gradina.jpg

”Grădina de sticlă” este al doilea roman scris de Tatiana Țîbuleac, în care a fost abordată cu curaj o temă total diferită față de cea din primul roman. Cartea este o confesiune despre perioada copilăriei până în momentul în care Tatiana a ajuns la București, capitala unei lumi noi față de cea în care a trăit. Autoarea a reușit să se transpună în poveste și să transmită stările și sentimentele fără diluări.

Cartea prezintă povestea Lastocikăi, o fetiță adoptată de la orfelinat de o femeie în vârstă care nu avea tocmai cele mai bune simțuri materne. Prezintă de fapt, povestea unei fete care a crescut și s-a maturizat într-un mediu ostil, în care educația se face sub frica unei bătăi, luată din ”casa” ei și obligată să învețe o limbă care nu îi aparține.

Tamara Pavlovna este personajul negativ al acestei cărți, care părea a acționa pentru viitorul fetiței, dar tot ce își dorea, era să își ușureze munca și să își facă bine doar ei. Această Tamara o exploata pe Lastocika, învățând-o meseria ei, cea de sticlăreasă, chinuind-o cu căratul și curățatul sticlei. Dacă Lastocika visa la libertate și evadare din acel orfelinat, iluzia ei a fost spulberată în momentul în care a pășit în casa Tamarei.

Ajunsă la ea acasă și trăind în lumea aceea, Lastocika cunoaște vecinii, Katia, Raia, Volodâmâr, Oxanka de la care învață câte ceva. Cele mai fericite momente pentru fetiță erau acelea în care primea bombonele și asculta poveștile lui Volodâmâr legate de război și viața lui. Mai apoi, ea are de ales între a merge la o școală moldovenească sau la o altă școală rusească. Deși Tamara ar prefera și o îndeamnă să meargă la școala rusească, ea alege ce simte, își alege propria limbă, cea moldovenească. Așteptările ei însă nu au fost împlinite, deoarece nu se înțelegea cu majoritatea copiilor din clasă, iar pauzele pentru ea erau un chin. De multe ori, Lastocika era nevoită să stea singură sau cu cea mai bună prietenă, Maricica. În schimb, îi făcea plăcere să învețe, iar după ce a trecut peste problemele legate de limba moldovenească, a fost prima din clasă.

Cu trecerea timpului, Tamara pleca din ce în ce mai des de acasă, iar Lastocika rămânea singură cu bănuții în mână. Atunci își făcea toate poftele și profita de timpul în care putea sta liniștită. Explora orașul, își cumpăra prăjiturelele și sucul preferat. Lastocika adora acele zile, pentru că gusta și ea puțin din ce înseamnă a fi liber.

După câțiva ani, Tamara s-a îmbolnăvit și nu mai știa unde își lăsa lucurile sau ce se întâmpla în jurul ei. Susținea că tot ce a făcut a fost pentru Lastocika, pentru a rămâne cu bani după moartea ei, pentru a putea merge unde își dorea. De multe ori, Lastocika se simțea vinovată pentru gândurile ei în legătura cu femeia care a crescut-o și își spunea mereu că fără ea nu ar fi mers la școală și nu ar fi crescut așa cum trebuie. În cele din urmă, după moartea Tamarei, Lastocika s-a mutat la București, unde a trecut prin aceleași probleme din copilărie, nu reușea să se integreze.

”Grădina de sticlă” este un roman dens, care ne arată cum au fost viețile oamenilor, o carte cu episoade dramatice, violență, ură și speranțe spulberate. În ciuda lucrurilor prin care au trecut, oamenii au reușit să păstreze o parte din umanitatea lor și să își manifeste compasiunea față de ceilalți. Acest roman ne arată cu brutalitate adevărata față a lucrurilor.

 

Bușa Ioana, Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad