Romanul mi-a plăcut pentru că acțiunile personajelor nu te plictiseau niciodată. Și nici numele lor! Cel mai mult mi-a plăcut, de aceea, numele țestoasei: Juan Alberto (sau Bertilică).
Într-o zi normală de luni, dl.Papuzek se oprește la cafeneaua pe care o frecventează în fiecare dimineață. Acolo, se întâlnește cu dl.Vrabie care, ca de obicei, citește ziarul. Cei doi schimbă impresii despre cele mai recente atacuri pe care le suferiseră, iar apoi se îndreaptă spre treburile lor. Dl.Papuzek merge la serviciu: el este animal de companie, la schimb cu un alt papagal foarte asemănător (încât să își poată duce și viața de familie, fără știrea stăpânilor, nestingherit). Însă, în vizită la Mâța-Scârța este nimeni altul decât Motanul Kent, care face viața tuturor păsărilor mizerabilă și, de aceea, dl.Papuzek se vede confruntat cu decizia grea de a-și schimba serviciul, spre a nu-și primejdui familia.
De noul serviciu îi face rost Vrabie cel mic, care îl orientează spre „familia lui de vis” (pe care o tot pândea pe furiș după ce se mutase din cartier dincolo de parc). Pentru nașul său, însă, casa de peste parc nu e tocmai la îndemână, pentru că zborul e lung, greu, obositor, dar numai așa va fi în siguranță, de vreme ce spaima cartierului, motanul Kent, îi descoperise locul de muncă. De aceea, fără să fie sigur că va putea să își vadă zilnic familia, fără să știe cum va reuși să se descurce cu „naveta”, dl.Papuzek decide să își încerce norocul, astfel încât se va face îndrăgit de familia de peste parc și va fi „angajat” de aceasta.
Încet, încet, lucrurile se așază pentru familia Papuzek: dl.Vrabie, Vrabie cel mic, prietenii de la cafenea și chiar și câini ai cartierului găsesc soluția prin care să îi mute pe doamna Papuzek și pe cei doi copii aproape de noul serviciu și totul pare în regulă.
Între timp însă, motanul Kent, care era, de obicei, „pisica la pont” a unei bande de hoți, își face planuri să afle unde lucrează mai nou Dl.Papuzek și să îl smotocească un pic. Aflând unde lucrează, „vinde pontul” hoților și, în timp ce papagalul făcea antrenamente de zbor, hoții calcă apartamentul și îl adorm pe Pinot, câinele casei (care lucra, evident, tot la „schimb”, dar cu propriul frate, Merlot, pe care Papuzek îl alertează atunci când își dă seama că familia e jefuită). Pe drumul spre apartament, Merlot își strigă ceilalți prieteni câini și, împreună, sperie atât de tare hoții la intrarea în bloc, încât aceștia fug, lăsând în urmă bunurile furate. Crezând că este Pinot uitat pe-afară de stăpâni, un vecin sună la ușa apartamentului și observă că, de fapt, ușa e deschisă, casa spartă, iar Pinot inconștient. Stăpânii nu sunt anunțați, situația e salvată, iar acum este prilejul să își facă Merlot intrarea în scenă și să fie și el „angajat” ca animal de companie. Doar Kent trebuie să se ascundă, de frică să nu se răzbune hoții pe el pentru pontul care nu a funcționat, așa că este nevoit să se dea pe „mâna” Carolinei, cea mai mofturoasă pisică din cartier, care îl supune unei serii de chinuri (baie, și chiar în lighean, cu apă!, în fața prietenelor ei, exprimat scuze în public și exersat maniere pisicoase etc.). Din fericire, câinii sperie toate pisicile înainte ca motanul să fie de tot umilit. Carolina și Kent fug la țară, Papuzek câștigă un nou serviciu și își aduce familia aproape, iar Vrabie cel mic devine faimos atunci când afișează în văzul lumii inventarul tuturor pisicilor din cartier, ca să se poată apăra păsările de ele.
Comentarii recente