Romanul „Clandestin”, scris de Marin Mălaicu-Hondrari, mi s-a părut o carte destul de neobișnuită. La început am avut impresia că este mai mult o poveste despre libertate și despre retragerea din societate, dar pe parcurs mi-am dat seama că în spatele acestei aparente liniști se ascund povești de familie, traume, iubire, răzbunare și chiar crime.
Personajul care mi-a atras cel mai mult atenția este Iustina Tiron, o femeie care renunță la o carieră importantă într-o multinațională din Londra și se retrage în casa bunicilor, într-o zonă izolată. Acolo încearcă să trăiască după propriile reguli, fără să mai depindă de societate. Taie lemne, își pregătește singură mâncarea, citește, ascultă muzică și își petrece mult timp singură. La început mi s-a părut puțin ciudat modul ei de viață, dar apoi am început să înțeleg că retragerea ei nu este doar o dorință de libertate, ci și o formă de a fugi de trecut.
Un rol important îl are Roland, fratele vitreg al Iustinei. El trăiește o viață complet diferită, ajungând să fie un ucigaș plătit. Legătura dintre cei doi mi s-a părut una dintre cele mai interesante părți ale romanului. Deși sunt foarte diferiți, au trecut prin experiențe asemănătoare și sunt legați de moartea tatălui lor, Francisc Szász. Roland ajunge să urmărească oamenii pe care îi consideră responsabili pentru tragediile familiei sale, iar de aici începe partea mai tensionată a romanului.
Mi-a plăcut faptul că povestea nu este spusă într-un singur fel. Apar mai multe perspective, iar treptat aflăm lucruri despre Iustina, Roland, Francisc și despre Alexandrina, o adolescentă care are o voce foarte directă și uneori chiar ironică. Povestea ei se leagă de celelalte personaje într-un mod care la început nu este foarte clar. Tocmai de aceea, pe parcurs am avut senzația că trebuie să pun cap la cap mai multe bucăți pentru a înțelege povestea întreagă.
O temă importantă este trecutul și felul în care acesta poate influența prezentul. Personajele încearcă să-și trăiască viața, dar nu reușesc să uite ceea ce li s-a întâmplat. În special trecutul familiei Iustinei și al lui Roland este legat de România anilor ’90 și de Mineriada din iunie 1990. Mi s-a părut interesant faptul că un eveniment istoric real este transformat într-o parte importantă din povestea personală a personajelor.
O altă temă este răzbunarea. Roland nu pare să uite niciodată ceea ce s-a întâmplat cu tatăl său și ajunge să transforme dorința de dreptate într-o misiune personală. Totuși, romanul m-a făcut să mă întreb dacă răzbunarea poate rezolva cu adevărat o traumă sau dacă, dimpotrivă, îi face pe oameni să rămână și mai mult prinși în trecut.
Mi-a plăcut și stilul autorului. Are multe descrieri și detalii, iar unele dintre ele creează o atmosferă foarte aparte. În anumite momente mi s-a părut că acțiunea se mișcă mai lent decât mi-aș fi dorit, mai ales în prima parte, dar cred că această lentoare este importantă pentru a înțelege singurătatea Iustinei și felul ei de a vedea lumea. Mai târziu, ritmul crește și romanul devine mult mai apropiat de un thriller.
Mi s-a părut interesant și titlul. Cuvântul „clandestin” sugerează ceva ascuns, secret, ceva care se întâmplă fără ca ceilalți să știe. Cred că se potrivește foarte bine cu personajele, deoarece aproape fiecare are lucruri pe care le ascunde și o parte a vieții pe care ceilalți nu o cunosc complet.
În concluzie, Clandestin mi s-a părut un roman interesant, dar nu neapărat ușor de citit. Mi-au plăcut cel mai mult personajele Iustina și Roland și felul în care poveștile lor se leagă treptat. De asemenea, mi-a plăcut combinația dintre povestea de familie, mister, iubire și partea de thriller. Uneori am simțit că anumite pasaje sunt prea lungi, dar per total cred că acestea contribuie la atmosfera specială a cărții.
Aș recomanda romanul unui cititor care vrea să citească ceva diferit și care nu se deranjează dacă povestea nu este explicată de la început.