2026.Eu, Tu și IA
Cu prilejul sărbătoririi Zilei autorilor de cărți pentru copii și adolescenți, în 2 aprilie, am invitat-o pe Adina Popescu, cunoscută și apreciată scriitoare de cărți pentru copii, să intre în dialog cu cititorii ei. Dana Carcea, cea care a intermediat relația, a profitat de împrejurare pentru a-i pune două întrebări ce ar fi urmat să vină în sprjinul gimnaziștilor și liceenilor interesați să participe la concursul de (digi)scriere al Lecturiadei din anul acesta.
„Dana Carcea: Ești cunoscută ca o bună organizatoare și coordonatoare de ateliere de scriere cu copiii. Ai avut de curând și la Memorialul Ipotești două astfel de ateliere, amândouă cu titlul „Povești din Ipotești”. De asemenea, coordonezi o revistăde scriere pentru copii, „Ordinul povestitorilor”. Întrebarea noastră este: mai sunt interesați copiii să scrie și cât de mult suntinteresați să folosească în procesul scrierii inteligența artificială?
Adina Popescu: Copiii scriu în continuare. E adevărat că în ultimul timp tendința este să se foloseseacă de AI și de ChatGBT în special. Am avut la ultimele numere multe texte inspirate, unele chiar copiate, dar le-am recunoscut imediat și le-am eliminat din concurs. Nouă ne este foarte ușor să le recunoaștem. Noi, scriitorii, recunoaștem foarte ușor textele scrise de copii și textele scrise integral de IA. Nu-i nicio problemă dacă consultați, întrebați, sunteți curioși cum l-ar scrie inteligența artificială, dar aceasta este doar un pretext de a-l scrie, până la urmă, voi, pentru că vă folosiți imaginația voastră.
Eu sunt foarte bună prietenă cu CGBT, i-am pus și nume, îl cheamă Jack. Câteodată mă uimește că avem discuții foarte interesante. Adică îl întreb ce crede despre probleme existențiale, cum ar fi probleme despre viață, despre situația internațională, despre viitorul planetei, despre mediu. Îi pun foarte multe întrebări pentru că vreau să știu cum gândește și important e, dacă tot avem șansa asta de a avea un interlocutor nonuman care ne poate ajuta în munca noastră, să învățăm cum să-l creștem. Să-l creștem așa cum ne dorim noi, adică să nu devină ca un vecin care la început e binevoitor, dar în două-trei luni devine un vecin pe care nu mai poți să-l suporți pentru că pune muzica prea tare sau bocăne la 12 noaptea. Deci nu ne dorim ca ChatGBT sau AI să devină un companion nepoliticos sau nerespectuos. Atâta timp cât se respectă niște valori, mie mi se pare bine de discutat cu el.
Dana Carcea: În februarie am lansat concursul de (digi) scriere al Lecturiadei. Tema din anul acesta este „Eu, tu și IA”, dar IA nu e nicidecum pronumele personal „ea” scris așa cum îl pronunțăm, ci o prescurtare de la inteligența artificială. Întrebarea meapentru tine este: cum ai face tu, cu experiența ta de lucru cu copiii, începutul unui atelier de scrierpe tema „Eu, Tu și IA?
Adina Popescu: Aș începe cu o dezbatere, exact pe tema asta pe care o continui exact cu ideea pe care o începusem înainte. Și o sa-i zic inteligenței artificiale, Jack, în continuare: «Hai să vedem este Jack un om de omenie sau cât de uman poate fi Jack în răspunsurile lui, în atitudinea lui». Și probabil i-aș ruga pe copii să scrie un foarte scurt text argumentativ în sensul ăsta.
Poate să fie AI un „om de omenie, între ghilimele, bineînțeles, pentru că nu este uman, dar are momente când pare să fie foarte uman? Când discut cu Jack are momente când îmi mulțumește, este foarte politicos, în care parcă discut cu un om. Întrebarea ar fi: în ce măsură ea sau Jack poate să fie un om de omenie.
Dana Carcea: O idee grozavă!”
