Traducator: Iulia Arsintescu

Categoria literatură universală

Colecția Smart Blue de la Editura Arthur, anul 2020

CRENSHAW.png

„Crenshaw”, de Katherine Applegate, este o carte pe care eu cred că trebuie să o citească orice copil, dar mai ales acel copil care e mereu nemulțumit de tot ce întâmplă în jurul lui.

Personajul principal este Jackson, un băiat în clasa a V-a, care locuiește cu mama, tata și o surioară mai mică. Deoarece părinții lui aveau probleme financiare grave, când Jackson avea 7 ani sunt nevoiți să plece din casa în care locuiau și să trăiască timp de paisprezece săptămâni într-un microbuz. Atunci apare pentru prima dată în viața băiatului un prieten imaginar, un motan pe care Jackson îl numește Crenshaw și care-i va fi alături în această perioadă. Părinții băiatului reușesc să iasă din acest impas financiar și se mută într-un apartament în care vor locui pană când Jackson ajunge în clasa a V-a. Nu o duceau grozav, însă copiii pot frecventa o școală, își fac prieteni și duc cât de cât o viață normală. Odată cu dispariția problemelor financiare dispare și Crenshaw. Spre surprinderea lui Jackson, apare din nou într-o seară, exact când băiatul își dă seama, din discuțiile părinților lui, că sunt șanse foarte mari să ajungă din nou pe drumuri.

Atât vă pot spune, pe scurt, despre „acțiunea” din această carte, care este mult mai mult. Am trăit, alături de Jackson, toate felurile de emoții pe care le poate avea un băiat de clasa a cincea: dezamăgire, atunci când renunță la lucrurile lui dragi pentru a locui într-o mașină: tristețe, atunci când își privește tatăl bolnav, care se vede nevoit să cânte în intersecții pentru a face rost de bani de mâncare; bucurie, când reușesc să părăsească microbuzul pentru a locui într-un apartament; duioșie, de fiecare dată când Jackson își proteja surioara mai mică; compasiune, pentru mama lui care încerca din răsputeri să își convingă soțul să ceară ajutor pentru a ieși din această situație iar acesta, din nu știu ce demnitate (nu am înțeles-o!!), nu accepta niciodată.

Despre Jackson trebuie să știți că este un băiețel care dorea să devină om de știință. Era preocupat de fapte și de acțiuni care pot fi demonstrate. Cu o astfel de fire, vă puteți imagina și voi cam cât de greu i-a fost să accepte (el – pentru el – că are un prieten imaginar!). A studiat chiar și statistici despre copiii care aveau astfel de prieteni, la ce vârstă apar ei, când dispar, deoarece cred că îi venea greu să accepte că el este unul dintre acei copii din statistici. Am învățat de la Jackson că în orice lucru, oricât de neplăcut ar fi el, poți găsi și ceva bun. Știu că acesta e optimismul, dar am fost cucerit de trăirile lui, de întrebările pe care și le punea (fără a avea vreun răspuns la ele).

Consider că motanul Crenshaw a fost umărul pe care Jackson și-a pus capul atunci când i-a fost greu și ca orice prieten care „la nevoie se cunoaște” a apărut din nou atunci când Jackson a avut nevoie de el.