,,Ca toate celelalte, libertatea este relativă”

Mereu mi s-a părut interesant modul în care societățile dezvoltate ale prezentului  percep conceptul de progres:  ireversibil. De la avansul tehnologic și științific fără precedent în istorie, până la deschiderea omului modern spre egalitate și toleranță, tindem să ne raportăm la aceste realizări ca la un merit irevocabil, negând posibilitatea ca, în contexte politice tulburi, toate drepturile fundamentale ale unei categorii largi de populație să fie anulate, sub privirea ignorantă a maselor.

Un astfel de exemplu tragic îl oferă și romanul ,,Povestea Slujitoarei”, cea mai cunoscută carte a prozatoarei canadiene Margaret Atwood. În opera sa, care curpinde titluri precum ,,Alias Grace” sau ,,Testamentele”, autoarea tratează subiectul feminismului, mai precis lupta transgenerațională pentru afirmare a femeilor, din diferite perspective și în diverse perioade istorice. Distopia ,,Povestea Slujitoarei” a fost distinsă cu Premiul Arthur C. Clarke în 1987 și nominalizată la prestigiosul Booker Prize în 1986. În limba română, romanul a apărut la Editura Art, în  2020.

Principalul fir narativ este plasat în SUA, într-un viitor apropiat. În urma unei lovituri de stat, guvernul este înlăturat, Constituția, suspendată, iar noul statut al femeii se reduce la cel de slujnică pentru conducerea Republicii Gilead (noul nume al Americii), condusă de gruparea extremistă Fiii lui Iacob. În această nouă ordine socială, femeile sunt împărțite în caste, iar cele puține care au rămas fertile (casta Slujitoarelor) sunt forțate să poarte în pântece copiii liderilor, numiți Comandanți.

Protagonista, al cărei nume nu este menționat, devine o Slujitoare după ce agenții guvernului o despart de fiica și soțul ei, cu care încearcă să fugă în Canada. Aceasta ajunge în casele mai multor Comandanți, încercând să se adapteze noii vieți și privind cu resemnare spre trecut. Totul se schimbă, însă, când începe să observe cum regimul totalitar își pierde din credibilitate, fiind sabotat chiar de ideologii săi.

Prin personaje complexe, construite într-o manieră cât se poate de realistă, dar pe alocuri absurdă, autoarea pune la îndoială temeliile pe care se construiește o societate: lege, putere, dar, cel mai important, morală, care devine la fel de relativă ca libertatea. Totodată, prin faptele lor, participanții la acțiune ajung, în egală măsură, victime și părtași la teroarea instaurată în ceea ce era cândva liderul democrației mondiale, S.U.A. Probabil, cel mai îngrijorător semnal de alarmă pentru cititori îl constituie pasajele în care este descrisă prăbușirea vechiului sistem, ignorată de populație, până în clipa în care reîntoarcerea la libertate era deja imposibilă.

Față în față cu fapte care ar îngrozi cititorul cu cel mai dur psihic, îndârjirea cu care Slujitoarea decide să reziste sistemului teocratic represiv care o subjugă mi-a întărit convingerea că omul poate face față celor mai grele vremuri păstrându-și individualitatea, amenințată de liderii obsedați de controlul absolut. În plus, ca o  regulă de scriere a acestei cărți, Margaret Atwood a ales să includă doar practici deja existente în regimurile totalitare ale lumii, care vizau în special categorii vulnerabile, precum femeile sau minoritățile de orice fel. S-a inspirat, printre altele, și din politicile antiavort ale regimului comunist din România.

În final, recomand ,,Povestea Slujitoarei” oricărui amator de distopii și critică socială. Încă de la publicarea sa, în 1985, reușește să captiveze publicul de pretutindeni cu stilul direct prin care  atrage atenția asupra fragilității democrației, dar și asupra drepturilor fundamentale, pentru care oamenii, și îndeosebi femeile, nu trebuie să înceteze să lupte.

Diana Dindeal

clasa a XI-a, Liceul Teoretic Avram Iancu, Cluj-Napoca