A fi străin e mai bine decât a fi străinul.
Este o propoziție pe care am pus-o cap la cap după ce am citit ”Străinul„ de Albert Camus. Nu este vreun citat celebru, nu sunt spusele vreunei persoane importante pentru societate. Este un gând al meu, un gând simplu, în care mă regăsesc și cu care mă pot consola uneori, când greu găsești ceva care te mai consolează.
A fi… străin. A te stabili într-o țară necunoscută, a vorbi o limbă diferită de toți ceilalți, a întâlni un grup de persoane pentru prima data, a citi o carte întâia oară, a fi într-o oarecare măsură… diferit. Totuși, nu prea diferit. Totuși, nu prea periculos. Totuși, nu prea străin.
A fi… străinul. A nu reuși să te stabilești într-o altă țară, a vorbi prea multe limbi pe care doar tu le înțelegi, a întâlni o persoană pe care chiar nu îți doreai să o cunoști nici acum nici altă dată, a citi atât de multe cărți pentru a trece dincolo de realitatea aceasta fără sens și de societatea aceasta incompetentă, a fi întruchiparea cuvântului „ciudat”. Prea ciudat. Prea periculos. Străinul. Meursault.
Această carte este mai degrabă una filozofică, care te pune să te uiți în oglindă și să fii sincer. Să recunoști că poate ești străin sau că poate te îndrepți spre a fi străinul. Nu poți înțelege pe deplin această carte decât fiind sincer cu tine, fiind sincer cu Meursault până la urmă și rămânând prins în povestea lui, povestea unui om obișnuit, poate chiar povestea ta.
Acțiunea cărții se bazează pe un monolog interior, pe gândurile întortocheate ale personajului, pe felul său de a fi, pe neintegrare, indiferență, acceptare a sorții, absurd, critica societății, pe ce înseamnă a fi străin de tine și străin al societății. Albert Camus își descrie perfect cartea prin următoarele cuvinte: „ În societatea noastră orice om care nu plânge la înmormântarea mamei sale riscă să fie condamnat la moarte. ”
Acțiunea nu e foarte complicată. După moartea mamei sale personajul principal participă la înmormântarea acesteia unde începe să își pună întrebări legate de modul ei de viață dinainte să moară. Începe să aibă o relație amoroasă cu Maria, de care este atras mai mult fizic decât spiritual. Prietenul și vecinul său, Raymond îl roagă să îl ajute să se răzbune pe o iubită a sa scriind o scrisoare. De aici lucrurile escaladează când este invitat de Raymond să petreacă un weekend la casa de pe plajă, unde Meursault, fără niciun motiv aparent, omoară un om. Partea a doua a cărții cuprinde procesul lui Meursault, conflictele sale interioare, acceptarea sorții și prezentarea perfectă a unei societății lipsită de toleranță, care condamnă orice persoană ce nu plânge la o înmormântare, orice persoană ce nu se conformează unui joc al înșelătoriei și superficialității, până la urmă un joc egoist, oportunist cu o mască crăpată de altruism.
Meursault a fost un outsider, un dezadaptat, o persoană împinsă la marginea societății de sine însuși, indiferent, dar revoltat, pierdut și străin al lumii, poate chiar al epocii sale, un personaj care ne-a uimit printr-o singură reacție absurdă în fața morții: „ Pentru ca totul să se consume, pentru ca să mă simt mai puțin singur, nu-mi mai rămânea decât să doresc în ziua execuției mele mulți spectatori care să mă întâmpine cu strigăte de ură. ”
Todor Alexandra Camelia, Clasa a XI-a ,Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad
Comentarii recente