,,Crăciunozaurul” este o carte emoționantă care întâlnește destinul unui băiat cu cel al unui pui de dinozaur. În această carte este vorba despre William Trundle care, din păcate, se află într-un scaun cu rotile, dar asta nu îl împiedică să fie fericit alături de tatăl lui, Bob Trundle. Amândoi se confruntă cu probleme de adaptare, dar sunt veseli avându-se unul pe celălalt. Deși simt lipsa mamei lui William care a murit când băiatul era mic, cei doi par să se descurce destul de bine în viața care le tot adaugă greutăți în cale.
În acest timp, la Polul Nord s-a descoperit sub zăpadă un ou uriaș. Moș Crăciun a decis să îl îngrijească alături de spriridușii lui. Într-o zi, oul s-a spart, iar din el a ieșit un pui de dinozaur pe care, mai apoi, Moșul l-a numit Crăciunozaur. Dinozaurul acesta visa să zboare și se uita foarte des la renii Moșului, care exersau pentru marea călătorie pe care o vor avea în Ajunul Crăciunului. Crăciunozaurul avu însă o idee măreață: să se urce în sanie și să zboare în secret alături de Moș Crăciun. Însă planul i s-a complicat când a nimerit, din greșeală, în casa micului William, care aștepta un dinozaur de jucărie drept cadou, nu unul adevărat. Însă sentimentul de spaimă pe care l-au avut amândoi la început s-a transformat treptat într-o relație de prietenie strânsă care nu avea să se dezlege niciodată.
Din această carte putem învăța să prețuim tot ce ne înconjoară și să încercăm să apreciem lumea prin simplul fapt că trăim în ea și că o putem face un loc mai bun. Tot de aici am învățat și că fericirea nu stă numai în lucruri materiale, ci și în amintiri și în trăiri speciale alături de oamenii dragi nouă.
Larisa Țirtea, Școala Gimnazială ,,Oltea Doamna”, Oradea
Comentarii recente