aug. 9, 2024 |
De Eric-Emmanuel Schmitt
„Oscar și Tanti Roz” este cel mai citit roman al autorului E. E. Schmitt. E. E. Schmitt este un dramaturg și regizor de film franco-belgian, ale cărui piese au fost reprezentate în peste cincizeci de țări. Contactul său cu România a fost în octombrie 2023, la Iași, în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere și la București, la Festivalul Național de Teatru.
Editura Humanitas i-a publicat peste douăzeci de cărți, dar cea mai „impunătoare” este „Oscar și Tanti Roz”, publicată în 2015. Romanul prezintă obiectivitatea autorului cu privire la temele iubire, prietenie, copilărie și relația omului cu Dumnezeu, inserate într-o poveste cu un adevăr crunt.
Această carte spune povestea lui Oscar, un băiat în vârstă de zece ani, bolnav de leucemie. De când s-a îmbolnăvit, spitalul i-a devenit „acasă”. Aici totul era în regulă . Asistentele se purtau frumos cu el, doctorii îl îngrijeau și se înțelegea cu ceilalți copii. Însă totul ar fi fost mai greu fără draga lui Tanti Roz. Aceasta era o simplă voluntară la spitalul în care era internat băiatul, dar pentru el era una dintre persoanele care i-au făcut mai frumoase ultimele zile.
Oscar avea să moară. Toată lumea știa asta. Părinții săi doctorii , asistentele și chiar și el. Însă nimeni nu avea curajul să-i spună adevarul. Nu-l descurajau, dar nici nu-l încurajau. Doar Tanti Roz l-a ascultat și sfătuit. Ce l-a sfătuit? Să se roage! Să-I povestească lui Dumnezeu despre tot ce-l apasă și să-L roage să-l ajute să treacă peste. Luând acest sfat și trecându-l prin filtrul minții lui de copil de zece ani, acesta începe să-I scrie lui Dumnezeu.
Schmitt se transpune, cu o pricepere desăvârșită, în mintea și sufletul unui copil de zece ani, care începe să conștientizeze că sfârșitul îi este aproape, că va muri. Scriind respectivele scrisori cu simplitate și măiestrire, greu de reprodus, romanul devine din ce în ce mai franc și mai dificil de acceptat pentru că spune adevărul.
Adevărul… Ce este adevărul? Adevărul este o granulă de nisip în universul speranței, ceva ce sfâșie așteptăriile, dar, uneori, este exact ce vrem să auzim. Adevărul este singura virtute care ne ține ancorați la suprafață și este, în același timp, ispita de care mințiile noastre dezordonate au nevoie pentru a nega.
Oscar nu neagă, acceptă și odată cu acceptarea ne dă nouă, cititorilor, o lecție prețioasă de viață: adevărul se află în fiecare din noi. Ceea ce suntem și ceea ce vrem să fim sunt doua lucruri diferite pe care noi înșine le descoperim pe parcursul vieții.
O lecție de viață din orice punct de vedere, scrisă pentru a fi amintită.
Cu toții avem o tanti roz în viața noastră –și dacă nu, ar trebui să facem rost de ea -. Acea persoană care nu are nicio legătură cu noi și totuși simte să ne iubeas că cu tot sufletul, să ne ajute și să ne îndrume spre bine. Tanti roz îl îndrumă pe Oscar spre cel mai mare bine, îl îndrumă spre Dumnezeu, iar odată ce te îndrepți spre Dumnezeu nu ai cum să te întorci și nici nu ai cum să nu iți fie bine. Poate vă întrebați „Băiatul a murit, cum este asta bine?” Ei bine, permiteți-mi să vă răspund: moartea nu este o pedeapsă, este un moment al vieții ce nu poate fi oprit din a se întâmpla. Oscar a primit-o dar pe Tanti roz și multe altele binecuvântări pe care i le povestește chiar Celui care i le-a dat, adică lui Dumneazeu.
Dacă v-am stârnit puțin curiozitatea, vă invit să fiți o parte din ultimele zile ale lui Oscar. Cine știe, poate și noi suntem un dar?
Cărbunaru Maya, clasa a VIII-a B
Colegiul Național ,,Traian”, Drobeta Turnu Severin, Mehedinți
aug. 9, 2024 |
,,Cine devenea stăpân peste miresme, stăpânea și inimile oamenilor.”
Publicat în 1985 și apărut, în română, la Editura Humanitas (2016), ,,Parfumul” este cel mai cunoscut roman al autorului german Patrick Süskind. Născut în 1949, în Bavaria, scriitorul este îndrăgit la nivel internațional pentru ingeniozitatea cu care îmbină elemente de realism magic cu date științifice și istorice.
În Franța împânzită de arome a secolului XVIII, Jean-Baptiste Grenouille se remarcă în breasla parfumierilor prin simțul său olfactiv ieșit din comun, acesta putând să rețină și să recunoască orice mireasmă. Cu toate acestea, personajul nu posedă un miros propriu, fiind, din această cauză, abandonat și respins pe tot parcursul vieții sale. Singurătatea în care trăiește și care îl consumă îl determină să caute, în moduri sumbre, rețeta pentru un parfum perfect, care i-ar putea da control asupra umanității.
Principalul subiect abordat este relația între simțurile noastre și identitatea pe care acestea ne-o creează. Romanul explorează dorința lui Grenouille de a fi iubit, dar și situațiile macabre în care obsesia sa îl împinge.
Printr-o mulțime de imagini olfactive, aflate în centrul universului cărții, narațiunea reușește să poarte cititorii printr-un trecut în care arta parfumeriei devine aproape un domeniu alchimic. În plus, departe de a fi un erou banal, protagonistul reprezintă imaginea geniului neînțeles, împins spre marginea societății. Acesta se preschimbă din tânărul naiv și singuratic într-un criminal odios, dispus să meargă departe în încercarea sa de a concentra natura umană într-o esență. Personalitatea sa întunecată iese, treptat, la iveală, provocând cititorul să empatizeze cu cel care se va dovedi un adevărat sadic, fapt care dă poveștii originalitate.
Recomand cartea oricărui iubitor de romane fantastice sau istorice, presărate cu filozofie și, evident, parfumuri (pe care nu le va mai putea percepe la fel ca înainte)! Deși nu credeam că o carte cu acest subiect m-ar putea interesa, trebuie să recunosc că lectura a fost, în final, o provocare pentru imaginație și simțuri.
Diana Dindeal
Clasa a IX-a, Liceul Teoretic Avram Iancu
Cluj-Napoca
aug. 9, 2024 |
Burlacu Andrei Clasa a VII-a C, Școala Gimnazială nr. 2 „Diaconu Coresi”
Profesor coordonator: Violeta Daniela Nedelcu
O operă. Începutul unei epoci. Un pilon al acestui gen de literatură, care continuă să inspire de mai bine de jumătate de secol. O lume atât de bine croită, încât nu pare că suntem în pielea personajelor, nu pare că trăim ce trăiesc și ele. Pare că acea lume există alături de noi, lângă noi și în noi.
Frank Patrick Herbert este autorul cărții „Dune” https://nemira.ro/seria-dune și ne prezintă un posibil moment din viitorul omenirii. Aceasta din urmă trece prin mii și mii de ani, ajungând să stăpânească întreg Universul cunoscut. Povestea evoluează, situații diverse dând naștere multor conflicte între marile case ale imperiului. Aceste dispute politice prezintă o luptă constantă pentru putere, bogăție și avere, influență, succesiune și răzbunare.
Deși există întruchipări ale binelui și răului, acestea nu sunt atât de clar definite și bine stabilite, anumite detalii subtile din carte făcându-ne chiar să ne întrebăm dacă lucrurile stau așa cum ne sunt prezentate inițial. Cel care poate fi considerat erou nu este eroul tuturor celor considerați buni, ci mai degrabă salvatorul acestora. Acesta se schimbă foarte mult în decursul călătoriei și aventurilor sale, fiind respectat în trei culturi complet diferite. Ajunge însă să fie criticat pe ascuns de apropiați pentru nerespectarea anumitor idealuri ale familiei sale. Deși recunoscut drept Mesia de către două popoare și aproape venerat drept zeu, el este departe de un erou ideal, titlurile de eliberator, salvator și chiar mântuitor fiindu-i mult mai potrivite.
Un aspect interesant este acela că toate conspirațiile ascunse în conspirații sunt nu numai foarte realiste, dar ne sunt și prezentate. O foarte mare deosebire peste care avem tendința să trecem foarte ușor cu vederea, între realitatea pe care noi o cunoaștem și această poveste, este aceea că noi cunoaștem destul de multe lucruri despre trecutul omenirii. Cu atât mai apropiate evenimentele, cu atât cunoaștem mai bine diferența dintre ceea ce era plănuit să se întâmple și ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. Însă cunoaștem foarte puține despre comploturile ce nu s-au întâmplat. În cartea „Dune” avem informații despre toate planurile și uneltirile, gândite și puse în aplicare de toate personajele ce aveau măcar un dram de influență asupra cuiva sau ceva. Știind acest cumul de date despre evenimente ce nu s-au întâmplat, suntem puși să ne gândim cât de greu i-a fost lui Herbert să creeze aceste conflicte politice, dar ne și amintește despre complexitatea propriei noastre lumi, implicit și a lumii autorului american.
Pe lângă aceste conspirații, mai este tratat un subiect, cel puțin captivant. Este ceea ce se apropie cel mai mult în această carte de subiectul religiei. Frank Herbert scrie în povestea sa despre un cult ce se folosește de „ritualuri mistice și metode de educare, simbolistică, organizare și programă școlară internă… de natură esențialmente religioasă”, așa cum găsim scris în Anexa a II-a de la sfârșitul cărții. Această comunitate încearcă, prin învățături felurite, și prin încrucișarea liniilor de sânge, să obțină o persoană aproape divină, cu puteri aproape nelimitate. Aceste învățături pot fi oferite oricărei persoane, conferindu-i acesteia din urmă puteri, însă limitate. Diferit față de multe alte istorisiri, acestea nu sunt primite sau căpătate, ci sunt deja în fiecare om, trebuind însă să fie dezvoltate sau stimulate. Este interesant că Herbert descrie astfel aceste puteri supraomenești, aproape făcându-ne să credem că și noi putem ajunge acolo.
„Dune” urma să fie abia prima carte dintr-o serie de alte cinci, scrise pe parcursul următorilor douăzeci de ani, până la moartea autorului în 1986. Astfel, putem afirma că scriitorul american ne oferă o poveste captivantă, plină de intrigi și conspirații la tot pasul, împletite admirabil cu aspecte spirituale și idei inedite, creând o istorisire întru totul fără seamăn.
aug. 9, 2024 |
Burlacu Andrei Clasa a VII-a C, Școala Gimnazială nr. 2 „Diaconu Coresi”
Profesor coordonator: Violeta Daniela Nedelcu
Universul „Dune” – o poveste despre trădare, loialitate și întorsături neașteptate ce schimbă cursul poveștii din temelii; o poveste despre începuturi și sfârșituri, o poveste despre regăsiri și despărțiri, o poveste despre prezent și despre amintiri ce nu au avut loc niciodată. Dune.
După cum poate că vă amintiți, ne aflăm într-un posibil viitor al omenirii. Salvatorul și eliberatorul din prima carte – Mesia în două credințe, „Cel ce poate fi în mai multe locuri deodată”, „Vocea din altă lume” – este acum împărat peste întregul Univers cunoscut. Pentru a ajunge însă la acest control total, a purtat războaie fără număr pe câteva sute dintre lumile imperiului. Acestea au condus la pierderi de neconceput în privința vieților omenești. Acum domnia sa este șubredă. Mulți dintre vechii săi inamici, dar și foștii săi prieteni uneltesc comploturi pentru a-l înlătura de pe tron, în timp ce problema succesiunii sale este tot mai apăsătoare.
Însă aceste probleme nu sunt singurele care îl chinuie pe împărat. El începe să se vadă drept un despot și se aseamănă în mintea sa cu tiranii din vremurile de demult. Deciziile pe care le ia sunt tot mai radicale și mai zeflemitoare față de siguranța sa. Tot mai multe gânduri despre continuitatea imperiului, încurajate de viziunile lui tot mai neclare despre viitor și spațiu solicită tot mai mult mintea celui care a fost cândva cea mai temută ființă din Univers. Acei prea puțini oameni în care are încredere totală nu cunosc prea multe despre natura puterilor sale preștiente și cei care o fac nu-l pot ajuta pe cât ar dori. Toate acestea coexistă cu ideea crescândă că își pierde autoritatea asupra anumitor grupuri din populația imperiului său. Însă cei care l-au numit în repetate rânduri „Vocea din altă lume” și „Cel ce ne va călăuzi spre paradis” îi rămân fideli. Legiunile care i-au adus Universul la picioare continuă să-l slăvească și să-l considere zeu. Chiar prietenii săi îl adoră și-l preamăresc, lucru care nu-l consolează peste măsură.
Imaginația lui Frank Herbert nu avea însă să se oprească aici. Americanul avea să introducă în povestea sa ceva ce se apropie de anumite idei din religii precum budismul și hinduismul: reîncarnarea. Acest concept apare însă sub niște forme nebănuite. Un fost prieten de-al împăratului, care și-a dat viața pentru el cu mult timp în urmă, este readus la viață. Deși corpul acestui mare spadasin era același, mintea părea să fie controlată de altă conștiință. Noua persoană avea anumite amintiri șterse, ale fostului posesor al corpului și chiar reflexe sau momente din comportamentul său trezeau amintiri despre fosta persoană, însă multe aspecte ale modului de gândire erau radical schimbate. Această nouă ființă dorea să afle cine fusese înainte, însă multe idei și instincte se contraziceau în el, în legătură cu trecutul, dar și cu prezentul său și scopul pentru care a fost înviat.
Multe dintre personajele din prima carte a acestei antrenante povești apar aici complet diferite și în circumstanțe pe care nu ni le-am fi putut închipui. Altele însă par a rămâne complet neschimbate. Prin aceste aspecte Herbert ne pune pe gânduri și ne face să reflectăm asupra naturii atât de schimbătoare a firii omului, dar și la idei precum fidelitatea față de propria persoană și față de ideile, credințele și jurămintele făcute chiar ție. Dar nu numai ție, căci atunci când trădezi încrederea cuiva, te trădezi chiar pe tine însuți, și-ți trădezi propria încredere în tine. Dacă ai putut trăda pe altcineva, te vei putea trăda și pe tine, însă partea cruntă este că nici măcar nu-ți vei da seama.
Prin această carte Frank Herbert ne transmite multe mesaje, în timp ce, comploturile, partea spirituală, dar și povestea în sine urcă la alt nivel. Prin personajele cărții sale, autorul ne transmite idealuri despre loialitate, dar și anumite dezavantaje ale unor concepții, precum credința oarbă în ceva sau cineva. Dar cine știe câte altele a ascuns indescifrabila minte a lui Herbert, printre rândurile celui de-al doilea volum din seria „Dune”!
aug. 9, 2024 |
Burlacu Andrei Clasa a VII-a C, Școala Gimnazială nr. 2 „Diaconu Coresi”
Profesor coordonator: Violeta Daniela Nedelcu
Cartea „Pax” scrisă de Sara Pennypacker și publicată în anul 2016 este o carte care, pe lângă povestea căreia nu îi lipsește suspansul, tratează subiecte importante și mature, vorbind despre ele din multe puncte de vedere.
Povestea ni-l prezintă pe Peter, un băiat care, din cauza războiului și a plecării tatălui său în armată, este nevoit să locuiască alături de bunicul său. Însă tatăl insistă ca animalul de companie al băiatului să fie eliberat în natură pentru a nu fi o povară în plus și pentru a nu-l obosi pe bunicul ce era iute la mânie. Astfel că Pax, vulpoiul lui Peter, este dus departe de casa bunicului, în sălbăticie. Povestea continuă cu dorința celor doi de a se reuni și de a dovedi că sunt inseparabili. Băiatul decide să se împotrivească dorinței adulților și pleacă în căutarea vulpoiului, în speranța că-l va găsi teafăr și nevătămat. Într-o anumită măsură putem spune la fel și despre Pax, vulpoiul acționând mereu cu primul gând înspre băiat și arzătoarea dorință de a-l mai vedea. Putem spune că amândoi se lasă conduși de valoarea principală de care această poveste dă dovadă: Loialitatea.
Însă pe lângă întâmplări, această istorisire ne pune să reflectăm asupra multor teme de gândire. Una dintre ele este războiul. Pe parcursul aventurii sale, Peter întâlnește o veterană de război, pe nume Vola, ce trăia singură în pădure. Deși nu vrea să recunoască, aceasta este rănită de război și are traume din cauza timpului petrecut pe front, însă treptat, se deschide în fața lui Peter și îi acceptă ajutorul. Războiul te face să uiți cine ești. Devii o piesă, o marionetă, folosită în acest conflict, care are drept rezultat doar distrugerea, haosul și dezolarea.
În carte războiul este descris drept „o boală”. Pot spune că sunt de acord cu această viziune însă o consider a fi incompletă. Deși războiul ar putea fi văzut drept o boală, cred că mai potrivit ar fi să credem că acesta este urmarea bolii, sau rana ce rămâne după o căzătură. Boala este, de fapt, cauza începerii războiului. Boala constituie lăcomia, gelozia și eterna sete de putere a conducătorilor ce pornesc aceste conflicte sângeroase. Astfel putem înțelege stările schimbătoare ale Volei, ce putea trece foarte ușor de la duritate la vinovăție, având chiar anumite momente de nebunie care, chiar dacă departe de a fi periculoase pentru cei din jurul ei, sunt cel puțin ciudate. Peter a ajutat-o pe Vola în mod semnificativ să înceapă să se reintegreze în societate.
Chiar și înainte de război, Peter avea o viață grea. Trăia doar cu tatăl său, iar acesta era destul de dur, sever și ușor de enervat, Peter fiind nevoit să aibă grijă în preajma lui încă de la o vârstă fragedă, când mama sa a murit. Băiatul nu ar fi avut o viață mai ușoară nici cu bunicul său, care știm că era de asemenea dur, dar putea deveni nostalgic în anumite momente. Astfel, Vola l-a ajutat pe Peter nu numai oferindu-i ajutor medical, dar dovedind și o blândețe cu care băiatul nu era familiarizat.
Vulpoiul însă era încercat de altfel de gânduri, căci acesta se întâlnește pentru prima oară cu alte vulpi, vulpi sălbatice. Acestea îl ajută să supraviețuiască, oferindu-i adăpost, dar și învățându-l să vâneze. Îi povestesc însă propriile lor experiențe cu oamenii, fiind pentru prima oară când Pax află despre cum pot fi oamenii, și despre nepăsarea față de animale și natură. Acesta se gândește tot mai mult la Peter și, chiar dacă în fața vulpilor îi ia apărarea, începe să pună la îndoială că băiatul său este cu adevărat diferit de restul oamenilor. Îi rămâne totuși loial dorinței de a-l revedea pe Peter și face tot ce-i stă în puteri pentru a-l regăsi.
Astfel, fiind o poveste unică, ale cărei întâmplări sunt dominate de loialitate și determinare, punându-ne să reflectăm asupra unor subiecte importante, cartea „Pax” de Sara Pennypacker, merită a fi citită.
aug. 9, 2024 |
Burlacu Andrei Clasa a V-a C, Școala Gimnazială nr. 2 „Diaconu Coresi”
Profesor coordonator: Violeta Daniela Nedelcu
O poveste. Povestea este, conform definiției (1) o întâmplare ce a avut loc, ce are loc, ar putea să aibă loc, sau ce nu a avut loc, făcând-o astfel să fie râvnită în timpul conversațiilor. O poveste poate fi și o minciună, o scornitură, o născocire sau o problemă. Una atât de arzătoare, încât a meritat a fi relatată, deci ridicată la rang de poveste.
Însă în cazul nostru, povestea nu este nici o întâmplare, nicio minciună, nicio problemă (deși la urma urmei, ar putea fi toate trei). Este o istorie. Una inventată, ce nu a avut loc niciodată și ce trezește mistere și suspiciuni, prin simpla sa perfecțiune, ce păstrează un anumit echilibru, pe care propria noastră istorie nu l-a experimentat vreodată. Cu toate acestea, rămâne o istorie, ce merită a fi onorată cu aceeași apreciere și respect precum orice altă istorie.
John Ronald Reuel Tolkien, cunoscut ca J.R.R. Tolkien este autorul acestei istorii, care, după cum chiar el spune, „există de când mă știu”, sugerând astfel existența operei sale, odată cu existența sa, odată cu plecarea sa dintre noi, pierzându-se atât posibilitatea de a ne bucura de noi povești descoperite în cotloanele minții sale, cât și posibilitatea de a înțelege pe deplin părți ale acestei istorii care sunt deja scrise, dar al căror sens este departe de a fi limpede. Această operă a lui Tolkien, ce impresionează prin complexitate și cuprindere, își are începutul între paginile cărții „Silmarillion” (2) editată de Christopher Tolkien, și publicată pentru prima dată la 5 ani după moartea lui J.R.R. Tolkien. În această carte este descris începutul lumii și al zeilor, numiți valari, creați cu toții de Eru Iluvatar, divinitate supremă și omnipotentă. Cartea continuă prezentând căderea unuia dintre valari și apariția mai multor ființe civilizate, printre care și oamenii. Aceste ființe vor ajunge să lupte singure împotriva valarului căzut și a armatelor sale, rezultând un conflict cataclismic. Multe alte evenimente urmează, oamenii devenind tot mai mulți și mai influenți. Restul poveștilor din universul lui Tolkien apar scrise în alte cărții.
Desigur că istoria poate fi considerată o minciună, dar fiecare minciună provine din izvorul adevărului. Fiecare minciună, oricât de înflorită ar fi, a plecat de la un adevăr. La fel putem spune despre universul lui Tolkien și începutul acestuia cu cartea „Silmarillion”. Aici găsim o mulțime de legături ale poveștii cu viața reală și istoria reală care sunt cel puțin captivante și merită discutate.
Putem asemăna destul de ușor partea creării lumii și a valarilor cu cea a religiei creștine, în care credea și Tolkien, după cum chiar el spune într-o scrisoare, prezentată în carte: „Din punctul de vedere al tehnicii narative, acesta este un mijloc de a crea ființe egale ca… putere și maiestuozitate… și care să poate fi acceptată… de o minte care crede în Sfânta Treime”. Altă asemănare cu realitatea sunt chiar oamenii. În universul lui Tolkien oamenii sunt la fel de ușor de corupt și manipulat, la fel de fragili, ca în realitate.
Iată cum J.R.R. Tolkien a creat un univers imaginar, o istorie căreia și-a dedicat viața și care continuă să captiveze prin complexitate.
Bibliografie:
1. „Dicționarul Explicativ al Limbii Române”, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2016, Editura Univers Enciclopedic, București, conducători lucrare: acad. Ion Coteanu, dr. Luiza Seche, dr. Mircea Seche, conducători supliment la DEX: acad. Ion Coteanu, Ion Dănăilă, Nicoleta Tiugan
2. „Silmarillion”, de J.R.R. Tolkien, 2014, Editura Rao, București.
Comentarii recente