aug. 7, 2025 |
Cel de al treilea volum al „Vrăjii Literelor”, așa cum am numit universul lui J.K.Rowling după cea de-a 4 re(lecturare), „Harry Potter și Prizonierul din Azkaban”, nu începe cu o luptă, ci cu o evadare. Un fugar periculos, Sirius Black, dispare din cea mai bine păzită închisoare a lumii magice fără să lase urmă. De aici, totul devine instabil. Iar amenințarea pare să-l vizeze direct pe Harry.
Dar ceea ce face ca această carte să stea aparte în serie nu e doar pericolul care pândește din umbră. Este senzația că trecutul prinde glas. Că lucrurile spuse până acum nu mai ajung. O hartă magică, un animal misterios, un profesor blând cu secrete bine ascunse. Toate se împletesc într-un puzzle care vorbește despre loialitate, trădare și identitate.
Fiecare pas pe coridoarele de la Hogwarts dezvăluie o nouă fisură în ceea ce părea sigur. Și când timpul devine maleabil, cine deține, de fapt, adevărul? Nu e o carte despre magie. E o carte despre ce faci când descoperi că tot ceea ce știai s-ar putea să fi fost doar o minciună bine spusă. Și tocmai de aceea… e imposibil s-o lași din mână.
Tirănescu Tudor-Andrei, Colegiul Național „Iancu de Hunedoara”, clasa a IX-a A, cercul de lectură ÎN-SEMNĂRI
aug. 7, 2025 |
,,Undeva trebuie să aibă loc revoluția, însă vechea noastră morală rămâne neschimbată în lumea care ne înconjoară și ni se pune de-a curmezișul”
Tranziția socio-politică reprezintă o temă intens abordată în toate literaturile lumii. Adesea, acest fel de schimbare are loc în puncte de cotitură ale istoriei, iar cei care resimt cel mai puternic această transformare sunt, de obicei, clasele privilegiate ale vechiului sistem. După ce atacurile Aliate asupra Japoniei din Al Doilea Război Mondial s-au încheiat în 1945, ocupația americană a determinat căderea permanentă a regimului feudal și implicit, a nobilimii, din care face parte eroina romanului ,,Amurg”, scris de Osamu Dazai și publicat în 1947. În română, a apărut pentru prima dată la Editura Polirom, în 2008.
Autorul, pe numele său real, Shuji Tsushima, s-a născut în 1909, într-o familie niponă înstărită. Este apreciat și cunoscut pentru stilul său direct și sobru în care tratează teme precum decăderea morală și pierderea umanității. Printre operele sale cele mai cunoscute, se numără romanele ,,Dezumanizat” și ,,Școlărița”, alături alte proze scurte, publicate încă din vremea liceului. Din cauza vieții sale excentrice și tulburărilor psihice de care a suferit, Osamu Dazai rămâne un nume controversat în literatura universală.
În carte, este urmărită viața lui Kazuko și dificultățile familiei ei de a se adapta la noua societate japoneză de după război. Odată cu desființarea statutului de nobil, ea și mama sa cad pradă sărăciei, fiind nevoite să se mute la țară, într-o locuință modestă. Mai apoi, odată cu întoarcerea din război a lui Naoji, fratele ei, un pilot dependent de opiu, situația socială și financiară a familiei se înrăutățește considerabil. Într-o lume decimată de război, Kazuko încearcă să trăiască după propria etică, plătind prețul excluziunii sociale.
Scopul ultim al protagonistei este lupta pentru supraviețuire morală, într-o Japonie în care valorile tradiționale adânc înrădăcinate nu mai valorează nimic pentru omul de rând. Astfel, Kazuko devine victima unei tranziții menite să aducă egalitate și prosperitate pentru o mare parte a populației. Experiența personajului demonstrează că orice transformare poate avea și efecte nedorite, aducând cu sine sărăcie și deznădejde.
Am apreciat prezentarea amănunțită a amalgamului de emoții care alcătuiesc psihicul fragil al lui Kazuko. Au existat și scene intense, care m-au determinat să empatizez cu situația tragică a familiei, chiar dacă uneori am simțit un ton excesiv de melancolic, adesea prezent în scrierile lui Osamu Dazai.
Recomand ,,Amurg” pasionaților de cultură japoneză și, în general, cititorilor cu un psihic suficient de dur pentru a aprecia o literatură stranie, cu numeroase referințe la depresie și excluziune socială, cei mai mari inamici ai omului modern.
aug. 6, 2025 |
,,Ca toate celelalte, libertatea este relativă”
Mereu mi s-a părut interesant modul în care societățile dezvoltate ale prezentului percep conceptul de progres: ireversibil. De la avansul tehnologic și științific fără precedent în istorie, până la deschiderea omului modern spre egalitate și toleranță, tindem să ne raportăm la aceste realizări ca la un merit irevocabil, negând posibilitatea ca, în contexte politice tulburi, toate drepturile fundamentale ale unei categorii largi de populație să fie anulate, sub privirea ignorantă a maselor.
Un astfel de exemplu tragic îl oferă și romanul ,,Povestea Slujitoarei”, cea mai cunoscută carte a prozatoarei canadiene Margaret Atwood. În opera sa, care curpinde titluri precum ,,Alias Grace” sau ,,Testamentele”, autoarea tratează subiectul feminismului, mai precis lupta transgenerațională pentru afirmare a femeilor, din diferite perspective și în diverse perioade istorice. Distopia ,,Povestea Slujitoarei” a fost distinsă cu Premiul Arthur C. Clarke în 1987 și nominalizată la prestigiosul Booker Prize în 1986. În limba română, romanul a apărut la Editura Art, în 2020.
Principalul fir narativ este plasat în SUA, într-un viitor apropiat. În urma unei lovituri de stat, guvernul este înlăturat, Constituția, suspendată, iar noul statut al femeii se reduce la cel de slujnică pentru conducerea Republicii Gilead (noul nume al Americii), condusă de gruparea extremistă Fiii lui Iacob. În această nouă ordine socială, femeile sunt împărțite în caste, iar cele puține care au rămas fertile (casta Slujitoarelor) sunt forțate să poarte în pântece copiii liderilor, numiți Comandanți.
Protagonista, al cărei nume nu este menționat, devine o Slujitoare după ce agenții guvernului o despart de fiica și soțul ei, cu care încearcă să fugă în Canada. Aceasta ajunge în casele mai multor Comandanți, încercând să se adapteze noii vieți și privind cu resemnare spre trecut. Totul se schimbă, însă, când începe să observe cum regimul totalitar își pierde din credibilitate, fiind sabotat chiar de ideologii săi.
Prin personaje complexe, construite într-o manieră cât se poate de realistă, dar pe alocuri absurdă, autoarea pune la îndoială temeliile pe care se construiește o societate: lege, putere, dar, cel mai important, morală, care devine la fel de relativă ca libertatea. Totodată, prin faptele lor, participanții la acțiune ajung, în egală măsură, victime și părtași la teroarea instaurată în ceea ce era cândva liderul democrației mondiale, S.U.A. Probabil, cel mai îngrijorător semnal de alarmă pentru cititori îl constituie pasajele în care este descrisă prăbușirea vechiului sistem, ignorată de populație, până în clipa în care reîntoarcerea la libertate era deja imposibilă.
Față în față cu fapte care ar îngrozi cititorul cu cel mai dur psihic, îndârjirea cu care Slujitoarea decide să reziste sistemului teocratic represiv care o subjugă mi-a întărit convingerea că omul poate face față celor mai grele vremuri păstrându-și individualitatea, amenințată de liderii obsedați de controlul absolut. În plus, ca o regulă de scriere a acestei cărți, Margaret Atwood a ales să includă doar practici deja existente în regimurile totalitare ale lumii, care vizau în special categorii vulnerabile, precum femeile sau minoritățile de orice fel. S-a inspirat, printre altele, și din politicile antiavort ale regimului comunist din România.
În final, recomand ,,Povestea Slujitoarei” oricărui amator de distopii și critică socială. Încă de la publicarea sa, în 1985, reușește să captiveze publicul de pretutindeni cu stilul direct prin care atrage atenția asupra fragilității democrației, dar și asupra drepturilor fundamentale, pentru care oamenii, și îndeosebi femeile, nu trebuie să înceteze să lupte.
Diana Dindeal
clasa a XI-a, Liceul Teoretic Avram Iancu, Cluj-Napoca
aug. 6, 2025 |
În Amity Falls, frica nu vine în galop. Nu strigă. Nu sfâșie. Cel puțin, nu la vedere. Se insinuează în tăcere, ca aburul care se strecoară în oase, ca o rugăciune pe care n-ai avut curajul s-o rostești până la capăt. Aici, oamenii vorbesc în șoapte și privesc peste umăr, ca și cum ar auzi ceva ce tu încă nu poți.
Ellerie Downing nu e o eroină. E o fată care speră, care crede în ordine, în bine, în dreptele lucruri ale vieții. Dar când satul rămâne izolat, când cererile rămân fără răspuns și pădurea începe să respire altfel, ceva vechi și flămând se trezește. Nu sare la gât. Nu urlă. Doar cere. Blând. Ispititor.
Un mic favor. O dorință. O alegere pecetluită cu sânge. Și, cu fiecare pas, lumea devine mai fragilă. Oamenii oferă fără să știe ce pierd. Dragostea se strânge în pumni. Credința se curbează în genunchi. Nimeni nu e obligat. Toți consimt. Iar ceea ce consimți te schimbă.Ellerie privește în oglindă și începe să înțeleagă: răul nu e o umbră. E reflexia care zâmbește înapoi.
Am citit aproape tot ce a scris Stephen King. Nimic nu m-a făcut să îmi strâng brațele pe lângă trup cum a făcut-o cartea asta. Aici, groaza nu vine cu colți, ci cu promisiuni. Și te roagă frumos. Spor la lectură. Și dacă simți, pe parcurs, că ceva te privește din pagini… nu te întoarce imediat. S-ar putea să fii chiar tu.
Tirănescu Tudor-Andrei, Colegiul Național „Iancu de Hunedoara”, clasa a IX-a A, cercul de lectură ÎN-SEMNĂRI.
aug. 6, 2025 |
,,Aerul e drept, ca o sfoară-ntinsă, și și-a scuipat otrava pe toate dâmburile…”
26 aprilie 1986. Cel de-al patrulea reactor atomoelectric al centralei din Cernobîl (tradus literalmente, pelinul negru) a explodat, împrăștiind la sute de kilometri nori radioactivi, care au decimat viețile a mii de oameni și au condus la pierderi inestimabile. Un astfel de destin spulberat este și cel al Agustinei, protagonista romanului ,,Pelinul negru”, scris de Ioana Nicolaie și apărut la Editura Humanitas, în anul 2023. Cartea constituie primul volum al Trilogiei Nordului, în care sunt redate scene din viața unei familii numeroase și foarte sărace din nordul României, care se luptă să surpaviețuiască perioadei de tranziție din anii ’90, într-o lume a lipsurilor și violenței. Născută în 1974, în județul Bistrița-Năsăud, Ioana Nicolaie este recunoscută și apreciată pentru poezia și proza sa încărcată cu simbolistică și voci feminine inedite, în care se regăsesc adesea elemente biografice. Romanele sale au fost distinse, în 2020, cu Premiile Radio România Cultural și Observator Lyceum.
Agustina, al doisprezecelea copil al familiei Bulța, vine pe lume la scurt timp după explozia de la Cernobîl, având o condiție genetică rară, cauzată de radiații. Aceasta are dificultăți grave de învățare, probleme de atenție și vorbire și boli frecvente încă din primele luni de viață. Acasă, frații mai mari se confruntă tot mai des cu lipsa hranei și atitudinea impulsivă a tatălui, căzut în patima alcoolului. La insistențele învățătoarei sale, Agustina este trimisă la o școală specială în Buzău, unde este în mod brutal pusă față în față cu realitatea de a fi diferit de ceilalți, riscând să piardă pentru totdeuna vreo șansă de a-și depăși condiția psihologică.
,,Pelinul negru” este o poveste tragică, a unui copil care își păstrează inocența, chiar dacă destinul nu îi dă nicio șansă. Este un roman al cărui întreg univers literar stă sub semnul absurdului, presărat cu elemente de realism magic, care îndeamnă cititorii să pătrundă în mintea insolită a Agustinei, în procesul ei anevoios de a înțelege lumea care o judecă atât de aspru. În plus, imaginea școlii speciale constituie un exemplu reprezentativ pentru neglijența oamenilor obișnuiți față de cei neputincioși. Faptele odioase descrise pe parcurs, la care Agustina este forțată să ia parte, subliniază excelent tendința ființei umane de a-i respinge pe cei mai slabi sau diferiți, izolându-i complet într-un mediu care le va adânci slăbiciunile fizice și morale. Astfel, drumul Agustinei prin viață este marcat de experiențe tublurătoare, care reușesc să sensibilizeze cititorii cu privire la importanța răbdării și toleranței, chiar și în cele mai negre momente.
Recomand cartea celor pasionați de istorie și psihologie, care vor să experimenteze o perspectivă unică asupra unei perioade controversate din trecutul României. Cu siguranță, romanul nu va dezamăgi nici în privința impactului emoțional asupra pubicului cititor, care nu va mai putea uita vreodată evenimentele relatate sau strigătul metaforic de ajutor al unei generații de copii profund marcate de impactul dezastrului din Cernobîl.
aug. 6, 2025 |
Î
În lumea noastră, poveștile rămân între pagini. În cea a eroinei noastre, nu.
Acolo, cuvintele rostite pot rupe vălul dintre lumi. Pot chema umbre. Și, odată chemate, nu mai pleacă.
Meggie nu știa că vocea tatălui ei putea da viață personajelor din cărți. Nici că, într-o noapte, o singură lectură avea să le fure mama și să le aducă în schimb o amenințare care miroase a scrum și sânge. Capricorn. Numele lui e o rană rostită șoptit, un stăpân al fricii venit dintre pagini ca să ardă orice amintire de basm, să privească, cu rânjetul său criminal, moartea clișeului „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Iar Basta, cu cuțitul lui, nu doarme niciodată. Pândește. Te așteaptă.
Lumea se clatină între real și ficțiune. Ce ar trebui să fie magie devine pericol. Ce ar fi trebuit să rămână poveste capătă carne, arme și dorință de putere. Meggie învață repede: că dragostea pentru cărți te poate salva. Dar și că, uneori, cărțile nu vor să fie salvate.
Fantezia nu e vis. E luptă. Pentru familie. Pentru libertate. Pentru dreptul de a alege ce rămâne doar citit și ce merită trăit. Și când poveștile ies din cărți, nu toate au final fericit.
Așadar, dacă deschizi cartea, fă-o cu grijă. Ascultă liniștea dintre rânduri. Dacă simți miros de cenușă sau pași pe după colțul paginii, sau dacă simți chemarea nopții… închide ochii. S-ar putea ca cineva să te privească. Sau, mai rău, să te aștepte.
Legătura dintre mine și „Inimă de Cerneală” datează de mai bine de 5 ani, tocmai de la începutul Pandemiei, când mi-a fost dăruită de către mama mea. Destul de groasă pentru „eu” de atunci, cu o copertă neagră cu desene misterioase pe ea, simțeam, deja, cum devin parte din poveste. Categoria Fantasy de la editura Arthur. Hmm, oare Fantasticul poate căpăta valențe ale realității?
Tirănescu Tudor-Andrei, Colegiul Național „Iancu de Hunedoara”, clasa a IX-a A, cercul de lectură ÎN-SEMNĂRI.
Comentarii recente