Recenzie – Linia Karman, de Andreea Răsuceanu (ditura Polirom, Iași, 2023)
Eleva: Cozma Alice Alexandra, Colegiul Național „Garabet Ibrătleanu”, Iași, coordinator professor Cristina Chiprian
Linia Karman este o carte în care realitatea, amintirile și fantezia se împletesc atât de bine, încât nu mai știi unde se termină una și unde începe cealaltă. Andreea Răsuceanu folosește titlul, care, în astronomie, marchează limita dintre atmosfera Pământului și spațiul cosmic, ca o metaforă pentru granițele pe care fiecare le are: între trecut și prezent, între cine suntem și cine am putea fi.
Mi-a plăcut scena călătoriei pe Dunăre, când naratoarea stă pe puntea unui vapor mic, iar lumina de apus colorează apa în auriu. Vorbește cu bunica ei despre lucruri aparent banale, dar din tonul lor se simte dorul pentru oamenii plecați și pentru casele care nu mai există așa cum erau. Este genul de moment în care nu se întâmplă „multe” în exterior, dar în interiorul personajelor se mișcă totul.
O altă întâmplare care m-a atras a fost descrierea unui drum cu trenul, în care zgomotul monoton al roților pe șine îi trezește naratoarei amintiri din copilărie: mirosul de iarbă cosită din curtea bunicilor, vocea mamei chemând-o la masă, ploaia bătând în geamurile mici ale unei case de la țară. Detaliile acestea senzoriale fac ca povestea să fie foarte vie și să te transporte în locurile descrise.
Cartea are și un spațiu de analiză psihologică. Naratoarea reflectează la felul în care plecarea dintr-un loc nu înseamnă doar schimbarea adresei, ci și ruperea unei părți din tine. Își dă seama că unele granițe, odată trecute, nu mai pot fi refăcute, iar asta aduce atât libertate, cât și pierdere. Aceste gânduri sunt redate cu o sensibilitate care te face să te întrebi și tu ce „linii Karman” ai trecut în viața ta.
Este o lectură calmă, cu descrieri poetice, culorile apusului pe Dunăre, foșnetul frunzelor în curtea bunicilor, ploaia peste un oraș strain, dar și cu momente care te ating direct prin sinceritatea lor. Linia Karman nu îți spune ce să simți, ci îți lasă spațiu să îți amintești propriile plecări, propriile despărțiri și propriile granițe interioare.