mart. 2, 2019 |
„Fă lumină, la dracu, şi nu-ţi fie teamă, Dumnezeu e cu noi!”.
Umberto Eco a fost un scriitor italian, editor, filosof și semiotician. Este cunoscut în special pentru romanul său Numele trandafirului (Il nome della rosa, 1980), în care a combinat elemente de semiotică într-un cadru ficțional, combinat cu analiză biblică, studii medievale și teorie literară.
Numele trandafirului (Il nome della rosa) este o povestire istorică, dar și o anchetă pentru găsirea criminalului, care are loc într-o mănăstire italiană, în anul 1327. Călugărul Guglielmo de Baskerville ajunge într-o mănăstire în care s-a comis o crimă. El este însoțit de Adso din Melk, ucenicul său, din perspectiva căruia este povestit romanul. Pe măsură ce ancheta evoluează, alți călugări mor în mod misterios. Guglielmo urmărește toate pistele care i se oferă, însă toți cei pe care îi suspectează a fi vinovați de crima înfăptuită, sunt uciși și ei. Elucidarea crimei trebuie să se petreacă până la sosirea unei delegații pontificale avignoneze pentru a nu păta renumele faimoasei abații.
Cartea poate fi privită ca un roman polițist, dar descoperi în același timp că o poți privi și ca pe un roman istoric sau ca pe un eseu filosofic . De fapt, cartea are multiple semnificații, care la o lectură atentă, ți se dezvăluie, la fel cum un trandafir își arată treptat întraga spendoare, pe măsură ce își deschide petalele.
Mirescu Alice, clasa a XI-a, Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad
mart. 2, 2019 |
Povestea Slujitoarei a fost publicată în 1985 și a câștigat premiul Arthur C. Clarke, premiu acordat celui mai bun roman științifico – fantastic publicat în Anglia. Cartea Margaretei Atwood prezintă America sub conducerea unui nou regim politic, o lume nouă, total schimbată, o distopie. Acțiunea romanului are loc în orașul Cambridge la începutul anilor 2000. Acest regim presupunea interzicerea multor lucruri de bază și avea ca scop spălarea creierelor oamenilor. Într-o lume în care se amintește de Vechiul Testament, femeile sunt cele mai afectate. Guvernul le abrogă toate drepurile și le lasă fără nicio apărare în fața bărbaților. Femeile sunt împărțite în diverse categorii, având roluri precise și sarcini stricte de îndeplinit. Din cauza natalității scăzute, există o casă a Slujitoarelor cărora le revine rolul de „utere umblătoare”, iar Offred ( personajul principal) face parte din prima lor generație. După multe zile chinuitoare, în care Offred se luptă cu ea însăși pentru a nu-și pierde speranța și își amintește de cuvintele unei alte slujitoare ” Nolite le bastardes carborundorum”, descoperă că regulile sunt făcute să fie încălcate, chiar și de către cei care le-au instaurat. De fapt, putem să spunem că ”Povestea Slujitoarei” prezintă o lume pe care o știm deja: mamele surogat, societățile în care femeia încă este un obiect și are un unic scop, acela dominant reproductiv, triburi în care sexul se întâmplă doar după fazele lunii pentru a face copii și nu pentru distracție. Margaret Atwood pune doar în discuție posibilitatea ca o parte din lumea de azi să devină toată lumea de mai încolo. Este un roman înspăimântător în care se scot în evidență cele mai sumbre legături dintre politică și sex, dar consider că este și un roman care poate să-ți ofere o fărâmă de speranță, o posibilitate de mântuire .
”Cred în existența mișcării de rezistență așa cum cred că nu poate exista lumină fără să existe și umbră; sau, mai degrabă, nu există umbră dacă nu e și lumină!”.
Barbă Paula, clasa a X-a, Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad
mart. 2, 2019 |
Romanul ,,La răscruce de vânturi” a fost scris de autoarea Emily Bronte, una dintre surorile Bronte, fiind de asemenea și singurul publicat de ea. Pe lângă această carte, Emily Bronte a mai publicat volume de poezii. Inițial, romanul a șocat societatea din cauza poveștii tulburătoare și neobișnuite pentru timpul acela, dar odată cu timpul, adevărata valoare a povestirii a ieșit la iveală.
Emily Bronte oferă în romanul ,,La răscruce de vânturi” o poveste de dragoste tulburătoare, în care răul, suferința și răzbunarea joacă un rol principal. Romanul prezintă povestea protagonistului Heathcliff și dragostea lui pentru Catherine, arătând modul în care această pasiune, în cele din urmă, poate să le strice viața.
Acțiunea romanului se desfășoară în anul 1801, atunci când noul locuitor de la Thrushcross Grange, domnul Lockwood, decide să viziteze tărâmul apropiat, mai exact Wuthering Heights, pentru a face cunoștință cu noii vecini. Î urma acestei vizite, domnul Lockwood, reușește să se apropie de servitoarea Nelly care îl familiarizează cu viața pe care clanul Earnshaw a dus-o la Heights.
În urmă cu treizeci de ani, domnul Earnshaw a adus acasă un orfan pe care l-a botezat Heathcliff, dorind să îl adopte. La început, această decizie a fost împotriva voinței membrilor familiei, dar cu timpul, băiatul s-a acomodat și a legat o strânsă legătură cu Catherine, sora lui vitregă. De-a lungul anilor cei doi încep să își petreacă tot timpul împreună, ajungând să devină inseparabili, dezvoltând chiar sentimente puternice.
În ciuda faptului că cei doi se iubesc, nu pot să ducă această relație până la capăt. Catherine începe o relație cu bogatul lor vecin, Edgar Linton. Lucrurile iau o întorsătură neașteptată atunci când Cathy decide să se căsătorească, iar Heathcliff pleacă fără să spună un cuvânt nimănui.
,,În această lume, marile mele suferințe au fost suferințele lui Heathcliff: le-am văzut și le-am simțit pe toate de la început. Unicul gând al vieții mele este el. Dacă totul ar pieri și n-ar rămâne decât el, eu aș continua să exist; iar dacă totul ar rămâne și el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriașă lume străină mie și mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa. Iubirea mea pentru Linton seamănă cu frunzele pădurii, timpul o va schimba, îmi dau bine seama, așa cum iarna schimbă pomii. Iubirea mea pentru Heathcliff însă e asemeni stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate. Nelly, eu sunt Heathcliff! El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, așa cum nici eu nu sunt o plăcere pentru mine însămi, ci ca propria mea ființă.’’
Vestea dispariției celui mai bun prieten a venit ca o lovitură pentru Catherine. Dereglarea psihică și febra o împing la un pas de moarte, dar spre fericirea ei și a celor din jur, aceasta își revine. Cu toate că își iubea soțul, aceasta nu l-a putut uita pe bunul ei prieten, Heathcliff, iar atunci când acesta a revenit la Heights, aceasta s-a vindecat imediat.
Întoarcerea lui Heathcliff aduce la Thrushcross Grange și la Wuthering Heights doar necazuri, având în plan să le distrugă viața tuturor. Heathcliff a profitat de faptul că sora lui Edgar Linton, Isabella, se îndrăgostește de el. Bărbatul a decis să se căsătorească cu Isabella doar pentru a-i face ei și, implicit, lui Catherine viața un iad.
Din acest punct al poveștii, Heathcliff îi demonstrează vechii lui prietene faptul că iubirea dintre ei a fost una toxică și care le-a distrus amândurora viețile.
Consider că această carte prezintă într-un mod diferit pătura superioară a societății. Defectele personajelor sunt mai numeroase decât calitățile lor, lucru care nu este prea des prezentat în alte romane. Pe lângă aceste constatări, autoarea prezintă fața ascunsă a dragostei, cea de care mulți ne ferim și pe care ezităm să o povestim.
Bar Luana, clasa a XI-a, Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad
feb. 28, 2019 |
Maria, membră a cercului Aspiratii din Radauti, a postat pe facebook in grupul Lecturiada 2019. Istoria unui posibil viitor un video in care vorbeste despre cartea lui Calvino. Pun coperta cartii si un poster in care Maria interpretează vizual textul.
feb. 28, 2019 |
Cartea ,,O zi mai lungă decât veacul” de Cinghiz Aitmatov îl are în centru pe Edighei, personajul principal, care își aduce aminte de vremurile din tinerețe pe parcursul drumului de înmormântare a celui mai bun prieten al său, Kazangap.
Romanul este structurat pe două planuri narative: unul SF, în care doi cosmonauți merg să cerceteze spațiul și rămân blocați acolo, deoarece oamenilor le era frică de noi conflicte în cazul în care s-ar descoperi o lume extraterestră; cel de-al doilea plan narativ pune accent pe mitologia asiatică: se spune povestea unei mame, Ana Neiman, al cărei fiu era supus mankurșilor. Mankurtul este o persoană care își pierde complet memoria, este un rob perfect care nu cere decât hrană și ceva haine. El execute doar poruncile stăpânului și nu stă cu nimeni altcineva de vorbă. Ana Neiman nu a reușit să-l scoată de sub această influență și a sfârșit ucisă chiar de către fiul ei, deoarece i s-a spus că nu este mama lui, ba chiar dușmanul lui.
Astfel se face trimitere directă la decăderea morală a rușilor în comunism, perioadă în care frica a dus la comportamente de neimaginat pentru umanitate.
Romanul a fost unul de sertar multă vreme, întrucât publicarea lui l-ar fi trimis pe autor direct în lagărele din Siberia.
Hrihorov Elena, clasa a X-a
C.N. ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți
feb. 28, 2019 |
Romanul ”Un erou al timpului nostru”, scris de M.I Lermontov, figură importantă a romantismului rus, este structurat în cinci povestiri. În prima parte, Lermontov povestește prin intermediul lui Maxim Maximâci, tovarășul său în drumul cu poștalionul dinspre Tiflis, aventurile celui pe care în final a ajuns să îl numească ”erou”, deși l-a văzut doar o singură dată în viață. În cea de-a doua parte, este oglindit sufletul lui Peciorin prin propriul său jurnal.
Ne este prezentat un bărbat cu o minte ascuțită, neîngrădită de norme, imoral, orbit de vanitatea satisfăcută prin nefericirea altora. Aceasta a fost prima mea impresie, dedusă dintr-un episod în care tânărul, îndrăgostit de o frumoasă cercheză, o răpește și o amăgește cu daruri scumpe. Când fata ajunge însă să îl iubească, el devine tot mai rece și mărturisește fără niciun resentiment că s-a plictisit de ea. Ca urmare a neglijenței sale, tânăra moare înjunghiată. De asemenea, într-un alt episod, el seduce o nobilă rusoaică de această dată, pe prințesa Mary, doar pentru a-i face în ciudă prietenului său Grușnițki, ca în final să îl ucidă pe acesta dintr-un orgoliu prostesc, iar tânăra să intre în depresie întrucât refuză sa o ia de soție.
Într-un cuvânt… un monstru. O impresie pripită de altfel, căci, după ce am parcurs gândurile revărsate din sufletul său, respectiv din jurnalul propriu, am realizat că există o explicație pentru comportamentul său, iar eu m-am trezit admirându-l fără să-mi dau seama. Punându-și cu sinceritate sufletul pe tavă în tinerețe, a trecut prin niște experiențe care l-au rănit. Asta l-a făcut cinic și batjocoritor. Peciorin se aruncă în experiențe care-i pustiesc sufletul, distrugându-l nu numai pe el, ci și pe cei care-i stau prin preajmă.
Suflete inocente, firave, ce radiază de bunătate, sunt aruncate de soartă într-o cușcă cu lei ce încep să le sfâșie – așa văd eu societatea descrisă de Lermontov.
Interesant este că, după ce ne-a prezentat lumea așa cum este ea, în sufletul lui Peciorin încă mai găsim adânc înrădăcinată o boabă de sensibilitate, născută din credință. El alege să deschidă o unică fereastră prin care își mai poate salva sufletul.
În acest roman autorul alcătuiește portretul unei societăți vicioase, decăzute, în care prea mulți oameni renunță la bunătatea sufletului lor pentru a se încadra într-un mediu în care legătura cu Dumnezeu devine tot mai amară.
Muntean Andreia, clasa a X-a
C.N. ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți
Comentarii recente