Olguța și un bunic de milioane”, de Alex Moldovan, o are în prim-plan pe Olguța, o puștoaică de 12 ani, care locuiește alături de părinții săi în Cluj. Este nevoită să plece cu mătușa sa Nina pe care abia o cunoscuse, deoarece mama ei urma să se opereze, iar tatăl este plecat în străinătate. Bunicul fetei, putred de bogat, nu a ținut legătura cu familia sa, dar își dorește foarte mult să o vadă pe Olguța. După multe aventuri,  Olguța ajunge acasă la bunicul ei, unde află că a fost suspusă unui test de către acesta, pentru a vedea dacă este demnă să îi fie nepoată. Cert este faptul că, într-un singur weekend,  viața sa se transformă foarte mult, cunoaște secrete de familie pe care nici nu le bănuia și devine mai matură decât înainte. (Daria Marinescu, clasa a V-a A, Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”, Sibiu)

 

Personajul principal al acestei cărți este Olguța, o fetiță cam țâfnoasă și leneșă, dar totuși amuzantă și isteață. Această fetiță nu își cunoaște bunicul și nici nu prea e interesată de el. La un moment dat, Olguța trece prin nenumărate aventuri captivante la capătul cărora îl va cunoaște pe misteriosul său bunic. Vă recomand această carte, deoarece ne învață că orice este posibil și că putem face orice, trebuie doar să vrem. (Ștefania Mătăcuță, clasa a V-a A, Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”, Sibiu)