Semnificațiile romanului Platanos de Doina Ruști se reduc, în discursul adolescenților, la relația dintre Sisinel – protagonistul – și Platanos – personajul eponim –, interpretată, adeseori, ca romantică. O etichetă ce diluează nuanțele legăturii dintre cei doi.
Privită fără prejudecăți, povestea relevă că tipul de iubire dintre cei doi este pe cât de greu de catalogat, pe atât de neimportant, dinamica lor oglindind doar așteptările publicului-țintă: adolescenții. Personajele, complexe, explorează arhetipurile adolescentului, greutățile existenței acestuia, vulnerabilitățile, ura față de sine, prin intermediul expunerii la o maladie ficțională – vegetalita, boală dezumanizantă, ce transformă indivizii în ființe fitomorfe, la granița dintre om și plantă. Aceasta îi afectează pe Sisinel, Năsosul, Vio și nou-venitul Platanos, reducându-i, fizic, la niște proiecții ale minților lor, de la cele mai arzătoare dorințe, la cele mai mari frici. Platanos este un copac falnic, solid, un dandy, despre care protagonistul mărturisește: Am crezut inițial că făcea parte dintr-o familie sus-pusă, poate niște oameni distinși. Tonul trădează o fascinație înflăcărată față de acesta.
Sisinel, pe de altă parte, nu este decât un dedițel firav, nici pe departe la fel de seducător ca platanul. Inferioritatea pe care o simte se manifestă printr-o idealizare a personajului titular, pe care Sisinel l-ar proteja cu orice preț. Platanos este însăși versiunea ideală la care dedițelul visează, cea la care nu ar putea ajunge niciodată. Pe parcursul cărții, aflăm, în schimb, că nici Platanos nu este Platanos, iar Platanos este doar o întruchipare a perfecțiunii la care și Platanos, și Sisinel, și orice adolescent aspiră.
Pe măsură ce virusul crește, pandemia transformă lumea într-o anarhie. Adaptându-se noilor condiții fizice, vegetalii dezvoltă abilități motrice – reușesc să se miște, să meargă, să descopere. Descoperirea noului univers este sfâșietoare: Sisinel descoperă că mama sa a decedat, iar vegetalita, ucigașul, a fost cauzată de o figură familiară. Un escapist care și-a disprețuit atât de tare sinele, încât a preschimbat lumea într-una care îl acomoda la perfecție. Un adolescent care, asemenea lui, își resimțea micimea – Platanos.
Așadar, Sisinel și Platanos sunt diferiți pe cât sunt de asemănători fundamental: doi adolescenți care trebuie să-și gestioneze vulnerabilitatea și ura de sine internalizată. Se remarcă două arhetipuri de reacție la sentimentul de inferioritate caracteristic adolescenței. Sisinel este admiratorul, cel ce își derivă plăcerea din a privi, din ridicarea pe un piedestal a altora, din afilierea cu cei văzuți ca fiind sus-puși; glorificarea delirantă îl face deseori dispensabil. Platanos, prin aparența sa atrăgătoare, este ca un actor a cărui însemnătate constă în a fi el însuși idealul, în a se făli, în a se îneca în laudele celorlalți, pentru a-și umple golul interior.
În concluzie, Platanos de Doina Ruști propune două moduri complet diferite de a aborda aceeași problemă prin care trecem cu toții în adolescență: gândul că nu suntem îndeajuns de buni
.