apr. 24, 2019 |
Lecții americane. Șase propuneri pentru viitorul mileniu cuprinde conferințele proiectate de Italo Calvino pentru a fi susținute la Harvard University în anul academic 1985-1986, în cadrul seriei Poetry Lectures, la care au participat de-a lungul vremii T.S. Eliot, Igor Stravinski, Jorge Luis Borges, Octavio Paz, Leonard Bernstein, Northrop Frye și mulți alții.
Căutând să definească valorile pe care literatura trebuie să și le asume în noul mileniu, Calvino realizează că trage concluziile asupra propriei sale poetici, căci punctele de pe lista sa – câte unul pentru fiecare conferință – sunt de fapt marile obsesii ale scriiturii.
Pentru că nu este locul aici a unei prezentări exhaustive, mă voi opri schematic pe câteva aspecte considerate de mine relevante, metoda aleasă fiind decupajul.
Cele 6 valori: 1. Lejeritatea;
- Rapiditatea;
- Exactitatea;
- Vizibilitatea;
- Multiplicitatea;
- A începe și a încheia.
- Lejeritatea este definită prin apelul la Perseu, cel care ucide Meduza pentru că nu o privește direct, ci vede doar imaginea ei reflectată în scut, înălțându-se totodată, căci are sandale înaripate. Și continuarea narativă contează – din sacrificarea Meduzei se naște Pegas, sau izvorul din care se adapă Muzele, sau coralii cu care se împodopesc nimfele, iar capul retezat devine armă în mâinile eroului. Scriitorul are de învățat această lecție: „În momentele în care regnul omenesc mi se pare a fi condamnat la greutate, cred că ar trebui să zbor precum Perseu, într-un alt spațiu. Nu vorbesc despre refugiul în vis ori în irațional. Vreau să spun că trebuie să îmi schimb abordarea, trebuie să privesc lumea cu o altă optică, o altă logică, alte metode de cunoaștere și verificare”.
Dar lejeritatea își presupune și contrariul ei: „Putem spune că două vocații opuse își discută peste veacuri teritoriul literaturii: una tinde să transforme limbajul într-un element fără greutate (…); cealaltă caută să comunice limbajului greutatea, masivitatea, concretețea lucrurilor, a corpurilor, a senzațiilor”.
Lejeritatea este: → „o ușurătate a limbajului, prin care semnificațiile sunt cuprinse într-un țesut verbal aproape fără masă”
→ „relatarea unui raționament sau unui proces psihologic în care acționează elemente subtile și imperceptibile, sau orice descriere care presupune un grad mare de abstractizare”
→ „o imagine figurativă a ușurinței”
- Rapiditatea își atinge sensul pin raportarea la o legendă a lui Carol cel Mare, în care cadența evenimentelor dă o frumusețe aparte scriiturii. Descrierile pot fi compactate în simpla numire a unui obiect, că el „se încarcă cu o putere specială, devine ca un fel de pol al unui câmp magnetic, un nod dintr-o rețea de raporturi invizibile”.
Vorbim deci un dozaj ideatic: „Nu vreau să spun prin asta că rapiditatea ar fi o valoare în sine: timpul narativ poate să fie și întârziat, sau ciclic, sau imobil. În orice caz, povestirea este o intervenție asupra duratei”. Căci „Este un secret de ritm, o captură a timpului”.
”Rapiditatea stilului și a gândirii înseamnă în primul rând agilitate, mobilitate, dezinvoltură; toate calități care se armonizează cu o scriitură dispusă la divagații, la salturi de la un subiect la altul, la pierderea firului de o sută de ori și la regăsirea lui după o sută de volute”.
- Exactitatea înseamnă a. „un plan al operei bine definit și bine calculat”, b. „evocarea de imagini vizuale limpezi, incisive, memorabile” și c. „un limbaj cât mai precis posibil”.
Atenția acordată limbajului este obligativitatea principală a scriitorului, căci „Literatura (…) este Pământul Făgăduinței în care limbajul devine ceea ce ar trebui să fie cu adevărat”.
„Uneori încerc să mă concentrez asupra poveștii pe care aș dori s-o scriu și-mi dau seama că de fapt mă interesează altceva, nu un lucru propriu-zis, ci tot ce rămâne în afara a ceea ce ar trebui să scriu; raportul dintre acel subiect anume și toate posibilele sale variante și alternative, toate evenimentele pe care timpul și spațiul le pot conține. Este o obsesie devoratoare, distrugătoare, atât de puternică, încât mă blochează. Ca să lupt cu ea, caut să mărginesc aria despre care trebuie să vorbesc, apoi s-o împart în zone și mai mici, apoi să le împart din nou și tot așa. Și atunci mă ia din nou amețeala, aceea a detaliului detaliului detaliului, sunt absorbit de amănuntul infinitezimal, de ceea ce e infinit de mic”.
- Vizibilitatea se referă la procesele imaginative: de la cuvânt la imaginea vizuală și invers, de la imaginea vizuală la cuvânt. Fără să avem vreun control asupra fanteziei, ea se manifestă în literatură prin inconștientul individual sau colectiv, timpul regăsit în senzații care compun timpul pierdut, epifanii sau concentrarea ființei într-un singur punct.
Interesul pentru această valoare este motivat astfel: „la originea oricărei povestiri de-ale mele se afla o imagine vizuală”.
Vizibilitatea este importantă pentru că omenirea riscă să nu-și mai poată imagina, atunci când închide ochii, pentru că suntem atacați cu foarte multe imagini.
- Multiplicitatea ține de imaginarea romanului contemporan drept o enciclopedie, iar exemplul pe care lucrează Calvino este cel al lui Gada.
- A începe și a încheia nu este a șasea „lecție americană”, pentru că Italo Calvino nu și-a terminat textul din cauza morții sale.
Acest capitol a fost conceput de editori, din vastul material de documentare pregătit de Calvino.
Să adăugăm că pentru fiecare valoare pe care Calvino o discută exemplele din marea literatură a lumii constituie o inepuizabilă sursă de exemplificări.
(prof. Ramona Jitaru, Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău)
apr. 17, 2019 |
Acum șase ani:
Eva: În seara aceea, am terminat de scris despre „Ziua lecturii”. Chiar dacă realizam că poate nu e cel mai reuşit articol, nu pot spune că acest lucru a avut mare însemnătate pentru mine. Mi-a făcut plăcere să-l scriu, ba chiar m-am distrat, şi asta era cam tot ce conta. Îmi imaginez că, dacă mie mi-a plăcut să îl scriu, nu se poate ca altora să nu le placă să îl citească. Nu l-am făcut cu gândul de a primi vreun Pulitzer, doar am vrut să le arăt cititorilor şi unghiul din care privesc eu lucrurile, mai ludic şi mai nerestricţionat.
Dacă nu era profa mea de română care să mă încurajeze, probabil că aş fi scris un articol plictisitor despre degradarea paginilor cărţilor în timp sau mai ştiu eu despre ce.
De ziua ei, Lectura dă o mare petrecere, la care sunt libere să vină toate cărţile, care consideră că au fost vreodată citite cu drag. Amănunt foarte important, care reduce dramatic numărul invitaţilor, de fiecare dată.
Rar poate fi văzută câte o carte ştiinţifică la această grandioasă petrecere, ceea ce le face să fie în mod special binevenite. Totuşi, manualele şcolare nu au aproape niciodată reprezentanţi la acest eveniment. Bineînţeles că, de-a lungul timpului, au mai putut fi urmărite dansând pe ringul Lecturii, însă nu au fost niciodată considerate o companie prea plăcută printre ceilalţi invitaţi. Aproape întotdeauna vin cu istorisiri triste, despre cum copiii le citesc în lipsa altor cărţi.
Nu că nu ar fi trezit compasiune, însă manualele au un fel cinic de a fi, şi, cumva, reuşesc să le facă pe toate cărţile pentru copii să se simtă prost, pentru faptul că nu s-au aflat acolo unde era cea mai mare nevoie de ele.
Cărţile încep să sosească, pe înserat, momentul preferat al Lecturii, şi continuă până aproape de dimineaţă. Multe dintre ele vin singure, creând în jurul lor un câmp de siguranţă de sine şi de grandoare, care le face pe celelalte cărţi să se dea la o parte din calea lor, stânjenite. Aceste opere se duc direct la gazdă şi se salută, ca vechii prieteni, oferindu-i daruri, precum haiku-uri scrise cu praf auriu pe vechi pergamente, ceaiuri orientale sau bijuterii de o captivantă şi superbă simplitate.
Există şi cărţi care sunt aduse la petrecere de către autorii lor, pe care îi poţi vedea dându-le, cu mâinile transpirate, ultimele sfaturi despre cum să se comporte la un asemenea eveniment, după care le împing uşor pe uşa palatului. Cei mai emotivi chiar le aşteaptă la uşă până dimineaţa, visând cu ochii la stele sau privind pietrele cu gravitatea specifică poeţilor şi sar ca arşi, atunci când creaţia lor părăseşte casa Lecturii, asaltând-o cu întrebări.
Petrecerea este întotdeauna strălucitoare, cărţile dansează, discută şi şuşotesc despre marele mister legat de ziua Lecturii, anume câţi ani împlineşte aceasta. Până la urmă, una dintre ele îşi face curaj şi se duce să întrebe cărţile din Antichitate, sperând ca ele să deţină dezlegarea secretului, însă până şi acestea dau uşor din umeri.
După câteva toasturi, cărţile se destind şi îşi lasă personajele să umble, libere, şi să se bucure de petrecere. Diversitatea este mereu încurajată, aşa că nu este deloc surprinzător să îi vezi pe Fraţii Karamazov, cu figurile lor tragice, jucând cărţi cu Jay Gatsby sau pe Sfinţii Părinţi schimbând impresii cu marii iniţiaţi orientali, în timp ce cadânele dansează graţios în jurul lor.
Totuşi, această interculturalitate livrescă nu funcţionează întotdeauna. Odată, într-o noapte de vară, o carte mi-a povestit cum, la o petrecere, Lolita a încercat toată seara să intre în vorbă cu Mary Poppins, însă cea din urmă îi întorcea mereu spatele. În alt an, un prinţ indian s-a dat peste cap pentru a o cuceri pe Doamna T şi a fost distrus când ea l-a pupat surâzând, pe obraz, şi s-a întors la celelalte personaje din literatura română. Şi aceste sunt doar două dintre întâmplările tragicomice, care – se pare – că au loc anual la „Ziua Lecturii”.
Spre dimineaţă, totul ajunge să fie un spectacol de muzică şi culoare, în care sunt atrase până şi cele mai austere cărţi scrise vreodată. Stilurile de dans se amestecă, tradiţiile se pierd una într-alta şi sala de află într-o stare de beatitudine, întreruptă de primele raze de soare.
În cele din urmă, personajele se întorc în cărţile din care au ieşit şi sala de bal începe, uşor, uşor, să se elibereze. Odată ce toate cărţile au plecat, Lectura, care toată noaptea a umblat veselă printre miile de supuşi adunaţi să o sărbătorească, îşi pune capa roşie ţesută cu fire de aur şi urcă înapoi pe tronul ei din flori de cireş. Priveşte senină globul pământesc din mijlocul sălii, măreaţa sa modestie fiindu-i, în acelaşi timp, şi coroană, în timp ce, din depărtare, se aud vocile cititorilor, care îi cântă necontenit frumuseţea.
Nota bene: Acesta este un fragment dintr-un articol din 2013 dintr-o revistă „Pro lectura” a cercului Lizuca din Piatra Neamț. Mi-ar plăcea să știu ce face acum Eva. Este studentă? Sau a terminat deja facultatea? Ce citește acum? Se mai distrează scriind?
apr. 16, 2019 |
Site-ul a devenit funcțional în 15 februarie 2019, acum două luni. Grupul de pe facebook a devenit activ cu numele de Lecturiada 2019. „Istoria unui posibil viitor” cu aproximativ 10 zile înainte. Putem socoti data de ieri o microaniversare și, dacă tot sărbătorim ceva, cred că este un moment bun să facem un prim bilanț, să lansăm o provocare, să facem o propunere și, la sfârșit, să vă dăm să dezlegați o ghicitoare.
I. BILANȚ: 1. Activitatea grupului de pe facebook: a. numărul membrilor activi este în momentul de față de 2535. Și se mărește continuu, chiar dacă într-un ritm mai lent; b. materialele postate sprijină Lecturiada în dublu sens: informare la modul general cu privire la evenimente culturale, apariții editoriale și articole și recomandări de cărțicare servesc explicit scopului concursului din acest an; c. dacă încercăm o sumară clasificare ele intră în următoarele categorii: ■ marcarea unor evenimente ca Mărțișorul, Ziua Poeziei și invitația de a participa la jocuri interactive ca „Un mesaj de Mărțișor pentru un personaj din „Mică istorie…”; ■ postarea unor informații despre alte proiecte care au în centru lectura, ca de exemplu, Ziua citititului împreună. ȘTIM, Ziua Cărților pentru Copii, Olimpiada poveștilor și multe alte activități desfășurate la Buzău, Hunedoara, București, Tg. Jiu. Galați etc.; ■ postarea în avanpremieră fie a unor informații despre pregătirea primei secțiuni a Lecturiadei, fie postarea unor digiproiecte. Considerăm că e o idee foarte bună, pentru că astfel autorii pot urmări reacția publicului și primesc un prim feedback în timp real.
2. Activitatea pe site-ul http://www.lecturiadaelevilor.anpro.ro Mă voi referi la cele două rubrici interactive: a. „Cărți de Top” – până aseară s-au postat 54 de titluri, aproape câte o carte pe zi. Ar fi de semnalat următoarele aspecte: ■ varietatea domeniilor de interes – literatură, istorie, filozofie, eseistică; ■ foarte multe sunt cărți apărute recent; ■ calitatea prezentărilor/recenziilor, indiferent de vârsta celor care le scriu; ■ în câteva situații s-a recurs și la prezentare vorbită; ■ ne bucurăm că, alături de elevi, au postat și maturii; ■ comentariile la obiect în cele mai multe cazuri. ■ Până acum, ca număr și calitatea postărilor, merită menționați elevii și consilierii lor din două orașe, Arad și Fălticeni. b. „Ucenici în dialog” – după ce am dat-o în folosință, am constatat că este nevoie să intervenim cu explicații cu privire la terminologie și scop etc. Gândită inițial ca o rubrică în care urma ca dialogul să fie inițiat numai de elevi, am văzut că este nevoie să intervenim și noi, maturii. Până acum au fost postate două jocuri interactive, dintre care de succes s-a bucurat DIAPOEZI și informații despre mersul proiectului. Sperăm ca în lunile următoare să reușim un veritabil dialog la care să participe în egală măsură ucenicii (juniori și seniori).
II. PROVOCARE. În continuarea celor spuse mai sus, și anume nevoia de a depăși barierele dintre juniori și seniori, dintre nativi și imigranți digitali, vă PROVOCĂM să puneți aici cât mai multe ÎNTREBĂRI, COMENTARII și PROPUNERI nu numai la materialul de față, ci și în general, nu numai pentru organizatori, ci pentru toată lumea, tot așa cum puteți răspunde la întrebările și comentariile altora sau vă puteți răspunde singuri. Mie mi s-au pus câteva, mi s-au părut interesante pentru că se refereau la probleme la care nu mă gândisem, am pregătit parțial răspunsurile, dar cred că e bine să mai amân un pic.
III. PROPUNERE. Am putea răspunde provocării, comentând propunerea pe care v-o fac mai jos. Anul acesta, Ziua Cărții cade în vacanță, marți, 23 aprilie. Ce ar fi dacă am merge pe modelul bibliotecilor și am sărbători-o șapte zile, începând de mâine? Asa s-ar putea sărbători trei zile în școală și restul cu părinții, cu bunicii, cu frații, cu prietenii, cu cartea. Ați avea timp pentru: Cartea pe Care Mi-am Propus să o Citesc Demult, Dar Am Amânat Până La Vacanță (vezi Italo Calvino). Ar fi minunat să scrieți despre ea și despre felul cum ați sărbătorit Ziua Cărții pe grup, pe site și pentru „Consilier…”. V-ați putea gândi și că, poate, cartea vă ajută să vă decoperiți pe voi. Iar de aici e numai un pas pentru „Scrisori prin e-mail!.
IV. GHICITOARE. Cine știe să răspundă la ce se referă prima parte a titlului acestei postări, va fi declarat de către Maria, Mihaela și Monica regina/regele Zilei Cărții.
apr. 14, 2019 |
Portretul lui Dorian Gray
De Oscar Wilde
„ Propria frumusețe îl ruinase, frumusețea și tinerețea pentru care se rugase. Dacă n-ar fi existat aceste două lucruri, viața lui ar fi nepătată.”. Acest citat prezintă cel mai bine acțiunea cărții, un roman de ficțiune filozofică, avându-l pe Dorian Gray în planul principal al acțiunii. Tânărul Dorian se împrietenește cu un artist care are un rol decisiv în viața lui. Pictându-i portretul îl face să realizeze cât de frumos este și că tinerețea lui este trecătoare. Aceste lucruri îi provoacă o tristețe profundă băiatului și îl duce în culmea disperării, făcându-l să-și pună o dorință care îi va schimba radical viața. O carte de-a dreptul încântătoare, în care un băiat inocent și bun ajunge să-și vândă sufletul. Diavolului pentru frumusețe absolută și tinerețe eternă. Caracterul lui începe să se schimbe treptat, provocând multă suferință și durere fetei iubite, devenind un ticălos fără pic de milă. Însă, viața lui este tulburată când descoperă transformarea suferită de tablou ca rezultat al acțiunilor sale, afectându-l întreaga viață. La finalul cărții, răpus de continua involuție a picturii, Dorian îl acuză pe artist pentru toate cele întâmplate în timpul vieții. Astfel, în momentul în care cei doi se întâlnesc, tânărul îi arată pictura și , fiind cuprins de un moment de nebunie, îl omoară, nerealizând ce făcuse. Tabloul revine la normal în momentul în care Dorian îl distruge, astfel acesta rupe pactul cu Diavolul și moare.
O carte care îți rămâne în minte mult timp, ajutându-te să descoperi o altă perspectivă asupra lucrurilor. Orice moment al vieții trebuie apreciat, absolutul aducând doar tristețe și nemulțumire.
Giurgi Arianna, clasa a XI-a C
Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad
apr. 14, 2019 |
Flori pentru Algernon
-Daniel Keys-
Flori pentru Algernon de Daniel Keyes este un roman emoționant care ne face să vedem lumea altfel, din perspectiva unui tânăr cu retard mintal, Charlie Gordon.
Cartea prezintă povestea lui Charlie care, din dorința de a deveni inteligent, este supus unei operații pe creier, care dacă va reuși îi va reda funcțiile intelectuale; aceeași operație ce i-a fost făcută și șoricelului Algernon. Experimentul este un succes, iar Charlie ajunge să asimileze cu mare ușurință, să citească o pagină pe secundă și, pasionat de tot ceea ce înseamnă știință, ajunge un geniu. Charlie era uimit să vadă cum lucruri care, deși păreau fără legătură sunt, de fapt, legate între ele. În momentul în care protagonistul încearcă să vorbească cu profesorii de la Universitate și să dezbată diferite subiecte cu aceștia, își dă seama că profesorii nu pot face față inteligenței sale: „Cum arătau acești oameni odată și cum arată acum! Și ce prost eram când credeam că profesorii sunt niște uriași intelectuali. Sunt și ei oameni — și se tem că restul lumii va afla că sunt doar oameni”.
Marea revelație a lui Charlie este conștientizarea emoțiilor: acesta se descoperă pe el însuși, percepe diferit reacțiile celorlalți și învață să se dezvolte emoțional. Astfel, Charlie se află prins într-un continuu conflict între latura sa emoțională și cea intelectuală. Acest conflict îl face să se simtă un intrus nedorit și neînțeles printre toți oamenii care îl înconjoară.
Romanul este alcătuit din rapoartele de progres ale lui Charlie, observându-se foarte bine evoluția sa spectaculoasă, momentul de inteligență absolută și cel în care realizează că afecțiunea umană este mai importantă decât inteligența, dar și degradarea sa intelectuală, întorcându-se la viața sa de dinainte de operație.
În ultimul raport de progres Charlie îi roagă pe cei ce-l vor citi să pună flori pe mormântul șoricelului Algernon (de unde și titlul, „Flori pentru Algernon”), cu care s-a identificat la nivel de experiment și cu care a ajuns să empatizeze.
Cartea pledează pentru supremația sufletului în fața minții, oricât de remarcabilă ar fi inteligența: „Inteligența este unul dintre cele mai mari daruri ale omului. Dar de prea multe ori căutarea cunoașterii alungă căutarea dragostei. Am descoperit de unul singur și altceva, în ultimul timp, și vă ofer o ipoteză: inteligența fără aptitudinea de a dărui și de a primi afecțiune duce la epuizare mintală și morală, la nevroză și, posibil, chiar la psihoză. (…) Inteligența singură nu face două parale.”
Faur Alexandra, clasa a XI-a C
Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad
apr. 14, 2019 |
Amurgul marinarului
De Yukio Mishima
În esență Amurgul Marinarului de Yukio Mishima este un roman despre conflictele dintre valorile japoneze vechi, pe care autorul nostru le admira, si valorile Japoniei noi, „coruptă” de influențele vestice. Romanul explorează și alte teme, printe care: masculinitatea, onoarea, nihilismul și căutarea păcii sufletești.
Am descoperit această carte mai mult din întâmplare. Fiind atras de Japonia și de cultura japoneză m-am decis să încerc literatura niponă, singura mea experință de până atunci cu aceasta fiind sub forma benzilor desenate japoneze, numite manga. Astfel, într-o zi am căutat informații pe internet despre autori japonezi, iar cel care mi-a stârnit cel mai mult curiozitatea a fost Yukio Mishima. Pe lângă faptul că este considerat unul dintre cei mai mari autori niponi din istorie, (a fost nominalizat de mai multe ori la Premiul Nobel pentru literatură, și trebuia să devină primul autor japonez căruia ii este acordat acest premiu, acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece a fost considerat prea tânăr, premiul fiindu-i acordat lui Yasunari Kawabata.) el a fost și un mare naționalist și tradiționalist, care considera că Japonia este coruptă de cultura occidentală. Mishima și-a trăit viața până în ultimul moment după codul Bushido al samurailor, în 1970 și-a făcut seppuku în urma unei lovituri de stat eșuate. Astfel, fiind intrigat de viața și convigerile filosofice si politice ale lui Mishima m-am decis să îi incerc cărțile, începând cu „Amurgul marinarului”.
În această carte Mishima ne relatează povestea lui Noboru, un adolescent de treisprezece ani care trăiește în orașul port Yokohama împreună cu mama sa Fusako, o văduvă care deține un magazin de haine occidentale. Noboru este membru al unui grup de băieți care se opun normelor sociale, ei fiind adeptii Japoniei tradiționale si fiind dezgustați de societatea actuală care are la bază moralitatea. Noboru si mama sa duc o viață relativ normală, până când Fusako îl întâlnește pe Ryuji, un marinar. La început Noboru îl admiră pe Ryuji, acesta reprezentând idealul masculin, el fiind un marinar care își petrecea viața colindând mările si oceanele fără a fi îngrădit de normele societății, fiind cu adevărat liber. Acest lucru se schimbă însă odată ce Ryuji dezvăluie faptul că dorește să renunțe la meseria de marinar și să se căsătorească cu Fusako. Noboru și prietenii lui sunt dezgustați de acest lucru, Ryuji pierzându-și masculinitatea în ochii adolescentilor care asociau afecțiunea cu slăbiciunea și cu feminitatea. Astfel, băietii se văd nevoiti să ia o măsură înfricoșătoare în legătură cu marinarul care „i-a trădat”alegând să renunțe la libertatea oferită de mare și să ducă o viață alături de Fusako, care reprezintă tot ceea ce îi dezgustă pe adolescenți.
Probabil lucrul care mi-a plăcut cel mai mult la această carte este felul in care Mishima ne prezintă gândurile și convingerile personajelor, care, în cazul lui Noboru și Ryuji, le reflectă chiar pe ale sale. Noboru reprezintă Japonia antebelică, tradițională, filosofia lui și a celorlalți băieți corespunzând cu cea a samurailor din perioada Edo și în același timp cu cea a lui Mishima. Marinarul Ryuji este prins cumva între două lumi, între cea a libertății si a masculinității reprezentate de mare, și cea a Japoniei moderne asociată cu feminitatea și slăbiciunea, dilema cu care s-a confruntat și Mishima în tinerețe. La polul opus se află Fusako, care reprezintă tot ceea ce detestă autorul nostru, ea fiind o femeie care înfățișează noua Japonie pervertită de influențele occidentale, care distrug societatea admirată de Mishima.
Un alt aspect fascinant care se regăsește în opera lui Mishima este moartea ca modalitate de salvare sau de eliberare, acesta fiind un alt component al crezului samuraiului. Acest crez este împărtășit nu doar de Noboru și prietenii săi, ci și de Ryuji, care, în lipsa unui țel măreț, tânjește în adâncul sufletului după acea moarte eroică, dorință pe care o îngroapă în adâncul inimii odată ce decide să se căsătorească cu Fusako. Această decizie a marinarului îi impinge pe adolescenți la o revelație cutremurătoare generată de convingerile lor nihiliste. Aceștia ajung la concluzia că singura modalitate prin care îl pot salva pe marinar, care a fost corupt de Fusako la fel cum Japonia a fost coruptă de Occident, este moartea. Astfel, marinarul va fi eliberat de această existență fără sens pe care a ales-o și își va recăpăta onoarea și bărbăția din trecut.
Amurgul marinarului de Yukio Mishima este o carte minunată, care ne oferă o privire în mintea fascinantă a autorului, și ne prezintă o lume dispărută, cu valori și principii total opuse lumii celor de astăzi, lucrurile care nouă ni se par de neconceput lui Mishima i se par mărețe, reprezentând pentru el adevărate idealuri .
Boldor Alexandru, clasa a XII-a E
Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad
Comentarii recente