Să trăiești într-un conflict etern îți va forma, deforma și reforma sinele în fel și chip. Un haos neîncetat, o adaptare forțată constantă, în care nu îți vei putea definitiva identitatea. Eram vestică în Iran și iraniană în vest. Nu aveam o identitate – mărturisește Marjane Satrapi în romanul autobiografic Persepolis, operă ce surprinde, în Iranul teocrat, pericolul unei vieți construite într-un zgomot de fundal asurzitor.
În 1979, în urma Revoluției Iraniene, fundamentalismul islamic șiit începe să pătrundă în structura națională, generând o legislație coercitivă. Războiul cu Irakul declanșează emigrarea Marjanei Satrapi la Viena, unde se afiliază unui grup de anarhiști, alături de care trafichează droguri și fumează, dorind să se integreze social. Într-un context politic austriac ce devine ostil față de imigranți, în 1988, Marjane este acuzată de furt de către proprietăreasa sa, fapt ce, coroborat cu infidelitatea iubitului său, o determină să se întoarcă în Iran. Nici revenirea acasă nu îi aduce liniște: se căsătorește, divorțează la scurt timp, iar realitatea distopică a regimului o convinge să părăsească definitiv țara. În cele din urmă, se stabilește la Strasbourg, în Franța, unde își poate construi viața în acord cu propriile convingeri.
Pe parcursul poveștii, Marjane este prinsă între discursuri contradictorii vehiculate de cei din jur, spre a o modela. Părinții, avangardiști, pledează pentru un guvern laic și îi vorbesc despre marxism dialectic și implicare civică. În schimb, școala devine un instrument politic, iar elevii sunt îndoctrinați cu propaganda regimului fundamentalist: șahul e alesul divin, iar martirii sunt sfinți. Copila este prinsă între două ideologii incompatibile, în plus, având și propriile gânduri încâlcite. Încă din copilărie, Marjane se află la granița între două teritorii. Este grăbită să-și aleagă principiile, doctrinele, valorile și apartenențele, ajungând să oscileze disperată între ele, într-o criză identitară.
Toată viața, protagonista glisează între coridoarele ideologice, unde trebuie să găsească grupul la care să adere. Intelectualitate, obscurantismul regimului; marxismul familiei, monarhia din trecut, anarhismul prietenilor; ateismul părinților, teismul propriu; misoginismul instituționalizat, feminismul mamei; occidentalismul european, antioccidentalismul iranian – toate o definesc pe Marjane. În încercarea de a se conforma acestui puzzle, protagonista împrumută din amalgamul de etichete pe cele convenabile, însă ajunge să nu creadă, cu adevărat, în nimic: Rușinea că n-am devenit și eu cineva, rușinea că nu le dădusem alor mei motive să fie mândri, după câte sacrificii făcuseră pentru mine. Rușinea de-a fi devenit o nihilistă mediocră. Conflictul exterior necontenit ce i-a marcat copilăria se manifestă, acum, devine intern, printr-o luptă cu sinele.
Abia atunci când viața femeii capătă stabilitate, gândirea ei se limpezește. În urma divorțului, dispar tensiunile și certurile care o sufocau, iar viața capătă un nou ritm lent, firesc. Eliberată de obligația de a răspunde așteptărilor altora, Satrapi redescoperă valorile care au rămas constante: libertatea individuală și puterea educației. În final, apreciază că educația și cultura sunt arme letale împotriva oricărei forme de fundamentalism. Stabilită în Franța, își poate clădi propria identitatea, bazată pe propriile idei și opinii, într-o Europa calmă.
În concluzie, Persepolis, Bildungsroman, sugerează că ești cel mai supus, atunci când ești sluga valorilor celorlalți, infidel propriilor convingeri. Libertatea constă în luciditate și gândire autonomă. Într-o lume a radicalizării, a polarizării, este vital să privim lucrurile nuanțat, făcând abstracție de tabere, dogme, extreme și isme.