După evenimentele dramatice din anul trecut, Lottie, Ellie şi Jamie se întorc la Rosewood, acum urmărindu-i o ameninţare şi mai mare din partea mişcării Leviathan. Ajungând acolo, îi întâmpină, însă, un alt lucru teribil pe care nu îl puteau evita, şi anume faptul că elevii erau otrăviţi. Lottie, Ellie, Jamie şi Binah, o prietenă apropiată de-a fetelor, s-au decis să investigheze puţin cazul. Între timp, Lottie mergea la un opţional despre istoria regalităţii, iar acolo află că una dintre prinţesele rebele care a rupt lanţul familiei ei regale, Liliana Mayfutt, purta diadema familiei ei. Astfel, după multe cărţi citite şi multe căutări făcute, au ajuns la faptul că ciocolata Tompkins era otrăvită cu un stratde otravă, iar bănuiala lor era că Leviathan era în spatele acelor îmbolnăviri. Venind şi Halloween-ul, cei patru au profitat de ocazie să cerceteze mâncarea otrăvită; însă misiunea a cam deviat de la subiectul principal, iar fetele au decis să facă o şedinţă de spiritism pentru a o ajuta pe Lottie să îşi găsească adevărata familie. Şi astfel cele trei au aflat că strămoaşa lui Lottie, Lili Mayfutt, era de fapt şi William Tufty, fondatorul şcolii Rosewood. Trecând zilele, situaţia dintre Lottie şi Jamie devine tot mai proastă, aşa că cei doi decid să ia o pauză, iar Ellie şi Anastacia erau tot mai agitate în legătură cu conursul de scrimă. După multe alte căutări, aceştia află că Percy Butter, colegul de cameră al lui Jamie era implicat, aşa că decid să afle cât mai multe informaţii, iar astfel următoarea etapă va avea loc la casa Tompkins, unde vor găsi otrava de pe ciocolată, formula Hamelin, înainte de Julius şi Ingrid, doi partizani din mişcarea Leviathan. Însă, din nefericire, cei doi s-au folosit de copii şi le-au furat formula din propriile mâini. După multe lovituri şi pumni primiți, Julius este transportat la spital, unde sunt necesare intervenţii serioase medicale. Chiar dacă un pericol era evitat, altul îi păştea, iar acum numărul unu pe lista celor de la Leviathan era Jamie. Cine ştie ce se va întâmpla mai departe…?
Această carte este foarte antrenantă şi plină de acţiune. Eu v-o recomand, deoarece mie mi-a captat atenţia la maximum şi urmăream fiecare clipă din poveste cu sufletul la gură. Eu mă regăsesc în două personaje, anume în Lottie, deoarece descrierea ei fizică şi morală mi se potriveşte de minune şi sunt la fel de pasionată de basme şi poveşti exact ca ea. Este o persoană minunată care îi îndrăgeşte pe toţi şi mereu îi respectă, indiferent dacă ei o fac sau nu. – Alexandra Lupaş, clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială „Oltea Doamna” Oradea.
Comentarii recente