dec. 9, 2022 |
Ghicajanu Teodora – a XI-a I, Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău
Titlul cărții: „Tot ce i-am promis tatălui meu”
Autorul: Ioana Maria Stăncescu
Cartea ”Tot ce i-am promis tatălui meu” ne balansează între amintirile tinereții și prezentul narării. Personajul-narator feminin ne povestește despre iubitul său de la distanță și cum în prezent (fiind deja o femeie împlinită, cu soț și copil) l-a regăsit pe acesta. Ada afla că are același tip de cancer ca și tatăl său, așa că încearca să se bucure de viața care i-a mai rămas. M-a zdruncinat următoarea secvență: ,,Așa să știi, îi zic păpușii și o legăn în sus și-n jos, încercând să păstrez ritmul de la Sârba-n căruță, îmi aduce aminte de copilărie . Aceasta m-a învățat să îmi apreciez părinții și să mă bucur de copilărie”.
Cititorul respiră în ritmul personajului și încearcă, uneori, să tranfere din propria energie ființei aflate deseori la capătul răbdării și calmului…
Mi-am dorit mult această carte și m-am bucurat nespus când ea a ajuns la cercul nostru de lectură. Cred că am ales-o pentru titlu. O alegere subiectivă, categoric! O recomand tinerilor care încearcă să (re)stabilească o comunicare eficientă cu părinții, dar și celor care cred că problemele lor sunt cele mai grele. Greșit. Există și alte suferințe, mult mai apăsătoare… O lectură relaxantă, șocantă uneori, din care am învățat să mă ascult mai mult…
Povestea ,, Cu personaje la mijloc ,, descrie cum Adina cu părinți ei s-au mutat și cum ea cu tatăl ei au fost curioși de ceea ce se întâmpla la Vecinul sau în curte. Ajunși acolo au văzut o mașina ciudată, au intrat și au ajuns pe o alta planeta unde erau jumătate oameni și jumătate animale. După ce l-au cunoscut pe rege au decis să se mute acolo.Am făcut această alegere pentru că atunci când eram mică m-am gândit cum ar fi să explorez o altă planetă.
Jocul favorit
Jocul meu preferat este Activiti deoarece este un joc de societate, in care trebuie să mimăm, desenam și să explicăm un cuvânt sau o frază. Acesta este amuzant de jucat într-un grup de prieteni și este și educativ.
dec. 9, 2022 |
Titlul cărții: Nu sunt eu
Autorul cărții: Maia Morgenstern
Anul apariției: 2020
Locul apariției: București
Editura Litera
Număr de pagini: 192
Când ai în mână cartea a cărei primă pagină poartă autograful autoarei, cu cerneala neuscată încă, degetele freamătă și se agită incontrolabil, pentru a răsfoi cât mai repede, pagină cu pagină, povestea… Nu orice fel de poveste, ci una destinată lectorilor inițiați, căci, așa cum avertizează autoarea ab initio, volumul conține „lucruri foarte personale”, „lucruri secrete”, dedicate doar „oamenilor care ar înțelege”…
Actul scrierii memorialistice (început la data de 12 aprilie 2014 și încheiat cu însemnările din 25 februarie 2020) se dovedește, la fiecare pas, nu doar un exercițiu catharhic, ci și o încercare aproape metafizică de reconectare cu bunicii și rudele de dincolo.
O însemnare din 29 aprilie 2019 demonstrează temperamentul sangvinic al autoarei, preferința pentru verticalitate: „Merg pe drumul meu, neînregimentată în niciun fel, consumându-mi nemulțumirile, sărbătorindu-mi bucuriile și triumfurile, acționând și reacționând în fața nedreptăților pe care le constat, la mine și la alții” (p. 15).
Perfecționistă, luptătoare, oscilând mereu între putință și neputință, autoarea se autocaracterizează astfel: „Eu, veșnic bântuită de dubii, contrazicându-mă tot timpul, niciodată sigură că am luat decizia corectă, răvășită de remușcări, mereu regretând ceva – ori spaima că am făcut prea puțin, ori reproșul că nu am făcut prea mult” (p. 17).
Niciun rând nu trădează recurgerea la compromis, nicio idee nu se vrea încătușată, în ciuda consecințelor inerente: „Voi spune ce gândesc, fără să insult pe nimeni, fără să jignesc sau să ameninț. Nu știu dacă am întotdeauna dreptate. Dar am dreptul să-mi spun adevărul” (p. 27).
O însemnare din 7 iunie 2019 ne trimite în copilăria autoarei și recompune, din dialoguri și descrieri fidele, atmosfera ludică din fața blocului, cu certurile gălăgioase ale copiilor, cu ierarhiile specifice vârstei: „Cine avea minge era… ce mai… șef! Dicta regulile jocului. Decidea ce joc se joacă. Când și cine joacă. Le făcea și le desfăcea pe toate, împărat era, numai să nu se supere și să plece cu mingea” (p. 131)
Mărturisirile vieții de actor, neajunsurile artiștilor, frustrările generate de repetițiile obositoare și solicitările epuizante ale regizorilor – toate conturează o viață plină, dar pentru care autoarea este permanent recunoscătoare.
Recunoștință – iată cuvântul-cheie extras câștigător la tombola cuvintelor potrivite.
Nu sunt eu, un titlu în antifrază… Autoarea expune chiar mai mult(e) decât și-ar fi propus inițial, într-o încercare autentică – dar fragilă, riscantă – a (auto)dezvăluirii.
Finalmente, asumându-mi o fărâmă din personalitatea jucăușă, dar puternică, a autoarei, îmi dăruiesc un răgaz: „îmi iau timpul să mă gândesc și să mă răzgândesc la ce vreau.” (p. 157)
Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău
dec. 9, 2022 |
Autorul Adrian Jicu redactează un roman-document în care ilustrează viața îndrăgitului poet băcăuan George Bacovia; romanul este mai mult decât o reconstituire a destinului acestuia, din primele clipe ale vieții (sosirea pe lume, boala timpurie, plimbările pe malurile Bistriței, căderea în apele înghețate ale Bistriței, primele încercări lirice, preferințele pentru anumite discipline la școală, notele mici, conflictual permanent cu tatăl autoritar etc.) până la maturitate și senectute. Cititorul este surprins de o mulțime de informații pornind de la surse inedite, viața zbuciumată a acestuia este ilustrată foarte bine incluzând si momentele bune, dar și rele din viața poetului. Am fost șocată de unele detalii surprinse atât de realist de către autorul contemporan, băcăuan și dânsul. Fiindcă este prima carte citită de mine din domeniul biografiilor romanțate, acest roman mi-a deschis apetitul și pentru alte titluri de acest fel (poate voi citi și „Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare” de Moni Strătilă sau „Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos” de Simona Antonescu). Recomand această carte nu doar celor care îndrăgesc poezia lui Bacovia (cum este și cazul meu), ci și curioșilor care vor să descopere și alte mistere despre reprezentantul de seamă al simbolismului din literature română. Este o lecție de viață. O luptă – cu ceilalți, cu sine. Dacă va ieși câștigător, vă las pe voi să descoperiți!J
jocul meu preferat este Minecraft deoarece îmi dezvoltă creativitatea îmi dă șansa să creez tot ceea ce vreau, îmi permite să ajut animalele ceea ce iubesc cel mai mult.Ma bucura mult faptul că mă pot juca și cu ceilalți prieteni și mă ajută să leg noi relații de cooperare. Jocul în care toata lumea se ajută iar totul este minunat.
dec. 9, 2022 |
Ce mă fascinează la acest personaj- Percy Jackson- și la tot universul creat de Rick Riordan în volumul ,,Hoțul Fulgerului”, din seria ,,Percy Jackson și Olimpienii” este coerența cu care autorul transpune viața plină de încercări a oamenilor, și o compară, astfel, prin prisma acestui protagonist îndrăzneț, cu viața perfectă, credem noi, a acestor zeități nemuritoare. Probabil că senzația pe care o avem când auzim cuvântul nemuritor este una greșită, fiindcă nu moartea trebuie să fie cea mai marea teamă a noastră; ci pierderea propriei persoane, a sinelui, a personalității noastre perfect conturate după plăcerile și motivațiile noastre de a ne bucura de noi înșine.
Percy Jackson crede că e un adolescent obișnuit, cu o viață puțin mai încurcată, dar, cu siguranță, nu una care depășește normalul. Totuși, mi se pare dubios faptul că tatăl său a dispărut pe mare chiar după ce s-a născut el, iar, apoi, a rămas doar el cu mama lui, Sally Jackson. Chiar dacă a schimbat 6 școli, Percy e convins că, în curând va pleca și de la Academia Yancy, o școală cu internat pentru copii ca el: cei cu dyselxia și deficit de atenție. Însă, viața lui se schimbă cu totul după o vizită la o expoziție antică, ce prezenta mitologia greacă. Chemat înăuntru de domnul Brunner, Percy zărește o profesoară a sa urmărindu-l, doamna Dodds, care s-a dovedit a fi una dintre cele Trei Furii. Numai Percy știe cum a reușit să o enerveze astfel încât să își arate adevărata față malefică. Domnul Brunner își face apariția, într-un final, și îl salvează pe Percy, dându-i o sabie scară, cu care o învinge pe Furie. După acest eveniment, nimic nu mai este cum era înainte. Nu numai că prietenul său la cataramă, Grover, s-a dovedit a fi un satir- da, ați citit corect, un satir-, dar, cu atât mai rău, mama sa îi dezvăluie cel mai mare secret al său: faptul că Percy este, de fapt un semizeu. După miraculoasa înfrângere a Minotaurului- da, într-adevăr, a Minotaurului-, Percy ajunge la Tabăra Semizeilor, unde își face noi prieteni, i se îngăduie chiar o misiune de a recupera Fulgerul lui Zeus, care a fost furat, însă, pe departe cel mai important moment a fost atunci când Percy află că el este unicul fiu al lui Poseidon. După ce trebuie să își îndeplinească promisiunea de a afla cine a fost hoțul și de a-și apăra tatăl de acuzații, Percy pornește într-o călătorie cu prietenii săi, Annabeth Chase și satirul Grover, reușind să ajungă până și în Tărâmul de Jos al lui Hades. Vă voi lăsa pe voi să descoperiți prin ce aventuri trec cei trei, însă nu înainte de a vă întreba dacă v-am stârnit puțin curiozitatea?
Percy ne învață, la urma urmei, că viața este și va fi întotdeauna imprevizibilă, și că mereu va exista o întorsătură de situație, care, cu siguranță vă va da sentimentul de neajutorare. Însă, știți cum se spune: ,, După ploaie, vine soare!”. Percy, fie el un puști obișnuit de 13 ani, fie că e un semizeu, a învățat să fie independent și să nu se piardă pe sine. Toate situațiile periculoase care l-au pus la încercare au fost o doză de venin otrăvitor ce a străpuns profund ultima traistă cu speranță pe care o avea la el, însă el a privit în față și s-a ridicat, triumfător în final. Viața este o cutie a Pandorrei în fiecare zi, dar trebuie, indiferent de situație să o căutăm pe mica Speranță care, cu siguranță se află acolo; mereu se află acolo, undeva. Iar Percy este cel care o găsea mereu, datorită voinței, a perseverenței și, nu în ultimul rând, al prietenilor lui. – 
dec. 9, 2022 |
Cartea cuprinde câteva cicluri de poezii: “Făgăduindu-mă iubrii, “Sângele crucii”, “Răzbunarea frumuseţii”, “Pod peste lacrimi”, “Moşul din leagăn”, “Umbra ciocârliei”, “Poeme inedite”, “Mişcarea în infinit”, “Văd şi mărturisesc”.
E de remarcat la Grigore Vieru acea reîntoarcere la esenţe atât de necesară într-un secol al vitezei pentru un om frământat între lucruri şi trăiri. Găsim în versuri simplitatea şi profunzimea prin care supravieţuim într-o lume grăbită şi ne sustragem uitării. Între temele fundamentale reperăm pilonii sufletului nostru. Identitatea din “Formular” e plină de înţelesuri: “Numele şi prenumele?/Eu.” Deseori am întârzit la versurile din poezia “În limba ta”: “Iar când nu poţi/Nici plânge şi nici râde,/Când nu poţi mângâia/Şi nici cânta, /Cu-al tău pământ,/Cu cerul tău în faţă,/Tu taci atunce/Tot în limba ta.”
identitatea, mama, tata, izvorul, pământul, limba.
Din volumul de aforisme “Mişcarea în infinit”:
A fi zilnic frumos şi simplu – ce trudă!
Poezia pe care o simţi este ca şi înţeleasă.
În ziua în care am admirat un răsărit de soare, pot să nu mai citesc nicio carte.
Omul nu poate fi cunoscut în afara lui Dumnezeu. Şi tocmai acolo poate fi întâlnit cel mai des.
dec. 9, 2022 |
Ultima amintire este o carte ce ne prezintă pe de o parte, pe Sarah în încercarea de a fi pe placul celorlalți,
iar pe de altă parte, dorința lui Kelly de a rămâne puternic.
De ce suntem tentați să ne ascundem adevăratele sentimente în spatele unui zâmbet?
Când a fost ultima dată când ai vorbit cu membrii familiei?
Cât de sinceri crezi că sunt cei din jurul tău?
Cine crezi că este persoana care te va salva când viața ta este în joc?
Iată câteva întrebări la care am găsit răspunsuri citind „Ultima amintire” .
Această carte te ține în suspans până în ultimul moment
Cartea este narată de două personaje, acestea fiind: Kelly: o fată de paisprezece ani, care dorește să dea impresia ca este o persoană dura, nu are nevoie de nimeni în preajmă și reușește să țină pasul cu schimbările.
O altă naratoare este Sarah, o femeie în vârstă de douăzeci și opt de ani, care încearcă să fie placul tuturor, fiind invidiată deoarece este prea veselă în public, dar adevăratele ei sentimente fiind ascunse în spatele unui zâmbet care pare a fi deranjant pentru mulți.
Povestea lui Sarah este una complicată, nu vorbise cu mama sau sora ei de ceva timp, trăise într-o relație violentă cu soțul ei, dar ea încearcă să mascheze acest mare defect al lui.
În urma uni accident, Sarah intră într-o comă, toate amintirile fiindu-i șterse – nu știe cum a ajuns în aceasta situație. E capabila doar să gândească și să audă. Viața îi este pusă în pericol de un necunoscut care apare misterios și de propria ei mamă, deoarece mama ei considera ca fiica ei nu își va mai reveni și avea alte activități pe care ea le considera mult mai importante.
Incapabilă să vorbească sau să se miște, Sarah este nevoită să facă o legătură între toate informațiile pe care le primea zilnic, iar totul este important pentru a-și salva în primul rând propria viață.
Kelly este o adolescentă căruia îi plac schimbările, înainte de a o cunoaște pe Sarah era un copil problemă atât în școală, cât și în afara ei; a încercat să țină piept vieții grele din propria școală încercând ea însăși să fie o dură, o rebelă, în ciuda faptului că această strategie nu o ajuta. Asta până când Sarah i-a arătat o nouă metodă de a ieși din mediul bătăușilor: aceea de a deveni invizibilă, neobservată.
Ambele, Kelly și Sarah, ajung să fie una ajutorul celeilalte. În ce a constat acest ajutor, cum a ajuns Sarah în comă și cum reușește să se recupereze, vă las pe voi să descoperiți… Atenție, nimic și nimeni nu este ceea ce pare!
O poveste unde nimic nu este ceea ce pare și locul unde oamenii pot ascunde adevărate drame în spatele unui zâmbet radiant.
Comentarii recente