main product photo„Clopoțeii au dispărut! Suntem mai aproape de Ajun decât de un clopoțel!”

Iarna a venit, iar Detectivii Aerieni sunt foarte fericiți pentru că în apropierea Crăciunului ei nu au niciun caz de rezolvat. Dar aceștia au și motive pentru care să nu fie fericiți, cum ar fi faptul că nu este zăpadă în oraș și că singurul loc cu zăpadă este parcul de la marginea orașului (la cum sunt iernile pe la noi, tabloul mi se pare foarte cunoscut!). De asemenea, anul acesta, primăria organizează o tombolă cu ocazia Festivalului Iernii.

Pentru a participa la tombolă, trebuie să aduci un clopoțel, iar clopoțelul câștigător va primi o mașină neagră și frumoasă.

Așa că bineînțeles, copiii s-au dus și au dat clopoței cu zâmbetele pe buze, dar, în aceeași zi, clopoțeii au dispărut ca prin magie, iar primăria, disperată, i-a angajat pe Detectivii Aerieni să rezolve cazul… Teo a devenit Marlău, Ada a devenit Jesica flecer, Bobo a devenit Bolumbo, Bibi a devenit Scubidu iar Sherlock, beagle-ul, a devenit Șerloc (toate numele trimit la alte personaje sau scriitori). Pentru acest caz, copiii au ales o altă tactică, aceea fiind ca fiecare să meargă pe cont propriu în căutare de indicii și de suspecți. Zis și făcut, detectivii au plecat în căutare de indicii, iar la finalul căutării lista de suspecți a arătat așa: Bolumbo a interogat-o pe fiica primarului, Geanina, care era suspectă pentru faptul că nu era prea fericită cu ideea de a da mașina cea neagră. Gesica flecer l-a interogat pe Nelu electricianul, care, deși era electrician, nu reușise să repare instalația bradului mare de Crăciun din mijlocul parcului (și asta pare suspect!). Marlău l-a interogat pe Pălitură (sau Pitulari sau Pilitură sau chiar Lipitură), care este suspect pentru faptul că, de fiecare dată când Marlău își întorcea spatele la el (sau ei) se auzea un clopotel, iar după aceea domnul (sau domnii) dispărea (sau dispăreau). Iar cât despre Bibi, el mai mult s-a jucat, dar a și aflat faptul că Stănică-Moș Crăciun, care era, să spunem, o mascotă sau o copie a lui Moș Crăciun, are o fobie de sunetul pe care clopoțeii îl fac, iar asta îl face și pe el suspect. Cu toate acestea, copiii erau încă departe de rezolvarea cazului.

Uite așa, ziua Ajunului a ajuns, iar prin minune, clopoțeii au fost găsiți rând pe rând prin zăpadă și, pentru că nu mai era timp de nicio tombolă, Detectivii Aerieni au organizat o vânătoare de clopoței, iar toți copiii care ar fi vrut să participe la tombolă pot câștiga bomboane dacă găsesc clopoței. A fost un final fericit pentru toți, chiar și pentru Nelu care, într-un final, a reușit să pună în funcțiune instalatia bradului.

P.S. Nu v-am spus cine a furat clopoțeii. Asta ca să citiți și voi cartea!