,,Pe râurile ce duc…” este o mărturisire vie a nevoii de ordine interioară, de curățare a firii
și de revelare a adevărului în păienjenișul de gânduri ce ne abat de la adevărata noastră
menire.
Romanul cu note autobiografice devoalează ,,delirul” bolnavului de cancer care înfruntă
ideea finitudinii, subordonându-se crezului artistic al scriitorului portughez contemporan
Antonio Lobo Antunes care mărturisește ,,ceea ce mă interesează este să vorbesc de la
inimă la inimă”. Redarea unui experiențe traumatizante – propria luptă cu boala în timpul a
15 zile de spitalizare – se concretizează prin purificarea sufletului vocii narative care
accesează cu puterea imaginației lumea pierdută a copilăriei.
Recomand cu căldură lectura acestei opere neobișnuite din punctul de vedere al stilului
marcat de lipsa semnelor de punctuație și de o înșiruire aparent ilogică a ideilor, cu
mențiunea că cele 200 de pagini ar trebui citite fără oprire spre înțelegerea adevăratei
esențe a ,,curgerii” artistice a portughezului.
Comentarii recente