Închide ochii şi ascultă ceea ce îţi spun…Da, tu…cel care acum încerci să pătrunzi într-un univers nou, să dai timpul înapoi cu cel puţin şapte secole. Îţi voi spune ceva simplu, îţi voi destăinui câteva cuvinte cheie. BIBIBLIOTECĂ şi TRANDAFIR. Îmi permit să cred că te-ai întrebat mirat care ar fi legătura dintre cele două…Chiar în clipa asta te gândeşti la un loc mare, plin cu cărţi, poate pentru unii plictisitor, poate pentru tine interesant, şi la tufele de trandafiri roşii din grădină care te adorm cu mireasma lor…Ai găsit cheia, legătura? Dacă nu, ia-mă de mână şi hai să mergem…Te avertizez că va fi o mare surpriză pentru tine, aşa cum a fost şi pentru mine atunci când am deschis pentru prima dată paginile romanului pe care vreau să ţi-l prezint astăzi…,,Numele trandafirului” sau ,,Il nome de la rossa” de Umberto Eco.
Totul începe într-o abaţie de călugări italieni. Protagoniştii noştri, călugărul franciscan Guglielmo de Baskerville şi novicele Adso din Melk, ajung aici cu scopul de a descoperi cauzele morţii misterioase a călugărului Adelmo din Otranto. Între timp, mor şi alţi călugări, iar cu o isteţime de detectiv Guglielmo înţelege că ceva nu e bine la mijloc, mai ales că atunci când a sosit i s-a permis accesul peste tot în cetate, numai NU în BIBLIOTECĂ. Acest lucru îi ridică câteva semne de întrebare. Bibioteca era cea mai mare şi mai vestită din acea zonă, dar cu toate acestea chiar şi accesul călugărilor era restricţionat.şi nu toate cărţile le puteau trece prin mână. Ciudat, nu? Hei, tu, sper că nu m-ai părăsit…Mai am atâtea să îţi povestesc…Bun, acum să revenim la biblioteca care de fapt nu era bibiotecă pentru toţi. Însuşi Abatele mărturisea că BIBLIOTECA era un mister, un labirint, o construcţie realizată în vechime, după un plan încurcat şi greu de descifrat, pe care doar bibliotecarul îl ştia şi îl mărturisea doar ajutorului de bibliotecar, înainte de a muri. ,,Biblioteca era plină de secrete şi mai ales de cărţi care nu fuseseră date niciodată călugărilor să le citească.” Deşi accesul era interrzis, mânaţi de curiozitate, Guglielmo şi Adso se avântă în bibliotecă, care, după spusele călugărilor ar fi fost Infernul. ,,Pentru aceşti oameni devotaţi scripturilor biblioteca era în acelaşi timp Ierusalimul ceresc şi o lume subpămînteană la marginea dintre pămîntul necunoscut şi Infernul”. Asta era doar bănuiala lor, ceea ce mai ştiau de la bibliotecar, care exagera tocmai pentru a fi convins că nimeni nu va intra acolo. Cei doi străbat mai întâi osuarul, unde erau oasele celor ce se presupune că ar fi murit acolo. Când au intrat şi-au dat seama că biblioteca era de fapt un uriaş labirint, din care era aproape cu neputinţă să mai scapi. Peste tot erau vase cu ierburi halucinogene,oglinzi ce distorsionează imaginea, simboluri ce cred că ar întruchipa răul din om, şi spaţiile libere dintre cărţi produceau curent, iar şuieratul semăna cu vocile celor morţi. Cu ajutorul testamentului unuia dintre cei morţi, protagoniştii înteleg că elementul ce i-a curmat moartea ar fi o carte interzisă din Finis Africae. A doua noapte, cei doi descoperă secretul labirintului încurcat. Numărând ferestrele camerelor, deschizăturile şi tinând seama de literele scrise pe perete la intrarea în cameră, înţeleg că BIBLIOTECA era o hartă a lumii. În fiecare punct cardinal erau aşezate cărţi reprezentative unor regiuni ce se află acolo, spre exemplu YSPANIA, LEONES, HIBERNIA. După multe încercări, asocieri, indicii, legături, este descoperită intrarea în Finis Africae, unde se gaseşte cartea cu pricina ,,Cartea lui Aristotel” , care a produs atâtea morţi pentru că era a unui filosof şi cuprindea unele teorii ereziste pe care călugării nu trebuie să le afle. Romanul se încheie brusc, cu arderea abaţiei.
Cred că titlul cărţii este unul predestinat. Dacă facem o analogie a întâmplărilor cu componenetele sale am putea zice că semnificaţia întregii opere stă într-o simplă floare. Ghimpii reprezintă încercările protagoniştilor de a desluşi secretul bibliotecii, iar floarea este reuşita, urmată de arderea cetăţii misterioase.
Ei, dragă cititor, ai ajuns până la final? Am reuşit să îţi dezleg dilema de la început? După cum vezi, azi am prezentat o altă latură a bibliotecii, viziunea marelui scriitor italian Umberto Eco. Şi ce aş mai putea adăuga acum decât: Spor la citit şi la descoperit!

Bădeliţă Petruţa Maria, Colegiul Naţional ,,Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi, Cercul de lectură ,,Muguri”