Participarea mea la Lecturiada 2019 a fost un moment crucial pentru descoperirea aptitudinilor mele digitale și pentru rafinarea gustului meu literar. Tot la Lecturiada 2019 am aflat de Solomonari, Joimărițe și alte făpturi fascinante ale mitologiei românești. De atunci, sunt mult mai interesată de tot ce ține de tradiția noastră și, când mă aflu în preajma cărților, deschid cu multă curiozitate volume de autori români. Astfel, în momentul în care am găsit cuvântul „solomonar” pe o carte scrisă de Moni Stănilă („Războiul solomonarilor”), am știut că o să îmi placă nespus. Mai ales că eroul este Ionuț, un tânăr de vârsta mea, căruia i-a venit timpul să-și împlinească destinul. Bunicul său, Solomonarul Ilie, i-a hrănit de mic imaginația cu povești, care îi ghidează alegerile și îl ajută să supraviețuiască în Pădurea Întunecată, unde povestitorii sunt ridicați la rang de cinste. Cum a ajuns Ionuț un povestitor atât de apreciat, ne explică el însuși: „Ca să pot povesti, a trebuit să ascult. Și viața ne arată că înțelepciunea vine mai întâi din ascultare”.
Cartea m-a făcut să-i prețuiesc mai mult pe bunici, să mă bucur că i-am prins în viață și să fiu mai atentă la sfaturile lor. Cine știe, poate voi afla și eu, ca Ionuț, vreun sfat esențial, de care va depinde viitorul meu. Dar ce a deprins nepotul de la Solomonar? Că:
- „Răul nu are corp pe care să îl legi, nici nu există cum există binele sau apa.”
- „Răul, fiule, e lipsa binelui.”
- „Un om ajunge mai degrabă desăvârșit în rău, fiindcă răul corupe, ispitește, promite, dă ce nu e al lui.”
- „Nu trebuie să te târguiești niciodată cu răul.”
Astfel educat, băiatul dovedește că are coloană vertebrală, îl salvează pe balaurul Zo Y și își justifică fapta astfel: „Nu trebuie să judeci uitându-te la cei din fața ta, ci să alegi. Cineva e în primejdie, ajuți sau nu. Asta înseamnă pentru mine așa da și așa nu”.
Cartea vorbește și despre puterea altruismului. Când Ionuț ia asupra lui soarta cruntă a căpitanului Teodor și a celor doisprezece viteji ai Străjii Hotarului, păcăliți să devină slugile Vrăjitoarei Malaverba, nu ca act de bravură, ci ca sacrificiu asumat, el își manifestă credința în forța binelui și voința de a ajuta.
De-a dreptul savuros mi s-a părut și cioroiul Onceagain, care se exprimă foarte colorat, dar care are o inimă de aur, ceea ce ne arată că oamenii se pot ascunde uneori în spatele limbajului și că personaje atât de diferite pot să-și unească puterile pentru un scop comun. Astfel, acest basm autohton, cu sânziene, solomonari, pitici de foc și de pământ, vrăjitoare, vântoase, balauri și „însemnați de zâne”, fixează eterna confruntare dintre bine și rău și ne învață cum să învingem într-un război fără să luptăm.
Închei și eu seria recenziilor pentru admiterea la Lecturiada 2020 cu vorbele lui Ionuț, care mi se potrivesc mănușă „Am multe încă de învățat, dar mai întâi vreau să cunosc oamenii și lumea. Să înțeleg care sunt speranțele și necazurile lor”. Visul meu este ca următorul popas al acestui drum spre cunoaștere să fie Lecturiada 2020. Oare mi se va împlini? Andrada Trempe, clasa a 7-a, Școala Gimnazială „Oltea Doamna”, Oradea
ocojocari40@gmail.com
În primul rând, vreau să întreb a fost cumva scrisă această carte de un elev de clasa 5-a??? Ce este cu această non continuitate a gândurilor? Totul este scris parcă în fugă, nimic nu are context și este scris fără absolut nici o consecvență! Enumerațiile sunt prea multe, mai ales la începutul cărții, sunt descrise prea amănunțit unele detalii care nu au nimic cu cartea, și atât de puțin detaliile cu adevărat importante ce te ajută să înțelegi cartea! De ce sunt atât de multe fragmente rupte pe la mijloc, apoi brusc se reia iarăși ideea, dar deja ieșită din context care te confuză și mai tare! De exemplu, la un moment dat în carte mi s-a părut că a fost uitat cu totul Năsturel, camaradul lor, și apoi pe la sfârșitul capitolului a fost ceva de genul: „A, da Nasturel a căzut într-un mormânt ,ascuns, ceva neînsemnat pe acolo”. Și ajungem la partea cea mai deranjată. În al doilea rând, cu mult respect, doamna Moni stănilă, de ce aveți descrieri atât de amănunțite despre torturi, morți și despre toate bestiile pădurii??? Mi se pare dezgustător și nefiresc ca într-o carte 12+ să fie descris atât de detaliat cum le scoteau dinții, părul, cum le băteau și torturau slugile. Este oribil să descrii cum unui băiat de 15 ani i se pomitea că-i va scoate inima, și cum acesta va rupe gâturi cu dinții și le va bea sângele. Apropo de sânge, această carte este foarte deschis satanistă. Nici un fel de religie și creștinism, este satanism pur. Din cum îmi cunosc religia, contractele nu sunt semnate cu sânge la noi, ci la religia menționată mai sus, iar „slugi” are numai respectiv conducătorul lor. Am ajuns și la limbaj, deci îmi e greață! Ca elev, eu vreau din cărți să învăț un limbaj artistic frumos de unde să iau exemplu, chiar nu am nevoie în vocabular de și mai multe cuvinte licențioase! Ce era cu dialogul acela al cioroiului? Bine, înțeleg că e o cioară și trebuie să arate asta, dar limbajul arhaic nu era de ajuns? Reprezintă mulțimea, da? Consider ceva foarte foaarte nedemn de o carte ce a fost înaintată la o lecturiadă. Sunteți liberi să aveți o părere diferită de a mea, dar, să fim serioși, Moni Stănila, are cărți mult mai bune decât această adunătură de cuvinte.