul titular –...
citește mai mult„Platanos” – dicotomia adolescentină
Semnificațiile romanului Platanos de Doina Ruști se reduc, în discursul adolescenților, la relația dintre Sisinel – protagonistul – și Platanos – personajul eponim –, interpretată, adeseori, ca romantică. O etichetă ce diluează nuanțele legăturii dintre cei doi....
citește mai mult„Lumea Sofiei” – scopul unei cărți literare
Beletristica reprezintă o formă de artă. Așadar, orice operă literară trebuie să fie judecată după meritul său artistic. Arta, pe de altă parte, are un unic scop primordial – estetica. În Lumea Sofiei, Jostein Gaarder împletește ficțiunea cu nonficțiunea, într-un...
citește mai mult„Marele Gatsby” – miraj
Visul american reprezintă fantezia seducătoare a vestului – orice persoană își poate depăși condiția actuală și obține traiul ideal, prin trudă și o necontinită sete pentru mai mult. Dacă culturile orientale valorizează echilibrul, cumpătarea și puținul, modelul...
citește mai mult„Persepolis” – identitate
Să trăiești într-un conflict etern îți va forma, deforma și reforma sinele în fel și chip. Un haos neîncetat, o adaptare forțată constantă, în care nu îți vei putea definitiva identitatea. Eram vestică în Iran și iraniană în vest. Nu aveam o identitate –...
citește mai multRecenzie – Castelul din orașul meu de Ioana Bâldea Constantinescu
„Castelul din orașul meu”, scris de Ioana Bâldea Constantinescu, mi s-a părut un roman destul de special, mai ales prin felul în care combină mai multe povești și perioade de timp. Nu este o carte în care acțiunea să fie foarte simplă și liniară, ci una în care...
citește mai multRecenzie – Vreau să aud numai de bine de Tudor Ganea
Romanul „Vreau să aud numai de bine”, scris de Tudor Ganea și publicat la Editura Polirom în 2024, mi s-a părut o carte destul de diferită față de ceea ce citesc de obicei. Este un roman contemporan, cu mult umor negru, dar și cu momente serioase, în care sunt...
citește mai multRecenzie Drumul spre Soare-Răsare de Ioana Nicolaie
„Drumul spre Soare-Răsare” de Ioana Nicolaie mi s-a părut o carte destul de diferită de ceea ce citesc de obicei. La început nu am știut exact la ce să mă aștept, mai ales pentru că povestea începe chiar cu moartea personajului principal, Radu. Totuși,...
citește mai multRecenzie Clandestin de Marin Mălaicu-Hondrari
Romanul „Clandestin”, scris de Marin Mălaicu-Hondrari, mi s-a părut o carte destul de neobișnuită. La început am avut impresia că este mai mult o poveste despre libertate și despre retragerea din societate, dar pe parcurs mi-am dat seama că în spatele acestei...
citește mai multRecenzie Regii gunoaielor – Ruxandra Cesereanu
Romanul Regii gunoaielor, scris de Ruxandra Cesereanu și publicat în 2024 la Editura Polirom, mi s-a părut o carte destul de greu de citit, dar în același timp, foarte actuală. Este un roman satiric, în care autoarea vorbește despre România de după comunism, despre...
citește mai multFahrenheit 451
„Cum ar arăta o lume în care accesul principal la informație, cititul, ar fi interzis?” nu pare a fi o întrebare comună, deoarece, indiferent dacă apreciem lectura sau nu, suntem înconjurați de romane, povești și distopii tipărite pe hârtie. Ray Bradbury alege...
citește mai multPersepolis
Care este primul lucru pe care-l observăm la o carte? Să fie coperta colorată, ilustrațiile alb-negru sau numele autorului? Deși nu afli multe despre carte de pe coperta a patra, „Persepolis” de Marjane Satrapi, un roman grafic, reușește cumva să-ți atragă...
citește mai multWolf Hollow
O pădure, un băiat retras și o fată care nu pare să fie ceea ce spune. „La doisprezece ani am învățat să mint. La doisprezece ani am învățat că vorbele și faptele mele contează.” este unul dintre primele lucruri care îți atrag atenția, vorbe aflate printre multe...
citește mai mult„Str. Charing Cross Nr. 84” și ce poți avea în comun cu cineva de la celălalt capăt al lumii
Într-o seară de toamnă din anul 1949, o scrisoare de la doamna Helene Hanff ajunge în cutia poștală a librăriei britanice Marks & Co. Helene trimite o listă cu cele mai dorite cărți ale ei, în speranța de a le găsi în acest colț de paradis din Londra. În New York,...
citește mai mult„Peter 2.0”, și cât de greu se câștigă nemurirea
Ce înseamnă să fii om? Să iubești, să călătorești, să fii împreună cu cei pe care îi iubești? Peter Scott-Morgan înceacă să răspundă la aceste întrebări în cartea sa, „Peter 2.0”. După ce este diagnosticat cu MND, o boală genetică care ar urma să îi atrofieze...
citește mai multPlatanos
Există multe povești în care personajele se urcă prin copaci, aleargă printre flori și stau lângă tufe, însă cum ar fi o poveste în care observăm cum oamenii devin plante și învață să-și creeze o rutină și o societate cu legi noi? Ar fi „Platanos”, de Doina Ruști....
citește mai mult„Răsăritul din ziua extragerii”, distopia anului 2026
Încă de la publicarea primului volum, în 2008, seria „Jocurile Foamei” a Suzannei Collins a devenit un succes uriaș, fiind ulterior ecranizată în filme extrem de populare. Inevitabil, a urmat un prequel, „Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare” (2020), iar acum...
citește mai multBiletul de loterie
5 zile, 5 ore și 19 minute. Ții cartea strâns în mână, te uiți la ea de vreo câteva ori, o lași și, totuși, tu rămâi cu gândul la acea numărătoare. Chiar dacă titlul cărții, „Biletul de loterie” de Michael Byrne, pare îndeajuns de sugestiv, cifrele mari de pe...
citește mai mult




















Comentarii recente