Un minunat text multimodal semnat de Victoria Pătrașcu, „Ela cea fără de cuvinte”. ”…Pentru că așa se întâmplă când folosești cuvintele cu grijă. Ele te slujesc și te ascultă. Poți construi cu ele lumi…..”
Mi-a plăcut mult cartea! Mi-a plăcut Ela cu lumea ei interioară. Mi-a plăcut această lume în care cuvinele erau prețuite, iubite și păstrate ca pe un dar frumos și care erau lăsate să iasă în lume fericite, cu sens și fără a se pierde.
În această carte este vorba despre o fetiță pe nume Ela. Toată lumea care o cunoștea spunea că este mută, pentru că, de când se afla pe lume nu scoase niciun cuvânt. Părinții au dus-o pe fetiță la doctori, însă, în zadar. Aceștia au spus că fetița este perfect sănătoasă.
Exista un motiv…și anume, motivul pentru care Ela nu vorbise niciodată era acela că nu-și dorea ca ale ei cuvinte să se piardă în lumea zgomotoasă și rea. Aceasta își crease în minte propria poveste. Acolo, cuvintele ei se simțeau iubite, prețuite și erau în siguranță față de lumea de afară. Singurele prietene ale Elei erau cuvintele, în rest nimeni nu o plăcea. Nu o plăceau, pentru că nu vorbea niciodată. Într-o zi, Ela era în curtea școlii, la groapa de nisip. Desena ceva în nisip când, deodată auzi vocile a două fetițe. Cuvinte jignitoare erau deja împraștiate în jur. ” – Vai, ce proastă e, nu știe să vorbească! Spuneau fetele.”
Însă, Ela fiind obișnuită cu astfel de vorbe, nu s-a agitat. Ea avea, deja, înăuntrul ei o lume minunată și bună a cuvintelor care a salvat situația, întinzând o plasă de siguranță peste tot cerul dinăuntrul fetiței. Așa se întâmplă de fiecare dată când, cuvintele sunt folosite cu grijă.
La un moment dat, un băiețel a venit la Ela vrând să se joace cu ea. Fetița era încântată de acest lucru dar, s-a întristat când, cele doua fete l-au tras pe băiețel la o parte și i-au spus să nu se joace cu ea. Tristă fiind, Ela s-a dus cu gândul în lumea ei,ceea ce o făcu să se simtă mult mai bine. Cele doua fete au plecat împreună cu băiatul, iar Ela și-a văzut liniștită de ale ei.
După ceva vreme băiețelul s-a întors și a început să-i deseneze Elei. Acesta îi dădea și sugestii în timp ce desena, iar fetița îl asculta cu atenție. La un moment dat băiatul s-a prezentat. A zis că-l cheamă Ivan. Apoi, a întrebat-o dacă mai vrea să-i deseneze ceva….
Cuvintele Elei erau foarte entuziasmate, curioase și fericite, așa că nu s-au putut abține și s-au desprins de povestea minții și sufletului ei și au plecat în lume. Astfel, fata a spus: „– Ela. Mă cheamă Ela.” Acestea au fost primele cuvinte rostite de Ela. Ea nu avea regrete referitoare la a lăsa cuvintele să fie rostite, deoarece,â știa că acestea nu o să moară fără sens și că nu sunt pierdute. Ela știa că acestea ”se așază blând și înfloresc pe o rămurică din sufletul băiețelului.”
Comentarii recente