aug. 19, 2026 |
ÎNTRE CEEA CE SUNTEM ȘI CEEA CE ALEGEM SĂ FIM
Nevoia de omenesc și de omenie
Cercul Muguri
Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, Rădăuți, Suceava
Elevi: Rosa-Dumitrița Popovici, Alexia Gavril, Ana-Maria Damu, Denisa Maria Jacotă
Coordonator: prof. Cristina Anfimov
Proiectul a avut un puternic rol formativ, depășind cadrul unei activități obișnuite de la clasă. Elevii au apreciat caracterul aplicat al proiectului, care i-a încurajat să reflecteze asupra propriilor valori și experiențe de viață.
Majoritatea elevilor au ajuns la concluzia că omenescul reprezintă natura umană, cu toate trăsăturile și emoțiile ei, în timp ce omenia este o alegere conștientă de a manifesta bunătate, empatie, respect și solidaritate.
Activitatea i-a apropiat pe elevi de bunici și de istoria familiilor lor, oferindu-le exemple autentice de omenie și consolidând legătura dintre generații.
Elevii au conștientizat actualitatea valorilor morale. Ei observă că societatea contemporană este marcată de individualism, indiferență și preocuparea excesivă pentru succesul personal, ceea ce face ca omenia să fie mai necesară ca oricând. Chiar și cei care inițial considerau tema neinteresantă au recunoscut, la final, că activitatea le-a schimbat modul de a privi relațiile dintre oameni și importanța valorilor morale în viața de zi cu zi.
Portofoliul conține 26 de povestiri despre omenie, culese din zona Rădăuțiului. Cinci dintre acestea sunt ilustrate prin materiale multimedia
Link de vizualizare:
https://padlet.com/denisajacotamaria/intre-ceea-ce-suntem-si-ceea-ce-alegem-sa-fim-xcj90qz65bvd5oif
Descarcă PDF – JURNAL DE BORD 2026
aug. 19, 2026 |
OAMENII CARE DAU VIAȚĂ CĂRȚILOR
Cercul Unde fugim de-acasă?
Școala Gimnazială Nr. 7, Botoșani
Elevă: Ioana Carcea (Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani)
Coordonator: prof. Loredana Carcea
O voce din Cabaretul cuvintelor, carte scrisă de Matei Vișniec, scriitor cu care Cercul de lectură Unde fugim de-acasă? s-a întâlnit anul acesta în mai multe împrejurări, vocea „Mâncătorului de cuvinte”, afirmă: „În mod sistematic îmi înghit cuvintele. N-am ce face, nu mă pot controla, atât de mult îmi plac cuvintele încât le mănânc. De fapt, nu-mi vine să le las să-mi iasă pe gură. Când un cuvânt (care se naște de fapt întâi în creierul meu) ajunge, după un lung voiaj inițiatic, pe limba mea și trebuie să-l pronunț – altfel spus să-l expulzez din ființa mea prin intermediul gurii – ceva se blochează în mine…”
Ce s-ar întâmpla dacă scriitorii ar fi niște „mâncători de cuvinte”? Dacă nu le-ar mai lăsa să ajungă la noi, cititorii? Cum s-ar mai împlini nevoia de a fi bun, generos, de a dărui, de a-i contamina pe alții de bucuria vieții? (Solomon Marcus)
În Digiportofoliul nostru încercăm să realizăm un CALENDAR al întâlnirilor pe care le-am avut în acest an școlar cu scriitori și ilustratori, oamenii datorită cărora prind viață cărțile despre care discutăm despre oameni și omenie la întâlnirile Cercului de lectură.
Link de vizualizare:
https://read.bookcreator.com/dbNirOhUicSKmJCOQFGsWK4JSj02/NY_OIcWkSIiGsO6PlFM0ow/3t_ra7CuTwuh4mQzfYV7nw-right
aug. 19, 2026 |
DE LA BUNĂTATE LA CREATIVITATE. UN NOBEL PENTRU OMENIE
Cercul Călător în Galaxia Lecturii
Școala Gimnazială Nr. 11 Oradea, Bihor
Elevi: Cerc de lectură
Coordonatoare: prof. Sanda Checicheiș șiAlina Șaitoș
Pasiunea pentru cuvântul scris sau citit asociată celei pentru imagine a fost punctul de plecare al realizării activităților desfășurate în cadrul proiectului intitulat „Lectura – adevărata libertate”.
Am descoperit alături de Omul de zăpadă al lui Matei Vișniec drumul spre perfecțiune și i-am acordat Premiul Nobel pentru omenie.
Bunătatea unor personaje din operele citite, dar și venirea primăverii au fost ilustrate prin mărțișoare-cărțișoare sub forma unor semne de carte sau a unor cărți în miniatură, având mesajele personajelor eligibile pentru Nobelul pentru omenie.
În urma lecturii cărții Copiii de făină de Anne Fin, am creat și noi „copii de făină” și „am învățat cum e să ai un copil”, ceea ce ne-a făcut „mai responsabili”.
Am poposit în lumea cărților atât la Biblioteca Județeană Oradea, în cadrul întâlnirii cu scriitoarea Doina Ruști, cât și la Târgul de carte Gaudeamus.
Am citit împreună și am descoperit că lectura este adevărata libertate.
Link de vizualizare:
https://online.fliphtml5.com/fpmly/spiw/
Descarcă PDF – ARTISTUL ‒ NEVOIA DE OMENESC SI DE OMENIE
aug. 19, 2026 |
ARTISTUL ‒ NEVOIA DE OMENESC SI DE OMENIE
Cercul Ritmurile lecturii
Colegiul Național ,,Garabet Ibrăileanu”, Iași
Elev: Alice Alexandra Cozma
Coordonator: Cristina Chiprian
Jurnalul de bord descrie implementarea proiectului „Artistul – nevoia de omenesc și de omenie”, desfășurat în cadrul clubului „Ritmurile lecturii”. Activitățile au inclus analiza unor opere literare, discursuri despre modelele de omenie, comentarii, argumentări, reflecții asupra rolului artistului și dramatizări. Proiectul s-a încheiat cu redactarea unor compuneri și realizarea unui portofoliu de lectură, evidențiind dezvoltarea gândirii critice, a valorilor morale și a interesului elevilor pentru lectură.
Descarcă PDF – ARTISTUL ‒ NEVOIA DE OMENESC SI DE OMENIE
aug. 19, 2026 |
SEMINȚE DE OMENIE, PAGINI DE POVESTE
Cercul Imago
Liceul Tehnologic „General Ioan Culcer”, Tg-Jiu, Gorj
Elevă: Alexandra-Valentina Spătaru
Coordonator: prof. Cristina-Liliana Diaconița
Digiportofoliul documentează parcursul Lecturiadei 2026, construit prin metafora grădinii. Activitățile de lectură, scriere creativă, reflecție și utilizare responsabilă a inteligenței artificiale au cultivat empatia, colaborarea și creativitatea elevilor, demonstrând că lectura poate deveni o experiență autentică de formare a valorilor, a omeniei și a spiritului comunitar.
Link de vizualizare:
https://www.facebook.com/share/p/1BNaGyBtwi/?mibextid=wwXIfr
Descarcă PDF – JURNAL DE BORD
Descarcă PDF – SEMINȚE DE OMENIE, PAGINI DE POVESTE
Comentarii recente