Care este primul lucru pe care-l observăm la o carte? Să fie coperta colorată, ilustrațiile alb-negru sau numele autorului? Deși nu afli multe despre carte de pe coperta a patra, „Persepolis” de Marjane Satrapi, un roman grafic, reușește cumva să-ți atragă atenția de pe raftul plin de alte povești și romane și să te îndemne să ridici cartea atunci când îi observi protagonista pe copertă, aruncându-ți o simplă privire la ea.
Un lucru ne este prezentat clar încă de la început: situația în care ne aflăm din momentul în care deschidem cartea. Fiind autobiografică, avem oportunitatea de a vedea lumea din Iran în timpul celor mai mari conflicte ale sale, Revoluția Iraniană și războaiele din Orientul Mijlociu, însă nu așa cum ne-am imagina mulți dintre noi. Nu ni se prezintă felul în care țara îi îndoctrinează religios pe cetățeni, nu ni se dau ani concreți cu un număr fix de răniți sau de morți, însă vedem cum o copilă gestionează situația în care se găsește.
În primele două părți, atât cu ajutorul ilustrațiilor monocrome simple, cât și cu ajutorul umorului și al ironiei subtile, ajungi complet imersată în poveste, înțelegi conflictele generate de grija dintre părinți, observi cum ei îi oferă lui Marjane libertatea de a-și forma singură părerile politice, chiar dacă rebeliunea părinților are o mică influență, felul cum apar și primele conflicte interne și, cel mai important, vezi cum dorința de a avea libertate se găsește chiar și în zonele expuse la cenzură marcată ale lumii.
În celelalte două părți, situația se înrăutățește și Marjane, acum de 16 ani, este nevoită să plece singură la Viena. Aflându-se într-un mediu nou, la o vârstă la care schimbarea este una iminentă, temele abordate nu mai sunt aceleași, iar calea ei este una diferită odată ce se întoarce în Iran. Umorul însă rămâne, cumva, prezent în fiecare situație, de la prima dragoste și prieteniile ei din copilărie până la influențele rele ale prietenilor, pentru mine acesta fiind cel mai important aspect.
Cartea atrage atenția asupra problemelor cel mai des evitate, fiind considerate „mult prea mature”. Mulți se gândesc: ce ne facem atunci când și cei mici sunt expuși și afectați de ele? Marjane utilizează umorul și sinceritatea față de situație, ajungând, cu ajutorul acestora, să capteze atenția unei audiențe cât mai diverse. Subiectele par mult mai accesibile atunci când ai impresia că îți vorbește un prieten de-o viață, nu un istoric, chiar dacă își mențin seriozitatea prin toate experiențele universale și culturile pe care le vedem . Povestea trece de la perspectiva unei copile la cea a unei adolescente pe cale să devină adult.
Înțelegem clar mesajul ei: libertatea mult dorită are un preț.
