O recomandare sinceră, o carte care m-a provocat. 400 de pagini în două zile. E musai să se regăsească pe listele tuturor de lectură. Mai multe detalii în prezentarea de mai jos.
Theodora Ladaru, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”Bacău
,,Nu există oameni răi. Toți suntem oameni care fac uneori lucruri rele.‘’ Lectura acesta reprezintă o reverie de nuanțe și simțuri, de noi perspective ale iubirii. Dureroasă dar reală, Colleen Hoover pune în lumină antitezele dintre noi, arătându-ne cât de esențial e să-ți cunoști valoarea, dar mai ales să o respecți.
🅺🅴🅴🅿 🆁🅴🅰🅳🅸🅽🅶CIULEANDRA, de Liviu Rebreanu
Ciuleandra este un roman psihologic, axându-se, prin metoda detaliului, asupra evoluției psihicului personajului principal, Puiu Faranga. Romanul are un incipit anormal și brusc, introducând lectorul într-un mod direct în lumea creată de Liviu Rebreanu.
Partea ce m-a fascinat și care m-a făcut să citesc romanul cu un interes sporit a fost psihologia de la baza acestuia. Autorul detaliază și pune accent pe fiecare eveniment, întocmai pentru a sublinia interesul său pentru studierea psihicului uman. Scopul lucrării este de a ajuta lectorul să înțeleagă mai bine cum funcționează creierul uman, reușind cu brio acest lucru.
La începutul lecturii m-am simțit contrariată, nu înțelegeam ce se întâmplă din cauza începutului abrupt al romanului, însă, cu cât înaintam, am început să dezvolt un interes pentru povestea protagonistului și curiozitate pentru a afla ce l-a îndemnat să recurgă la gestul său. Am fost cu adevărat intrigată la apariția teoriei cu numerele 13 și 31, Puiu fiind un om superstițios. Cele două numere despre care se spune că sunt pline de ghinion m-au făcut să mă gândesc la modul cum paranoia poate scoate la iveală amănunte atât de nesemnificative, dar care se transformă chiar într-un motiv de crimă.
Cu toate că nu sunt deloc o împătimită a descrioerii, găsind-o destul de plictisitoare, stilul autorului de a descrie evenimentele în detaliu m-a acaparat, deoarece știam că fiecare cuvânt este o piesă de puzzle al unui fir narativ complex, fascinându-mă naturalețea cuvintelor folosite. Din roman am înțeles cât de complexă și cât de complicată poate fi mintea umană și cum un om poate decădea într-o manieră îngrijorătoare, într-un timp relativ scurt. De asemenea, am înțeles cum personalitatea, instinctele și, poate chiar destinul, ne împing să facem lucruri necugetate, pe care mai târziu le regretăm cu amăraciune.
Cu siguranță, punctul forte al romanului este psihologia care stă la baza acesteia, dar și analogia ingenioasă a dansului/jocului Ciuleandra, cu drumul pe care îl ia Puiu Faranga spre nebunie, dansul fiind jocul dezlănțuirii, în care dansatorii se lasă pierduți în mrejele alerte ale melodiei. Textul poate fi definit prin sintagma „impredictibilitatea omului”, deoarece romanul creionează faptul că niciodată nu se cunoaște ceea ce se află în interiorul unei ființe aparent inofensive, niciodată nu ne cunoaștem în totalitate și din această cauză trebuie să avem întotdeauna control asupra noastră și a pornirilor noastre.
Ciuleandra reprezintă un dans al dezlănțuirii, al nebuniei și al destinului, acesta fiind o analogie și cu drumul pe care îl parcurge protagonistul către ultimul său stagiu al nebuniei.
ANDREEA CIUCĂ
Clasa a XI-a
C. N. “Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea
Coordonator, prof. dr. GEANINA OPREA
„Iubiți viitori solomonari, iubiți ucenici solomonari în primul, al doilea sau al treilea an de școală,
Aflați despre mine că sunt bine și sănătoasă care sănătate v-o doresc și dumnilorvoastră.”
Cam așa începea o scrisoare pe vremea când solomonarii, pricolicii, joimărițele și luparii făceau parte din viețile oamenilor. Am primit în ultima lună multe telefoane și mesaje pe adresa personală în care mi s-au cerut lămuriri despre înscrierea la cele trei secțiuni ale Lecturiadei. Pentru mine ar fi fost mai simplu dacă aș fost contactată direct pe http://www.lecturiadaelevilor.anpro.ro/contact/ Același lucru s-a întâmplat și în cazul Mihaelei și Marinelei. Așa că, m-am hotărât să răspund și în numele lor tuturor celor care ne-au scris ori intenționează să ne scrie, cu speranța că veți găsi răspunsuri pentru majoritatea nelămuririlor voastre. Decamdată mă voi referi doar la „Scrisori prin mail”, rugându-vă să urmăriți pașii.
Primul pas. Informați-vă.
Deschideți http://www.lecturiadaelevilor.anpro.ro/
Al doilea pas. Pregătiți-vă scrisoarea.
Al treilea pas. Trimiterea scrisorii
Aveți timp pana în 31 mai.
Cu speranta ca v-am fost de folos, asteptam scrisorile voastre.
Joimărița/Monica Onojescu
P:S: Urmăriți-ne în zilelele următoare pe site și pe pagina de facebook. Vom continua să vă ținem la curent cu noutățile. m.o.
Toate drumurile duc acasă
Prima idee care îţi pătrunde în minte când citeşti „Aleea Zorilor” de Andrei Crăciun este aceea că orice poveste îşi are propriul adevăr, care nu e acelaşi cu adevărul adevărat. Te pregăteşti să afli mărturia cuiva a cărui copilărie s-a consumat înainte şi după căderea comunismului. Vei înţelege modul în care un copil concepe tot ceea ce îl înconjoară, având să devină ziarist de presă scrisă, colindând toată lumea. Eşti pregătit?
Tocmai căzuse Dictatorul şi libertatea se instaura timid, dar aceasta era complicată şi oamenii nu ştiau ce să facă pentru că nu mai întâlniseră aşa ceva niciodată. Oraşul în care trăieşte copilul – narator este unul monoindustrial, de la marginea unei păduri. Prima învăţătură pe care o deprindem din carte este aceea că poţi fi prieten cu oricine, chiar dacă diferenţa de vârstă este mare, sau mai ales atunci. Petruţa, dădaca protagonistului, obişnuia să îi spună poveşti despre zmei, dar ceea ce el nu ştia era că avea să întâlnească zmei şi în viaţa reală cărora trebuia să le vorbească precum oamenilor.
Durerea de inimă este asociată cu un incendiu năprasnic pe care cu greu îl poţi opri. Dar, aşa cum niciun foc nu e veşnic, şi durerea de inimă se va sfârşi la un moment dat. După ce a căzut Dictatorul, oamenii urmau să aibă tot ce îşi doreau, în special frigidere pe care să le umple cu mâncare, pentru că le fusese foarte foame sub dictatură. Fericirea consta în gândul că vor putea mânca cât de multe portocale vor dori, fără a se teme că se vor termina, sau că nu vor mai prinde la magazin.
Chiar dacă Dictatorul era de mult plecat, oamenii tot nu ştiau cum să fie fericiţi, sau cum să mai iubească. Atunci când un copil vedea o femeie cu un ochi vânăt, ştia că aceasta avea un soţ căzut în patimă, în patima alcoolului. Aceea era perioada coafurii „de neclintit”, care se numea permanent, cuvânt ce îi amuza pe toţi copiii. În schimb, „securist” era termenul care nu făcea pe nimeni să râdă, care descria oamenii răi şi laşi. Copiii erau de părere că ruşii trebuie urâţi pentru că, din cauza lor, nu au avut portocale, pentru că le-au furat această mică bucurie tuturor celor care trăiau în ţara condusă de Partidul Unic. Aflăm că „persoanele care râd nu pot fi rele”, dar Celălalt Bebe a fost ucis de un bărbat cu care trăia „în păcat” şi care aflase că îi fusese şi lui transmisă „boala misterioasă” venită din Olanda, distrugând cartierul. Odată ce copilul nostru creşte, află că boala respectivă se numeşte SIDA.
„Doi ani într-o copilărie înseamnă infinit” şi copiii aflau asta când îşi cumpărau adidaşi cu leduri sub călcâie, care îi făceau irezistibili şi nemuritori. Cinematograful Luceafărul reprezenta un Cinema Paradiso pentru copilul nostru, fiind locul unde a cunoscut un bătrânel care o idolatriza pe Sophia Loren, care i-a lăsat moştenire porunca de a vedea filme italiene, i l-a dăruit pe Charlie Chaplin şi i-a vorbit de Casablanca. Oricine intra în adolescenţă în perioada respectivă, trebuia să facă o alegere: la stânga erau depecharii şi la dreapta, mai tineri, rockerii lui Cobain. Cobain era „frumos ca un soare”, având părul lung, dar oamenii din oraş spuneau că este satanist. Cobain i-a explicat protagonistului nostru că doar muzica ne poate salva şi că oamenii lui nu erau satanişti, ci îşi zguduiau capetele pentru a alunga gândurile, gânduri care, din păcate, nu se lăsau izgonite.
În final, mutatul de pe Aleea Zorilor este asociat cu Hiroshima şi cu Auschwitz-ul, fiind durerea de care copilul nostru nu s-a vindecat niciodată şi nici nu o va face. Ultima lecţie pe care o învăţăm de la el este aceea că toate drumurile duc acasă, că oricât de mult încerci să fugi, să te îndepărtezi de trecut, acesta te va aduce acasă când te aştepţi mai puţin. Ioana Dumitrache, clasa a X-a, C.N. „ B.P.Hasdeu ” Buzău
Comentarii recente