Romanul „Vreau să aud numai de bine”, scris de Tudor Ganea și publicat la Editura Polirom în 2024, mi s-a părut o carte destul de diferită față de ceea ce citesc de obicei. Este un roman contemporan, cu mult umor negru, dar și cu momente serioase, în care sunt prezentate teme precum prietenia, trecerea timpului, moartea și relația dintre trecut și prezent.
Personajul principal este Toma, un arhitect din București, care este și naratorul poveștii. Mi s-a părut un personaj destul de realist, pentru că nu este prezentat ca un om perfect. Este anxios, are probleme de sănătate și nu prea reușește să-și găsească locul în viața profesională. Un detaliu care mi-a rămas în minte este faptul că a avut unsprezece demisii în zece ani. La început mi s-a părut amuzant, dar apoi am înțeles că acest lucru spune multe despre felul lui de a fi și despre faptul că preferă să plece atunci când simte că este umilit sau nu mai poate suporta o situație.
Acțiunea începe când Toma primește o invitație destul de ciudată la un parastas care ar fi trebuit să aibă loc cu aproximativ douăzeci de ani în urmă. El merge la Constanța și își revede foștii prieteni din liceu. Printre ei se află Burcescu, Memo și Stup, însă lipsește Mihail, un personaj care devine foarte important pentru poveste. Mi-a plăcut faptul că autorul nu ne spune totul direct despre personaje, ci aflăm lucrurile treptat, prin amintirile lui Toma.
Romanul face multe treceri între prezent și trecut. Astfel, aflăm despre adolescența lui Toma, despre prietenii săi, despre relațiile dintre membrii grupului și despre lucrurile care i-au schimbat de-a lungul timpului. Mi s-a părut interesantă această construcție, deoarece, pe măsură ce citești, începi să înțelegi de ce personajele sunt așa cum sunt în prezent. În același timp, trecutul pare să nu fi dispărut niciodată cu adevărat pentru ele.
Un lucru care mi-a plăcut mult la carte este umorul. Chiar și atunci când sunt prezentate situații mai triste sau mai serioase, Toma povestește cu ironie și uneori chiar râde de propriile probleme. Limbajul este destul de direct și în unele locuri vulgar, dar cred că se potrivește cu personajele și face dialogurile să pară mai naturale. Nu mi s-a părut că personajele vorbesc artificial, ci mai degrabă ca niște oameni care se cunosc de foarte mult timp.
Un alt aspect important este Constanța și imaginea mării. Orașul nu este prezentat doar ca un loc de vacanță, ci și într-o variantă mai dezolantă și mai puțin romantică. Marea și plaja contribuie la atmosfera romanului și, în anumite momente, mi s-au părut aproape la fel de importante ca personajele.
Pentru mine, tema principală a romanului este trecerea timpului. Personajele s-au schimbat foarte mult după terminarea liceului, însă trecutul lor comun încă îi urmărește. Revederea lor îi face să-și amintească lucruri pe care probabil încercaseră să le lase în urmă. În același timp, moartea este prezentă în mai multe momente ale romanului, dar autorul nu vorbește despre ea într-un mod mereu solemn, ci o combină uneori cu ironia și umorul.
Mi-a plăcut și finalul, mai ales pentru că nu explică totul într-un mod foarte simplu. Ultimele capitole schimbă puțin atmosfera, iar întoarcerea spre trecut și epilogul despre Mihail m-au făcut să privesc altfel unele dintre lucrurile citite înainte.
În concluzie, Vreau să aud numai de bine mi s-a părut un roman interesant și original. Mi-a plăcut combinația dintre umor, mister și nostalgie, dar mai ales faptul că personajele sunt imperfecte și destul de ușor de crezut. Cartea m-a făcut să mă gândesc la cât de mult ne poate influența trecutul și la faptul că unele prietenii și amintiri rămân importante chiar și după foarte mulți ani.