mart. 14, 2019 |
Această operă, publicată pentru prima dată în anul 2005, a făcut furori chiar de la început, totul pornind de la perioada anevoioasă a populației Germaniei din perioada interbelică, dar și de la reformele dure impuse de către naziști.
Cartea are ca narator moartea, căreia îi iese în cale o fetiță, Liesel Meminger, care este dusă de către mama ei la o familie adoptivă. Fratele acesteia, din păcate, nu reușește să rămână în viață până la destinație, murind în trenul care gonește spre noua lui șansă la o viață decentă.
Pe parcursul copilăriei, Liesel învață ceea ce înseamnă prietenia, iubirea, curajul, respectul, durerea, dar cel mai important: cum să păstrezi secrete vitale. Liesel Meminger nu este la fel ca orice compatrioată din perioada ei, deoarece are o pasiune rar întâlnită în acea perioadă: cititul.
Așadar, povestea merită citită, deoarece te învață ce înseamnă frica și cum poate fi depășită. De asemenea, este prezentată și o amplă viziune a morții înseși asupra necazurilor cauzate de naziști. Inevitabilul este întâlnit la orice pas, de aceea povestea aceasta te învață cum să trăiești clipa și să realizezi cât de mult s-au schimbat vremurile de atunci. Alexia Isac, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național Moise Nicoară din Arad
(mai mult…)
mart. 14, 2019 |
Musai, Editura ART, 2017
Un roman ce m-a captivat încă de la primele pagini prin umorul său și sinceritatea unui bătrânel morocănos. Nu pot spune că mi-a fost drag de Ove, cel care țipa la vânzătorii din magazinele de calculatoare fiindcă el vrea un „laptop”, nu o „porcărie de calculator fără tastatură ”, de la început. Era haín. Ura pe toată lumea. Nu știu câtor oameni li se întâmplă, dar eu, când citesc o carte, „absorb” personalitatea acesteia sau a personajului principal, iar astfel am ajuns să critic orice tânăr de pe stradă care mesteca gumă, fiind neputincioasă în a-mi opri gândul „Vai, copiii din ziua de azi!”. Povestea bătrânului mizantrop, a cărui rutină strictă este întreruptă de sosirea unei iranience cu soțul și fetițele sale, care îi turtesc cutia poștală cu o remorcă, este una incredibil de amuzantă și înduioșătoare, una dintre cărțile la care am plâns și singura la care am plâns de mândrie pentru (simpaticul) Ove. Viața lui se va schimba radical datorită noii și jovialei vecine, ale cărei vizite interferează mereu cu planurile sumbre ale bătrânului („Societatea asta ! Nici funie ca lumea nu mai știe să facă ?”).
Recomand romanul tuturor celor care vor sa citească despre teme cum ar fi prietenia, toleranța, pierderea sau bătrânețea sub forma unei povești umoristice și captivante. Nu aveți cum să nu trăiți aceleași sentimente cu Ove — veți plânge și veți râde odată cu el. Oana Ciul, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național Moise Nicoară din Arad
mart. 14, 2019 |
Tocmai am terminat de citit această carte. E un roman despre timpul crunt în care ne-a fost dat să trăim, despre pierderea rădăcinilor și o dureroasă interiorizare. Cu rafinament și spirit viu de observație, se vorbește despre limita dintre dezastru și șansă. E o soluție să plecăm dincolo? E mai bine să învățăm să trăim fericiți cu ce avem? Ca să vă răspundeți, vă îndemn să citiți. E o carte cu miez, scrisă de o autoare sensibilă, dar extrem de lucidă, cu o experiență de viață fantastică și cu studii literare solide care se regăsesc și în tehnicile de construcție textuală. E o carte despre noi cei de azi, despre dilemele și frământările noastre. Felicitări autoarei și lectură bogată, vouă, cititorilor! prof. Gabriela Medan
mart. 11, 2019 |
„Auschwitz nu-i omoară doar pe nevinovați, omoară și inocența.”
Când cineva pronunță Auschwitz, gândul îmi zboară direct la miile de suflete inocente care și-au pierdut viața în acel lagăr care le-a furat libertatea.Un fior mă cuprinde pe șira spinării când îmi aduc aminte de viața pe care personajul principal din cartea ,,Bibliotecara de la Auschwitz” de Antonio G. Iturbe o ducea în acel lagăr.
Cartea o are în prim plan pe Dita, o adolescentă de 14 ani care locuia în blocul 31 al lagărului.Aceasta iubea nespus de mult cărțile și dorea să le protejeze chiar dacă asta însemna că viața ei era în mare pericol.Fredy, supraveghetorul blocului 31 îi înmânează Ditei 8 cărți interzise care constituiau sursa de cunoaștere pentru sutele de copii din acel bloc.Aceasta acceptă propunerea lui Fredy și devine bibliotecara blocului 31.Odată cu acceptarea acestei funcții, Dita își asumă un risc enorm, întrucât trebuia să adune cărțile de la profesorii din bloc și să le ascundă la fiecare control al naziștilor.
Atunci când Fredy se mută din bloc, alături de câțiva alți profesori, Dita simte că viața ei devine din ce în ce mai complicată.Sentimenele de frică și de singurătate se amplifică odată cu moartea mamei sale care reprezenta pentru aceasta unul dintre cei mai importanți factori care-i făceau viața din lagăr mult mai ,,dulce”.
Ce mi-a plăcut în mod deosebit la această carte a fost modul autorului de a scrie.Acesta conturează atât de bine siluetele fiecărui personaj, încât ai crede că se află lângă tine, că fiecare personaj despre care citești a mai fost văzut de ochii tăi măcar o singură data.Este genul de carte pe care vrei să o ,,devorezi” în cel mai scurt timp, doar ca să-i afli cât mai repede finalul.Genul de carte care te ține cu sufletul la gură și care îți lasă un mare gol în stomac, făcându-te să realizezi că ești o persoană norocoasă care nu trebuie să-și ascundă pasiunile de restul lumii.Am învățat din această carte că trebuie să îmi prețuiesc libertatea și timpul libe-r pe care îl am și că trebuie să lupt pentru ceea ce îmi doresc.
mart. 10, 2019 |
Să spunem, așa, în general, că este o carte despre albastru… de fapt, este o carte despre asemănări și deosebiri, iarnă americană și vară pierdută în valuri, la Jaffa, pictură și somnul unui copil, pe o pânză, chei rătăcite pe un bulevard și găsite de altcineva, n-a mai fost nevoie să fie spartă ușa, cafenele, rude, oameni care nu cred în tine, dar de la care primești totuși binecuvântare:
„Capul îți cade pe spate, plutește printre bolțile înalte, printre valurile rotunde precum cerneala și de un violet roșcat, care se desfac și se desfășoară în toate nuanțele tale de albastru, albastrul râurilor, albastrul cerului, albastrul care ți se termina întotdeauna înaintea tuturor celorlalte culori.”
mart. 7, 2019 |
Dumnezeu a creat muzica și odată cu ea,a creat și pe cineva care să o poată conduce spre adevărata esență a divinității. Muzica blajină a instrumentului dragostei a putut fi îmblânzită doar de un maestru al imaginației. Acest maestru era un om simplu care din dorința de a trăi odată cu mișcările valurilor nu a putut părăsi vaporul niciodată. Un tânăr misterios și cu o aură de creator care, plimbându-se pe vapor, mișcă și sensul furtunii,a reușit să creeze ceva ce nimeni nu şi-a putut imagina că există. A creat muzică din muzica inimii sale, pierdută undeva în timp,dar nebună de a redescoperi adevărul crunt al misterului. Maestrul nostru în abstract, cântă nu doar cu mâinile,cântă cu tot trupul. Atunci când un tânăr neinițiat în tainele muzicii a pășit pe vapor,a fost imposibil să nu remarce un asemenea dar al universului,un fel de „Dumnezeu ” al muzicii jazz. Acest mic cadou de la Divinitate poartă și un nume demn de un adevărat maestru : Danny Boodmann T.D. Lemon Novecento. Tainele dansului se învârt în jurul unei blândeți deosebite și a unui destin imposibil de schimbat. Această carte surprinde perfect destinul unui om care se învârte doar în jurul unui viciu nebunesc. Pentru unii,muzica este doar un simplu ansamblu de sunete care destind atmosfera, dar pentru oamenii speciali care au descoperit adevărata realitate a viziunii,muzica poate reprezenta un miracol al auzului,un mixt de note și de portative care,adunate într-o sferă de inspirație spontană, asamblează perfect liniștea anxioasă, împreună cu liniștea obișnuită,absența și inexistența. Cartea „Novecento” de Alessandro Baricco este o carte cu un puternic impact emoțional pentru cunoscătorii și iubitorii de muzică,deoarece,aici,în acest univers al imaginației,muzica este un stil de viață și o obișnuință. Neprevăzutul apare abia la sfârșit când,din dorința de a-şi respecta menirea în aceasta lume,Novecento rămâne pe vapor. Prietenie,cunoaștere,mister, sunt doar unele dintre stările pe care le transmite această carte,pe cât de simplă, pe atât de complicată. Apare și iubirea,dar sub un aspect diferit față de ce își imaginează unii. Pentru pianistul nostru,dragostea lui cea mai mare era muzica și vaporul pe care a crescut. Odată așezat lângă clapele pianului,nimeni și nimic nu îl mai poate distrage. Este doar el și imaginația sa,care de fiecare dată îl poartă în locuri diferite.
Pe mine,această carte m-a emoționat până la lacrimi atunci când am aflat destinul crunt al pianistului care nu dorea să se despartă de locul unde s-a născut, unde a învățat să cânte la pian,unde a întâlnit atâtea mii de persoane și unde,din nefericire,avea să își petreacă toată viața.
El era” căpitanul” care se scufundă odată cu barca. Strânsa lui legătură cu acel vapor l-a împiedicat să îl părăsească chiar și pentru câteva secunde. Recomand cu mare încredere această carte care descrie perfect destinul neobișnuit al unui pianist îndrăgostit de muzica pe care o creează, care trăiește pentru a compune și, care,s-a născut pentru a fi celebru în propria sa lume. Nu faima l-a facut special ci muzica pe care o compunea indiferent dacă vaporul se afla în furtună sau aluneca lin pe oceane și mări îndepărtate. Poate a murit,poate a trăit, asta nu voi știi niciodată fiindcă la sfârșitul cărții, eu am coborât din vapor,direct în banala realitate,vibrată parcă de o emoție copleșitoare care mă făcea să-mi închipui ce gândea și ce simțea acest om când compunea.
Aurelia Someșan, clasa a X-a C , Colegiul Național „George Coşbuc” Năsăud
Comentarii recente