Fata care a baut luna - Kelly Barnhill

Romanul m-a marcat atât de mult, încât am ales să creez și un anime cu care să ilustrez una dintre imaginile mentale tipice din poveste, poate una dintre situațiile în care Luna ar spune „Dar, mătușă Xan, voiam numai să explic că…” (cred că recunoașteți genul ăsta de frază… apare mereu numai când dăm de „belele”, iar eu cam intru în încurcături și situații pe care trebuie să le tot explic în fața celor mari, fix ca Luna). Iată și povestea!

În fiecare an, un oraș pe nume Protectorat, sacrifică fix câte un bebeluș, dându-i-l vrăjitoarei Xan pentru a nu se răzbuna pe ei.  Aceasta trăiește în pădurea de la marginea orașului și chiar  nu este rea. De fapt, ea vrea să ducă copii în casele oamenilor iubitori care trăiesc în cealaltă parte a pădurii.

Xan este de fapt bună, dovadă fiind că pe drum ea îi hrănește pe copii cu lumina stelelor, pentru ca aceștia să reziste pe parcursul călătoriei. Într-o zi, Xan greșește și hrănește o fetiță cu lumina lunii, care are proprietăți magice și o face pe fetiță să aibă puteri magice.

Xan se hotărăște s-o adopte pe fetiță, dar aruncă asupra ei o vrajă pentru ca magia lunii să ne se manifeste până la vârsta de 13 ani. Ea îi dă numele de Lun

Fata care a băut luna desen.pngși o crește pe fetiță cu ajutorul unui dragon mic care trăiește în mlaștină. Din păcate, vraja pe care o aruncă asupra Lunei dezvoltă alte probleme, întunecând mintea fetei și făcând imposibil antrenamentul ei. Fata este aproape de vârsta de 13 ani, iar Xan se teme să nu moară și să nu reușească s-o învețe pe fată tot ceea ce trebuie. Ce se va alege de ea va trebui să descoperiți singuri (singure) și nu vreau să stric bucuria de a citi.

Mi-a plăcut cartea pentru că este acel tip de carte care chiar mă captivează și mă duce în lumea ei. Și pentru că nu a fost plictisitoare, ba chiar neobișnuită ca poveste. Una peste alta, e un roman pe care cu drag vi l-aș recomanda, este genul de carte pe care chiar vrei să îl recomanzi vreunei colege: siguri aveți și voi unele din acelea care sunt fete timide, dar, în același timp, ascund minți aventuroase…  iar dacă vreo prietenă vrea să fie purtată în lumea aventuroasă a acestei cărți, cu vrăji, dragoni, monștri și blesteme, este genul de carte pe care sigur i l-ați împrumuta cu plăcere. O carte care ar aduce un prieten și discuții frumoase, la urmă!