Popa Sebastian, clasa a IX-a, C. N. “Moise Nicoară” Arad, Cercul transdisciplinar de lectură al adolescenților împătimiți de călătorii
Al Doilea Război Mondial a cuprins întreaga Europă, iar armatele germane sunt de neoprit. Victoria lor pare asigurată. Cu toate acestea, nu toți soldații Reichului sunt mulțumiți. Sven Hassel, un soldat dintr-un detașament de blindate, este acuzat de dezertare și, în urma unui proces ridicol de scurt, este trimis într-un lagăr de prizonieri. Cu toate acestea, prizonieratul său este de scurtă durată, el fiind înrolat într-un batalion disciplinar, folosit drept carne de tun pe câmpul de luptă. După o perioadă de instrucție brutală, Sven este trimis pe front, unde se împrietenește rapid cu un grup de tanchiști, dintre care se remarcă Bătrânul, căpitanul tancului, Porta, șoferul abil și impertinent, Pluto, tunarul masiv, și von Barring, ofițerul prietenos, dar respectat de toți. Campaniile militare îi vor purta prin toată Europa răsăriteană, luptând împotriva Armatei Roșii.
Romanul este inspirat din experiența militară a autorului și prezintă, în mare parte, fapte și persoane reale, chiar dacă povestea este înflorită sau exagerată în multe locuri. Scenele de luptă sângeroase alternează cu momente de relativă liniște, povestite într-un mod amuzant, dar totuși trist.
Pe cât de dramatice și de veridice par luptele dintre germani și ruși, pe atât de neverosimile și hilare sunt scenele de pace, în care soldații se află în tot felul de situații provocate de hoții mărunte, de beții sau de contrabanda și prietenia dintre ei și soldații sovietici.
Umorul negru și ocazionalele contemplări ale personajului-narator trimit la ororile războiului, pe care îl consideră brutal și irațional. Astfel, romanul lui Hassel, chiar dacă prezintă întâmplări din război într-o manieră amuzantă, este o condamnare atât a violenței, cât și a totalitarismului în general și a nazismului în special, criticile la adresa lui Hitler și a anturajului său fiind foarte frecvente.
Așadar, „Legiunea blestemaților” prezintă drama unui soldat care este nevoit să lupte pentru o cauză în care nu crede, ba mai mult, o detestă. Întrucât este romanul scris într-o manieră amuzantă și accesibilă, îl recomand cu căldură tuturor cititorilor, dar cu precădere celor pasionați de istoria celui de-al Doilea Război Mondial sau celor care doresc o lectură plină de umor care îi va face garantat să râdă.
Comentarii recente