Dacă ar fi să caut în carte un cuvânt, o idee, un citat, o întorsătură de frază memorabile, cred că ar fi momentul când Robinson își acceptă soarta, că a naufragiat, și chiar e bucuros că trăiește pe o insulă pustie, fără griji. Mi-a plăcut cartea foarte mult, chiar dacă la început am crezut că o să fie plictisitoare, deoarece nu înțelegeam ce era așa interesant la o carte în care cineva doar stă pe o insulă, naufragiat, dar, cu cât citești, povestea devine mai interesantă: până și momentele care par plictisitoare, ca, de exemplu, construirea casei pe insulă sau cum cultiva mâncarea, sunt, de fapt, foarte amuzante.
Povestea spune despre un tânăr, Robinson din York, care vrea să plece pe mare, dar are dificultăți din cauza părinților, care îi spun că nu o să supraviețuiască pe mare, și o să ajungă ca fratele lui, mort (ceea ce nu e deloc improbabil, dacă ne gândim că acțiunea se petrece prin secolul al XVIII-lea). El însă nu ascultă, ci pornește pe mare, dar corabia e atacată de alta, personajul dus în sclavie, nevoit să fugă și, bineînțeles, îmbarcat pe o altă navă, cu destinația Brazilia, unde duce, pentru ceva ani, o viață bună, câștigând bani mulți din recolte. Dar apoi se îmbarcă iarăși, e iar pe mare. Într-o furtună, el naufragiază ca singur supraviețuitor pe o insulă pustie; începe să fie foarte trist și crede că vorbele tatălui său se adeveresc (adică el este pedepsit pentru că a plecat din casa părintească).
Robinson are să petreacă mulți ani acolo: își construiește o casă, apoi încă una, și o numește pe una casa de la țară și pe cealaltă casa de vacanță. Începe să devină bun la meșteșuguri, cultivă legume, face pâine, ține un jurnal, și ține socoteala zilelor, chiar dacă a pierdut una, douaă din numărătoare. Începe apoi, încet-încet, să își accepte soarta, ba chiar devine recunoscător că nu a murit și spune ca trăiește o viață bună, deoarece nu are griji. Învață și un papagal să vorbească, în fiecare an sărbătorește aniversarea naufragierii pe insulă, la 30 septembrie.
După mult timp, 23 de ani mai exact, într-o bună zi, vede o urmă de picior. El, speriat, se baricadează în casa, dar peste puțin timp, după ce dă peste un ospăț de canibal, și nu știe dacă să încerce sau nu să salveze victimele, reușește să elibereze un tânăr pe care îl va numi după ziua în care se întâmplau toate acestea, Vineri. Îl învață engleza, iar Vineri devine ajutor de nădejde pentru Robinson, care e foarte fericit că are o companie, un om, pe lângă animale.
Într-o zi, când canibalii se întorc, el mai salvează două persoane: pe tatăl lui Vineri și un căpitan de corabie eșuată. Este cel mai bun semn că insula nu se află chiar așa în afara tuturor rutelor maritime, precum ar fi crezut Robinson și, la ceva timp, sunt salvați, se repatriază în Anglia și își jură să nu mai călătorească niciodată. În lipsa lui, familia s-a împuținat, dar ferma din Brazilia a prosperat, așa că Robinson revine în lumea civilizată ca om bogat.
Comentarii recente