Agatha Christie, Zece negri mititei

„Zece negri mititei / Au cinat sub lună nouă, / Unul însă s-a-necat / Și-au rămas doar nouă.

Nouă negri mititei / Au stat noaptea după trei, / Unul s-a-ntrecut cu somnul / Și-au rămas doar opt din ei.”

Așa începe poezia după care zece persoane vor muri pe Insula Negrului din Anglia. Un anumit domn sau doamnă U. N. Owen invită un judecător, un doctor, un fost general, un polițist, un colonialist din Africa de Sud, un tânar vitezoman, o învățătoare, o bătrână și doi soți majordomi pe insula unde vor fi acuzați de diferite crime.

Cine este această persoană nebună care pedepsește oameni inițial găsiți nevinovați de lege? E undeva ascunsă pe insulă sau e printre invitați? Acestea sunt întrebările la care te provoacă cartea să răspunzi înainte de final. Când ucigașul poate fi oricine, oriunde, personajele sunt obligate să își verifice până și paharul din care beau apă și să se aștepte la orice. Tensiunea din aer îi va provoca pe invitați să își păstreze nu doar calmul și găndirea rațională, ci și sănătatea mentală. Eu nu am reușit să descopăr făptașul, dar recomand cartea tuturor celor care vor să își testeze perspicacitatea sau care vor să citească un mister bun în timpul liber. Răzvan Goldiș, clasa a IX-a, Colegiul Național Moise Nicoară din Arad

Zece negri.jpg

Yuval Noah Harari, Scurtă istorie a viitorului, HOMO DEUS

 “Istoria a început când oamenii au inventat zeii și se va sfârși când oamenii vor deveni zei.”

”Dacă tot universul depinde de experiența omului, ce se va întâmpla atunci când experiența umană va deveni doar un alt produs ce poate fi creat la comandă, identic în esență cu orice alt articol din supermarket?”

Profesori de istorie la Universitatea Ebraică din Ierusalim, Yuval Noah Harari analizează scenarii distopice. Visurile frumoase pe care tehnologia le poate împlini curând se pot transforma rapid în coșmaruri. Ce se întâmplă cu libertatea omului de a face opțiuni, în perfectă cunoștință de cauză, ce se întâmplă cu omul unei societăți cinice, în care inteligența artificială este mai puternică decât inteligența umană?! Cartea deschide tot felul de teme din ”agenda” contemporană.

Ernst H. Gombrich, O scurtă istorie a lumii

Pasiunea mea pentru istorie m-a îndrumat de-a lungul timpului să citesc orice carte având legătură cu acest subiect. Astfel am ajuns să citesc „O scurtă istorie a lumii”. De la vechiul Regat Egiptean la Cruciade, de la căderea Romei la căderea Zidului Berlinului – iată ambițiosul orizont al acestei scurte istorii, pe care autorul a scris-o în mod special pentru copii.

Gombrich reușește să strecoare mii de ani de istorie în doar câteva sute de pagini fără să-ți lase impresia că a uitat ceva esențial. Mi-a plăcut în mod deosebit felul autorului de a reda șirul evenimentelor, făcând cititorul să își amintească informațiile esențiale pe parcursul lecturii, creând strânse legături între fapte care nu par a avea ceva în comun, îndeplinindu-și scopul, precum reiese din spusele sale: ,,această carte nu este menită și nu a fost niciodată menită să înlocuiască un manual de istorie, care servește cu totul altor scopuri la școală. Vreau ca cititorii mei să se destindă și să urmărească istoria fără să ia notiţe și fără să se simtă obligaţi să reţină nume și date. Și le promit că nici eu nu o să le pun întrebări.” Colceriu Bogdan, clasa a IX-a, Colegiul Național Moise Nicoară din AradIstoria omenirii.jpg

 

Yuval Noah Harari, Sapiens

„În piaţa medievală din Samarkand, un oraş construit într-o oază din Asia Centrală, negustorii sirieni îşi treceau mâinile peste mătăsuri chinezeşti fine, nomazii fioroşi din stepă îşi etalau cel mai nou lot de sclavi cu părul galben ca paiul aduşi din apusul îndepărtat, iar prăvăliaşii îşi îndesau în pungi monede strălucitoare din aur pe care se puteau vedea inscripţii exotice şi profiluri de regi necunoscuţi. Aici, în unul din principalele locuri din epocă în care rutele comerciale din est şi vest, nord şi sud se întâlneau, unificarea omenirii era un fapt zilnic. Acelaşi proces a putut fi observat atunci când s-a strâns armata lui Kubilai-Han pentru a invada Japonia în 1281. Călăreţii mongoli îmbrăcaţi în piei şi blănuri îşi frecau coatele de pedestraşii chinezi cu pălării de bambus, soldaţii beţi din trupele auxiliare coreene se luau la harţă cu marinarii tatuaţi din Marea Chinei de Sud, geniştii din Asia Centrală ascultau cu gura căscată poveştile înflorite ale aventurierilor europeni şi cu toţii ascultau de porunca unui singur împărat.”

 

O carte despre cine suntem, la nivel colectiv, care este istoria noastră, cum am evoluat/involuat și cam cum am putea să arătăm, la nivel de specie, în viitor. copertaFata.jpgY

Cititorul, de Bernhard Schlink

368600.jpg

Suntem (sau încercăm să fim) înconjurați de dragoste. Iubim și suntem iubiți la rândul nostru. Iubim obiecte, iubim oameni, iubim sentimente, iubim momente și ne iubim. Iubim și iubirea.Se spune că dragostea nu cunoaște limită. Se zice că dragostea nu are vârstă, nu are gen și că poate trece peste orice limite. Dar, uneori ne simțim și vinovați. Vinovați că am iubit ceva și pe cineva. Vinovați că am facut ceva.

E greu să uităm ceva ce am iubit. E greu pentru că iubirea lasă amprente. E greu pentru că ea nu dispare niciodată, ci doar se diminuează.

Michael Berg nu a uitat-o pe Hanna, cea pe care cândva a iubit-o atât de mult. Cititorul  de Bernhard Schlink, spune povestea de dragoste dintre adolescentul Michael Berg, care avea la momentul întâmplării doar 15 ani, și Hanna Schimtz, taxatoarea de bilete de tramvai, cu 20 de ani mai în vârstă, care ascunde un secret rușinos, un secret care o condamnă la o viață oribilă. Povestea dintre cei doi este relatată din perspectiva unui Michael ajuns adult, care deja cunoaște sfârșitul poveștii. Totul se petrece într-un cadru postbelic, care vorbește și despre generația care încearcă să spele rușinea faptelor petrecute în perioada celui de Al Doilea Razboi Mondial.

Povestea celor doi începe în urma unei băi pe care Michael o face la Hanna acasă. Aceasta devine prima femeie din viața lui Michael. Pentru el, Hanna e cea care îl inițiază în ceea ce privește viața sexuală. Pentru Hanna, Michael este ,,cititorul’’ ei, dar totodată cel care o face să se simtă atrăgătoare. Relația dintre cei doi se adâncește tot mai tare pe parcursul primei părți a cărții. Aceștia au un ritual simplu: își hrănesc poftele carnale, iar apoi Michael îi citește Hannei cărți. Deși Michael îi propune Hannei să îi citească ea lui, aceasta refuză. Deși relația lor pare că merge pe un drum drept, totul se schimbă în ziua în care Hanna pleacă pe neanunțate, lăsând în urmă un  apartament gol și un Michael care nu știe ce s-a întâmplat.

Partea a doua a cărții ni-l prezintă pe Michael în postura de student la drept. Acesta asistă la un proces care vizează cinci supraveghetoare ale unui lagăr de femei din Cracovia.

Partea a treia prezintă procesul și urmările lui. Tot în această parte are loc și mult așteptata reîntâlnire cu Hanna. Această reîntâlnire nu se petrece într-un cadru fericit: Hanna se află în fața Instanței și este judecată pentru faptele săvârșite în perioada în care a fost supraveghetoarea unui lagăr de femei din Cracovia. Sentimentele lui Michael sunt complet date peste cap: se simte vinovat deoarece a iubit o femeie care a luat parte la ororile celui de Al Doilea Razboi Mondial și a lăsat niște femei să moară, dar în același timp își spune că Hanna nu are cum să fie vinovată, că nu se poate ca ea să fi fost în stare de așa ceva.

Hanna, în schimb, încearcă să înțeleagă ce i se întâmplă. Aceasta nu realizează greutatea faptelor sale. La o întrebare adresată de către judecător , aceasta răspunde cu o întrebare. O întrebare la care am tot stat și m-am gândit încă de când am citit cartea:. ,, -Așadar (….) ați spus tu, și tu, și tu trebuie să fiți omorâte?/- Eu am… cred… Ce ați fi făcut în locul meu?’’

Este Hanna vinovată? Se va mai întâmpla ceva între ea și Michael?

Cititorul este o poveste despre dragoste, inițiere, vină, rușine și despre cât de departe poate merge cineva pentru a-și păstra un secret.

Maier Andreea, clasa a XI-a, Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad

Urzeala tronurilor, de George R.R.Martin

george-r.r.-martin---1---urzeala-tronurilor---c1jpg.jpg

Nu cred că există om care să nu fi auzit de celebrul serial „Game of Thrones”, multe persoane l-au și vizionat devenind fani înfocați. Povestea fermecătoare are la bază seria de cărți „Cântec de gheață și foc”, o reinterpretare a unor mituri de origine nordică, scrisă de un titan al literaturii fantastice contemporane, George R.R. Martin.

Povestea țesută de talentatul autor american, este plasată în Ținutul celor Șapte Regate, care este guvernat de un șir de lorzi, în fruntea cărora se află Regele Robert Baratheon – care a câștigat Tronul de Fier în urma unei rebeliuni împotriva dinastiei Targaryen. Societatea prezentată este una medievală, care este guvernată după legi specifice în care onoarea și victoria obținută cu sabia în mână joacă un rol foarte important în viața de zi cu zi.

Acțiunea este prezentată din perspectiva mai multor personaje, varietatea fiind impresionantă, la un anumit moment existând un amalgam de nume, descâlcit doar de continuarea lecturii. Familia Stark de Winterfell se află în centrul conflictului, oameni la fel de aspri și neîndurători precum pământurile pe care le stăpânesc. Ei trăiesc în liniște și pace, lăsându-se prinși în mrejele vieții cotidiene, lipsite de griji. În mod uimitor, unu grup de cavaleri găsesc o lupoaică proaspăt ucisă, care a dat naștere unor pui de lup străvechi, o specie aparent dispărută. Lordul Stark le permite celor șase copii ai săi să-i adopte pe cei șase puișori și să-i îngrijească. Apariția acestor ființe legendare preconizează un sfârșit tragic.

Pe nepusă masă, Familia Regală, însoțită de un convoi numeros de cavaleri, își anunță vizita la Winterfell. Din acest moment, Lordul Eddard Stark își ia adio de la viața liniștită pe care o ducea, fiind nevoit să accepte poziția de Mână a Regelui și să călătorească la Deabrcaderul Regelui, capitala celor Șapte Regate. În toiul vizitei regale, Bran – mezinul lui Eddard și a soției sale Catelyn – aproape este ucis de către regina Cersei și fratele ei, Jaime Lannister. Prințul supraviețuiește, însă viața lui se va schimba pentru totdeauna.

Într-un final, Lordul Eddard (Ned)  pleacă la Debarcaderul Regelui pentru a-i fi aproape vechiului său prieten, Regele Robert, luându-le cu sine pe Sansa – fiica sa cea mai mare, promisă drept mireasă prințului moștenitor – și pe Arya – sora mai mică a Sansei, care pornește într-o veritabilă călătorie inițiatică, ce va face din ea mai mult sau mai puțin, o tânără războinică. Odată ce vor ajunge în „cuibul de vipere” ce era capitala, Ned își va regreta decizia. În tot acest timp, în Essos, o prințesă a unei dinastii distruse, împreună cu fratele său, încearcă să redobândească Coroana celor Șapte Regate. După moartea Regelui, familia Lannister conduce Westeros. În ciuda frumuseții și puterii acesteia, pezevenghiul Tyrion, mezinul Lordului Tywin, este privit ca un bastard, chiar dacă mintea sa este foarte ageră și ascuțită.

Actiunea este foarte încâlcită, pornind pe mai multe fire epice, dar o dată înțeleasă, totul decurge ușor. Lupta se dă pentru Tronul de Fier, o luptă mârșavă în care nu te poți încrede în nimeni, varsarea de sânge fiind la ordinea zilei, nimeni nefiind cruțat de cruzimea săbiilor.

Aveam așteptări mari de la această carte, iar George R.R. Martin le-a întrecut. Nici că se putea ca această serie să debuteze cu un volum mai interesant și fascinant. Stilul său, scriitura, m-au cucerit de la primele pagini. Anumite personaje, precum Tyrion și Arya, mi-au atras atenția imediat, astfel încât le-am îndrăgit de la prima până la ultima pagină. Am savurat acest roman fantasy, bucurându-mă de fiecare capitol, de aproape fiecare întâmplare și personaj,  totul fiind conturat cu deosebită măiestrie.

Mai mult ca oricând, înțeleg pasiunea celorlalți pentru carte și, implicit, pentru serial. Povestea reușește să trecă cititorul printr-o gamă vastă de sentimente, senzații și trăiri; bucurie, admirație, simpatie, ură, revoltă, nemulțumire, empatie, curiozitate, încântare, toate acestea devin cunoscute celui care citește „Urzeala Tronurilor”. În ciuda dimensiunilor sale (peste opt sute de pagini), te simți dezamăgit la final, nu-ți vine să crezi că aici autorul a spus „stop”, tocmai când acțiunea devenea din ce în ce mai interesantă. La finalul romanului, rămâi cu nenumărate întrebări, volumele următoare încercând să-ți „potolească setea” pentru călătoriile din Westeros, pentru personajele creionate cu iscusința, pentru tot ceea ce înseamnă o lectură „  à la Martin”.

Vărșăndan Ovidiu,  clasa a X-a, Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad