Romanul cel mai cunoscut despre copilărie, din literatura noastră (mi-a introdus și niște cuvinte noi în vocabular, adevărate provocări – „bucheludeazla și bucherițazdra”), mi-a plăcut pentru dragul cu care Nică își amintește de copilăria proprie, de părinții lui și de prietenii lui.
Personajul principal Nică își prezintă copilăria în satul Humulești, o copilărie cum nu întâlnim în povestirile noastre obișnuite, o copilărie în care ne întâlnim cu povestiri, cu întâmplări haioase, cu situații jucăușe, uneori ciudate, într-un limbaj care este uneori ciudat, greu de înțeles pentru copii. Totuși, dincolo de cuvinte am reușit să înțeleg fericirea din paginile cărții și din sufletul lui Nică, din gândurile care se îndreaptă spre trecutul lui.
În acest roman, personajul își prezintă prin ochii săi trecutul, din frageda copilărie până spre adolescență. Cartea are patru părți în care ne introduce în atmosfera și istoria acelor timpuri în satul Humulești din Moldova. Nică își amintește de lucrurile care alcătuiau viața lui: familia (mama – grijulie și protectoare, dar și strictă!, tatăl – ocupat, dar și simpatic!, bunicii – iubitori, ca oricare bunici), comunitatea (prietenii lui – de la școală, de joacă, de năzdrăvănii), biserica (cu preotul satului care se străduiește să-i facă să pășească pe urmele lui) și bani și unele lucruri (deși aveau ce mânca, nu aveau foarte mulți bani pentru învățătură), și limbajul moldovenesc.
În prima parte, Nică povestește cu drag despre casa și oamenii din jurul lui. Amintește de Calul bălan și de Sf.Nicolai „încercate” de Smărăndița, dar și de felul cum prindea muște cu ceaslovul, de iubirea pentru Smărăndița, fata preotului din sat. Nică mergea mult pe la biserică, pentru mai multe lucruri (dar niciunul legat de rugăciune doar!), ceea ce îi insuflă mamei lui dorința de a-l vedea cu carte, de a-l da la școală, să învețe mai departe. Așa că Nică va pleca cu bunicul lui, David Creangă, la Broșteni, la școala profesorului Nicolai Nanu. Locuiesc la Irinuca, fac râie de la capre, distrug casa femeii și fug din nou acasă la bunici: „Dar cartea îți aduce oarecare mângâiere” (spune bunicul).
„Nu știu alții cum sunt… dar parcă-mi saltă și acum inima de bucurie” sunt capetele primului paragraf din partea a doua, un paragraf în care gândul la casă, la prieteni, la mama cea plină de minunății ne umple și nouă inima de iubie. Copilăria este „veselă și nevinovată”, iar Nică își aduce aminte de poveștile de la Sf.Vasile (cu vezica de porc), fură smântână, fură cireșe de la unchiul său („Satură-te de cireșe!”), iar apoi fură și pupăza din tei, ca să nu-l mai trezească de dimineață.
Partea a treia povestitorul o pornește cu o descriere despre satul lui, despre biserici, școli, mănăstiri: „Lume, lume și iar lume”, punând accent pe sfânta biserică și pe pregătirea lui bisericească; povestește că nu-i plăcea să învețe și ne arată încă o dată că îi plăcea să facă farse. Află că școala i se mută la Socola. O adevărată „tragedie”…
„Tragedia” e prezentată în partea a patra și e anunțată de câteva gânduri foarte convingătoare: „Cum nu se dă ursul scos din bârlog… nu mă dădeam eu dus din Humulești”. Își iubește familia și locul unde a copilărit, dar mama voia să plece la școală, degeaba „dragu-mi era satul nostru… „dragi mi-erau tata și mama, frații și surorile, băieții satului”, „dragi mi-erau șezătorile, horele și toate petrecerile din sat!”…
Nică nu are încotro și pleacă spre Socola cu căruța lui Moș Luca, așadar spre o școală pe care nu și-o dorește și în pragul căreia ajunge… noaptea!
Cartea nu mai continuă, deoarece Nică a deschis deja ușa spre MATURIZARE! Dar sufletul lui rămâne pur și plin de imaginea copilăriei, a familiei, a bisericii!
Comentarii recente