„Numără stelele” de Lois Lowry

 

 

 

Dragoș Purcărea din Clubul de lectură „Caragiale citește!” recomandă…

Dragi cititori,

Oare v-ați simțit vreodată prinși într-o situație grea, plină de primejdii și obstacole? Dacă da, atunci veți înțelege foarte bine despre ce urmează să vă vorbesc, iar dacă nu, atunci cu siguranță trebuie să fiți atenți la ce vreau să vă descriu, fiindcă o să vă captiveze discuția. În cartea Numără stelele de Lois Lowry, autoarea ne povestește viața unei fetițe pe nume Annemarie Johansen care trăiește împreună cu mama, tatăl și sora ei mai mică într-un bloc din Copenhaga. Anul era 1943, iar capitala Danemarcei era sub ocupația trupelor SS. Annemarie împreună cu cea mai bună prietenă a ei, Ellen Rosen, își petreceau viața plictisitoare și înfricoșătoare de elev danez sub ocupare nazistă când, dintr-odată, naziștii din Danemarca au început vânătoarea de evrei, așa că Ellen și familia ei decid să meargă la unchiul Henrik, ce locuia la țărmul Mării Baltice de unde se putea vedea coasta Suediei, o țară neutră unde nu existau naziști care să omoare popoare nevinovate. Dar până să ajungă acolo, traseul lor este plin de primejdii, frica încearcă să le acapareze sufletele nevinovate și teroarea devine cuvântul cheie al acelor vremuri.

Este o carte care trebuie citită cu sufletul, o carte sensibilă, emoționantă, care te ajută să prețuiești mai mult prezentul, să înveți din lecțiile trecutului și să privești cu încredere înspre viitor. Este o carte de citit la șemineu, în vacanța de iarnă, o lectură de oferit cadou sau de împărtășit cu un prieten. O recomand cu cea mai mare căldură, nu vă va dezamăgi!

Casa de Alex Moldovan (Carcea Ioana, Unde fugim de-acasă?)

 

 

 

Prima carte pe care am citit-o scrisă de Alex Moldovan a fost Olguța și un bunic de milioane, volum ce aparține acum unei trilogii care l-a făcut pe autor cunoscut. Apoi, l-am întâlnit la Cluj, datorită Lecturiadei. Atunci când am auzit că a lansat o carte noua, ,,Casa”, am vrut să o cumpăr fără nicio ezitare. Cum Evaluarea Națională era în mai puțin de o lună, când volumul a fost anunțat, mă gândeam că îmi va fi de ajutor. Cartea nu a venit la timp, dar cu toate acestea am citit-o oricum. La început am zis  că o fac ca un hobby, dar nu puteam să las cartea asta din mână. Odată ce începeam să o citesc era de parcă mă scufundam în adânc, intrând într-o altă lume. Sincer, nu cred că a fost un moment când m-am simțit plictisită sau obligată în timp ce citeam. Și asta e destul de rar pentru mine, fiindcă mă plictisesc foarte ușor în general. Mă simțeam de parcă mă uitam la un film, îmi și imaginam cum ar arăta fiecare scenă. Personajele sunt complexe și bine descrise, deși unele nu apar pentru foarte mult timp. Și e atât de greu de redat personalitatea cuiva! Dar în acest caz poți să-ți dai seama cu ușurință ce fel de oameni sunt personajele. Apreciez faptul că Tara, personajul principal, are o anxietate redată într-un mod atât de clar. Pentru că și eu trec prin asta în fiecare zi, mereu am această frică de ceea ce zic ceilalți. Sau frica de a eșua, de a-i dezamăgi pe ceilalți. Iar Tara se luptă cu acest sentiment și reușește să se apere în fața celor care îi vor răul. Mi-a plăcut cum această carte se juca cu sentimentele mele. La un moment dat îmi amintesc foarte clar faptul că citeam și eram fericită cu ceea ce se întâmplă, iar în secunda următoare am devenit tristă și serioasă tot din cauza cărții. Nu pot spune și motivul, fiindcă nu vreau să dau ,,spoilers”, dar chiar m-a impresionat acest lucru. Faptul că puteam trece de la o emoție la alta extrem de repede deși eu sunt o persoană stăpână pe mine și pe emoțiile mele. Am observat englezismele care se găsesc cam pe orice pagină a cărții. Chiar dacă la un moment dat credeam că sunt prea multe, că sunt exagerat de multe chiar, mi-am dat seama că eu vorbesc exact la fel ca Tara. Nu cred că trece o zi, sau chiar o conversație, fără să folosesc englezisme!

Așadar, cartea asta a devenit una dintre preferatele mele: niciodată nu am fost confuză, am înțeles foarte ușor situațiile (de cele mai multe ori serioase) prin care trecea Tara, și un detaliu care mi-a plăcut foarte tare a fost subtilitatea cu care erau redate mesaje secrete. Mă refer la ,,documentele” dintre capitole care povesteau despre situația familiei Tarei. Dacă citeai cu atenție ce ziceau (și dacă și înțelegeai vocabularul foarte complicat) puteai să afli lucruri înainte ca Tara să o facă. Nu știu dacă are sens, dar mie chiar mi-au plăcut aceste amănunte. Mă simțeam ca un spion citind documentele.

Oricum, revenind, cartea aceasta chiar m-a impresionat, iar finalul e perfect: te lasă să vrei mai mult, să vezi ce se întâmplă în continuare. Este un final bun.

„Matilda” Roald Dahl

    „Matilda” de Roald Dahl este o poveste fermecătoare despre o fată inteligentă, curajoasă și plină de imaginație. Cartea spune povestea unei fetițe pe nume Matilda, care se confruntă cu o familie cu deficiente și o școală condusă de o directoare crudă și incorectă.

Matilda descoperă că are puteri care nu multi o au și începe să le folosească pentru a lupta împotriva nedreptății din viața ei. Ea se împrietenește cu o profesoară iubitoare și înțelegătoare, Miss Honey, care o încurajează să-și folosească darurile și să lupte pentru ceea ce este corect.
    Cartea abordează teme precum curajul, prietenia, loialitatea și lupta împotriva injustiției. Personajele sunt bine conturate, iar povestea este plină de momente amuzante și captivante.
Stilul de scriere al lui Roald Dahl este plin de umor și farmec, iar povestea captivantă a Matildei va fi cu siguranță apreciată de cititori de toate vârstele. Este o carte perfectă pentru copiii mici, dar și pentru adulți care vor să se bucure de o lectură plină de fantezie și aventură.
    Pe scurt, „Matilda” este o carte de neuitat, plină de învățăminte valoroase și momente de bucurie. Recomand cu căldură această carte tuturor celor care iubesc poveștile pline de imaginație și aventură.

Pumn de fier, de Mircea Pricăjan

Pumn de fier

Mircea Pricăjan

Mihai, un băiețel de aproape șapte ani, pasionat de lego, își rupe mâna, căzând de la geamul casei bunicilor lui, chiar la începutul vacanței de vară.

Când au aflat ce s-a întâmplat, bunicii copilului i-au sunat pe părinți să vină și să îl ducă la spital. Când au auzit această veste, au venit cât au putut de repede.

Doctorul i-a pus mâna în ghips numaidecât și l-a informat pe Mihai că trebuie să o țină așa preț de cinci săptămâni. Băiatul, deși supărat, nu avea ce să facă, știind că este pentru binele lui.

Au trecut câteva săptămâni și Mihai s-a întors în satul bunicilor lui. Tot stând el pe afară, i-a intrat în ghips o mică insectă. Simțind că îl gâdilă ceva, a încercat să vadă ce este, așa că și-a scuturat puțin mâna. Văzând că nu îl mai gâdilă, Mihai a crezut că a scăpat de micul musafir nepoftit.

În zilele următoare,  Mihai avea senzația că mâna lui are super-puteri. A încercat acest lucru, luând o nucă și încercând să o spargă cu pumnul. Într-adevăr – nu a simțit nimic, așa că și-a botezat pumnul ,,Pumn de fier”.

A venit momentul în care Mihai trebuia să își scoată ghipsul de pe mână. Încântat, abia aștepta să își vadă mâna eliberată. După ce doctorul i-a dat ghipsul jos, băiatul l-a luat cu el acasă. Seara, a auzit un zgomot care venea din direcția ghipsului, așa că a mers să vadă ce era acolo. Când s-a uitat, a văzut un cocon de fluture, de la insecta care i-a intrat în ghips și de care a crezut că a scăpat…

Mihai și-a serbat ziua de naștere cu prietenii lui… Dar, la un moment dat, prietenilor lui era să li se întâmple ceva oribil, fiind gata să cadă de la înălțime, iar băiatul a reușit să îi salveze la timp…

De atunci, Mihai și-a dat seama că nu există ,,Pumn de fier”, ci există doar Mihai care poate face lucruri incredibile și fără pumnul lui magic…

Flonta Maria, clasa a VII-a, Șc. Gim. Ne. 11, Oradea1682530208_9junhq4w.jpg

Cititorul din peșteră, de Rui Zink

3179891.jpg

În vara aceasta, am citit câteva cărți, printre care și „Cititorul din peșteră” de Rui Zink.

M-a impresionat mult faptul că deși este o carte mică, cu pagini puține, te captivează și te duce în lumea cărților, lucru care mie, personal,  îmi place cel mai mult. O poți citi în câteva ore, nu îți          trebuie mult timp și te asigur că nu vei regreta!

În carte este vorba despre un băiat,  căuia, i-au divorțat părinții și trăia din furat. Prin mai multe circumstanțe, pe care te las să le descoperi … , ajunge pe  un vas, Aici, unul dintre marinari îi spune că se îndreaptă spre o insulă unde locuiește un monstru cititor pe care vor să-l captureze. Astfel, după foarte scurt timp, băiatul se trezește lângă monstrul numit Anibalector. Era plin de oase și cărți în peștera lui. Băiatul a făcut un pact cu monstrul: pentru a nu fi omorât, trebuia  să discute cu el și să citească multe cărți.

Băiatul s-a regăsit pe el citind și descoperind o sumedenie de povești. Și, ce credeți? cei

doi s-au împrietenit? Doar citind romanul veți putea răspunde la întrebare.

Povestea nu este neapărat despre un băiat, un animal și restul lumii, ci dimpotrivă, despre societatea care joacă rolul negativ. Din punctul meu de vedere, autorul a dorit să evidențieze faptul că numărul cititorilor a început să scadă, iar tinerii sunt mai atrași de telefoane, tablete și televizor, uitând de magia și bucuria cărților. A dorit să evidențieze importanța lecturii în viața de zi cu zi.

Mi-a plăcut mult schimbarea băiatului,  după ce a intrat în lumea cărților, demonstrând importanța cărților, care ne ajută să  ne maturizăm și să ne schimbăm.

În opinia mea, „Cititorul din peșteră” este o lectură, care nu ar trebui să lipsească din nicio bibliotecă, o lectură profundă, care merită citită de cât mai mulți cititori. O  recomand tuturor și sunt sigură că își va pune amprenta asupra voastră, ori prin prisma personajelor pe care autorul le-a conturat atât de complex, ori prin intermediul întregii povești, presărată cu  multe vorbe de duh. Vă las câteva citate care mi-au atras atenția:

– „O carte e o casă cu multe uși”

-„O carte ne cere să mergem noi la ea”

-„Cartea ne obligă să călătorim, televiziunea să rămânem gura-cască”

-„Cititorul trebuie să știe să încerce a vorbi limba cărții”

 

Popa Maya, clasa a VII-a C

Șc. Gim.  Nr. 11, Oradea