Autor: Onjali Rauf, Traducere: Silvia-Alexandra Ștefan, BOOKLET 2024

Este o carte despre refugiați și problemele lor. Nu m-am gândit niciodată la ce simt acești copii, până când în clasa mea nu au venit doi gemeni a căror mamă era din America și o fetiță cu o mamă japoneză. Nu erau refugiați, tații erau români, dar probleme aveau. De aceea, cartea aceasta ne-a învățat, pe mine și pe colegii mei să fim mai buni, mai atenți și mai pregătiți să îi înțelegem.

            Când începe școala, o fată din clasă se mută și rămâne un loc gol. Într-o zi, un copil nou intră în clasă și toți colegii sunt uimiți. Alexa încearcă să se împrietenească cu el, dar se retrage speriat atunci când fata îi oferă o bomboană. Copilul are nevoie să stea separat, așa că se așează în ultima bancă.

           Alexa îl aude pe un domn, spunând că băiatul cel nou este un copil refugiat. Fetița se duce acasă și îi povestește mamei despre băiat, iar mama îi explică termenul: Un refugiat este o persoană obligată să își părăsească țara în care s-a născut din cauza persecuțiilor, a războiului sau a violenței.

           Într-o zi, o doamnă drăguță vine să-l ajute pe băiatul nou și îl invită să se joace cu ceilalți. Așa află copiii că numele lui este Ahmed.  Din păcate, bătăușul clasei decide să-i facă zile fripte lui Ahmet, dar nu prea reușește. Alexa decide să-i dea o rodie pentru a-i aminti de țara lui natală, dar bătăușul i-o fură. După aceea, băiatul îi povestește Alexei despre mama, tatăl și sora lui pe care i-a pierdut pe drumul lung dinspre Siria spre Europa.

           Când ajunge a doua zi la școală, află că Anglia își închide porțile pentru migranți și pentru refugiați. Alex decide să îl ajute și îi scrie o scrisoare reginei. Așteaptă câteva zile, dar nu este sigură că scrisoarea a ajuns unde trebuie, așa că decide să meargă să îi lase un bilețel reginei. După ce ia metroul, ajunge în Curtea Palatului, unde se desfășoară o paradă. Profită de  momentul oportun, sare peste gard, dar dă cu capul de pământ și leșină. Când își revine, reușește să dea biletul unui general. După aceea, se întoarce acasă, dar devine celebră. Poliția și televiziunea o interoghează și primește o invitație la ceai cu regina.

      La final, părinții sunt aduși la Londra și familia se reunește.

       Mi-a plăcut romanul, fiindcă m-a ajutat să-i înțeleg mai bine pe cei care vin din alte țări și să îmi dau seama că și ei au sentimente și lor le este dor de ceea ce au lăsat acolo și ei caută un loc sigur pe care să îl numească acasă.

                                     Luca Borza, Școala Gimnazială Iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca

 

 

 

 

 

 

0 0 votes
Voturi
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x