Poză copertă ,,O vară cu Isidor”.jpg

,,Totuși, libertatea contează. Poate că-i mai important să fii liber, decât să trăiești mulți ani. Hm?”

Când aveam șapte-opt anișori, mi-am pus de multe ori această întrebare, dar consider că eram prea mică să înțeleg adevăratul sens al acesteia. Mărturisesc însă că nici acum nu sunt sigură de răspunsul pe care eu l-aș da, dar a fost o surpriză plăcută să întâlnesc această interogație în cartea recent citită de către mine, ,,O vară cu Isidor”.

Acțiunea din această carte începe în București unde Serena, o fetiță pasionată de fotografiat și de captat frumosul în suflet, admiră magnoliile înflorite de la fereastra sa. Însă nu are nici cea mai vagă idee despre aventura pe care o va trăi în acea vacanță, o avenură care a luat naștere de la o simplă plimbare la Grădina Zoologică. Căci în acea zi deosebită de vară, Serena și-a întâlnit cel mai bun și mai loial prienen pe care l-a avut vreodată: pe condorul Isidor. Și dintr-o singură privire s-a născut speranța care a condus la o evadare și mai apoi la o goană nebunească prin Sinaia care a sudat prietenia dintre fată și pasăre.

Cred că această carte merită citită și de o sută de ori, fiind scrisă într-o manieră atât de sensibilă și izbucnind mici explozii de emoții în interiorul meu. Este o carte minunată despre prietenie, curaj, loialitate, altruism și speranță.