aug. 13, 2024 |
Florin Bican este autorul despre care am aflat în clasa a V-a la orele de limba şi literatura română. L-am regăsit şi în manualul nostru la unitatea “Vreau să salvez lumea” cu textul “Tezeu și Minotaurul” chiar în Luna lecturii-februarie. Citind datele despre autor din manual, mi s-a părut interesant să aflu că textul din manual “este o repovestire a legendei despre Tezeu și Minotaur, scrisă special pentru elevii care vor studia după acest manual.” Deci, e autorul care scrie pentru noi, elevii, şi a fost pe înţelesul nostru. De altfel, mie îmi place mitologia de când am primit în dar “Prima mea carte de mitologie”, un fel de repovestire atractivă şi cu muuuuulte ilustraţii pentru zei, eroi şi tărâmuri.
De data aceasta l-am descoperit pe Florin Bican prin cartea „Și v-am spus povestea așa. Aventurile cailor năzdrăvani rememorate de ei înșiși”. Am citit cartea şi am fost uimită să regăsesc la un loc atâtea personaje din basmele pe care le cunoşteam: Harap-Alb, Aleodor, Făt-Frumos, Verde Împărat, Spânul, caii, turturica, zânele… Mai ales, în cadrul unei activităţi de lectură cu clasa, am văzut cum se face să le îmbini ca să iasă alt basm 😊 În capitolul 0 “Să vezi şi să tot crezi…” aflu că “eroii poveştilor se adună să asculte o poveste împletită din mai multe poveşti”. Personajul Doru spune o poveste într-un limbaj pe care părinţii lui nu-l înţeleg, dar îl înţelege căluţul lui, Ralf, cu care vorbeşte încontinuu. Fiecare dintre noi are câte o jucărie preferată, ca Doru, pe care o poartă peeeste tot şi cu care comunică despre orice. Dacă vă regăsiţi în basme şi vă plac animalele năzdrăvane, atunci Florin Bican poate fi autorul vostru preferat! Citiţi neapărat cartea scrisă de Florin Bican!
Rusu Maria-Irina, Colegiul Naţional “Avram Iancu” Ştei
aug. 13, 2024 |
Burlacu Andrei, Clasa a VII-a C, Școala Gimnazială nr. 2 „Diaconu Coresi”
Profesor coordonator: Violeta Daniela Nedelcu
Troia. O legendă. O istorisire ce pălește în comparație cu orice altă scriere antică și chiar modernă.
Stephen Fry este autorul unei serii alcătuite din: Mythos (despre zei), Eroii (despre oameni și semizei) și „Troia”. În acest volum, cel de-al treilea, Fry nu se axează pe personaje, ci ne „vorbește” despre un eveniment care avea să schimbe mitologia greacă pentru totdeauna și așa cum chiar el spune în primele pagini ale cărții „Poeții trebuie să-i cânte povestea la nesfârșit, trecând-o de la o generație la alta, ca nu cumva, pierzând Troia, să ne pierdem pe noi înșine.”
Măreție, Faimă și Originalitate. Povestea Troiei este o poveste unică. Dar este unică în absolut orice mod la care ne putem gândi. Cunoaștem cu toții basmul clasic de la baza acestei opere literare. Troia. Ilium, cea mai măreață cetate ce a existat vreodată la malul Mării Egee, cea mai falnică cetate dintre toate polisurile grecești, a cărei lumină le umbrește pe toate celelalte la un loc. Și de ce nu, cea mai măreață cetate clădită pe suprafața Pământului. Din cauza mai multor factori, această cetate fără egal în istorie, avea să intre într-un război împotriva întregii lumi elene, urmând să fie ștearsă de pe fața Pământului în urma unui asediu îndelungat. Un aspect interesant este că această poveste, presupus scrisă de Homer, există de mai bine de 2000 de ani, și a fost un subiect de discuție de când a fost așternută pentru prima dată pe hârtie, până astăzi. Putem afirma că este, alături de cealaltă operă emblematică a grecului, Odiseea, una dintre cele mai longevive scrieri din istoria omenirii.
Adevăr și minciună. A existat Troia cu adevărat?
Ne putem pune următoarea întrebare: De ce este atât de faimoasă, de cunoscută și de apreciată Iliada, scrierea inițială a acestei istorisiri? Cel mai probabil veți ajunge la aceeași concluzie la care am ajuns și eu: cu cât mergem mai departe și mai adânc în trecutul literaturii și al istoriei omenirii, observăm că scrierile sunt cu atât mai mult bazate pe fapte reale, dacă nu chiar le povestesc pe acestea din urmă. (Cu excepția scrierilor religioase, desigur). Bineînțeles că datorită apariției frecvente în poveste a unor personaje și aspecte din complexa mitologie greacă, care variază de la eroi, ale căror fapte întrec cu mult limita corpului omenesc, până la chiar mult slăviții zei ai Olimpului, suntem tentați să credem că legenda este una religioasă. Am avea dreptate, căci Iliada este un capitol important din mitologia greacă. Însă în cadrul poveștii apar și multe dintre polisurile grecești ale erei, precum Sparta și Atena, despre care avem documente istorice și suntem siguri că au existat. Desigur, precum marea majoritate a scrierilor mitologice grecești, aceasta conține atât elemente și evenimente istorice, cât și implicarea caracterelor mitologice, de multe ori acțiunile acestora având ca rezultat lumea așa cum o cunoaștem. Astfel, de multe ori ne este dificil să separăm mitul de realitate, și povestea de istorie, atunci când vine vorba de Grecia antică. Rămânem totuși cu întrebarea la care încă nu avem un răspuns clar: A existat vreodată Troia? A existat vreodată cetatea Ilium, orașul bogățiilor eterne? Arheologul Heinrich Schliemann pretinde că ar fi descoperit ruinele legendarului oraș, la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar adevărul rămâne încă necunoscut. Unii contestă chiar existența prea măritului Homer, despre a cărui viață nu cunoaștem prea multe, exceptând scrierea acestor opere în jurul secolului al VIII-lea î.Hr.
Războiul troian
Războiul Troian este o poveste puțin complicată deoarece trebuie să poți înțelege atât istoria Greciei antice, cât și foarte complexa mitologie greacă. Stephen Fry însă ne face un serviciu, reușind să ne conducă pe drumul de a înțelege ambele aspecte, explicând la tot pasul detaliile necesare pentru a ne introduce în atmosfera vremurilor. El ne amintește continuu despre anumite personaje și faptele lor spre a ne împiedica să le uităm, alături de constanta remarcă cu privire la faptul că povestea contează cel mai mult, încâlcitele linii genealogice nefiind atât de semnificative. Încă un aspect admirabil al muncii autorului englez la această carte este că prezintă povestea Troiei în întregime. Nu numai perioada Războiului Troian, precum Iliada, dar și toate evenimentele de la fondarea Troiei, până la distrugerea acesteia, precum și ceea ce se întâmpla în același timp în polisurile grecești și acțiunile ce au dus la îndelungatul asediu asupra cetății Ilium. Troia este un loc foarte important pentru mitologia greacă, chiar și fără legendarul război. Stephen Fry ne povestește că zidurile cetății au fost construite de doi dintre cei mai importanți zei, anume Apollo și Poseidon, dar și că lăcomia regilor Troiei a dus la distrugerea ei de către mari eroi precum Peleu, Telamon și chiar mărețul Heracle; toate acestea înainte de perioada mărețului conflict.
Eroii
Însă marele Război Troian a oferit o oportunitate fără seamăn, adunând toți eroii și semizeii vremurilor la un loc. Măiestria cuvintelor lui Stephen Fry ne face să îndrăgim, într-o anumită măsură, toate personajele prezente în istorisire, pentru ca mai apoi să ne întristeze cu moartea acestora. Ahile, invincibilul luptător care nu avea rival printre troieni, dar ale cărui atacuri fulgerătoare erau mereu oprite de zidurile Troiei; Ulise, carismaticul strateg ale cărui vorbe mereu bine alese erau pe măsura abilităților sale de mânuire a sabiei; Ajax, războinicul, care, deși departe de a se pricepe la vorbe, poseda o neîntrecută vitejie; regele Agamemnon, care a comandat toate trupele grecilor și care, deși nu pe câmpul de luptă, dovedește constant că are o voință puternică de victorie, sunt numai câteva dintre numele elenilor cu care te poți identifica. Printre troieni, răsar personaje la fel de impunătoare, precum regele Priam, a cărui dorință de protejare a cetății sale este neîntrecută; frații Priam și Hector, singurii suficient de bravi încât să înfrunte dușmanul fără frică; dar și frumoasa Elena, a cărei prezența în Troia a declanșat întregul război.
Astfel, putem spune că deși Iliada, Războiul Troian, a fost scrisă de Homer, Povestea Troiei a fost scrisă de Stephen Fry. Războiul Troian este atât mitologie cât și istorie. Troia, este adevăr și minciună, mit și realitate, amuzament și sadism, însă oricum ar fi considerată, este o carte care merită a fi citită, înflăcărându-ne imaginația și oferindu-ne prilej de meditație.
aug. 13, 2024 |
09 august 2024
Cluj-Napoca
Stimate domnule Aldous Huxley,
În romanul dumneavoastră, ,,Minunata lume nouă”, v-ați imaginat viitorul ca un timp în care omul, împins de globalizare şi prosperitate, devine o ființă superficială, care se complace în comoditate şi adoptă hedonismul ca mod de viață. Ei bine, în cartea pe care doresc să v-o recomand, personajele demonstrează că tocmai sacrificiul şi empatia, un sentiment care, din păcate este extrem de selectiv, constituie baza naturii raționale a umanității.
,,Trenul spre Samarkand” este al treilea roman al scriitoarei ruse contemporane Guzel Iahina, publicat în 2021 şi tradus în română în acelaşi an, la Editura Humanitas. Pentru cărțile sale inspirate din istoria Uniunii Sovietice, autoarea a fost distinsă cu Big Book Literary Prize.
În 1923, tânăra Uniune Sovietică trece prin clipe grele de criză economică şi socială. Războiul civil a lăsat mii de copii orfani, cu puține şanse de supraviețuire. În acest context sumbru, ofițerul Deev şi comisara Belaia primesc ordinul de a înființa şi a conduce un convoi feroviar menit să transporte 500 de suflete din regiunea Kazan în oraşul relativ prosper Samarkand, traversând Deşertul Uzbekistanului. Pus față în față cu lipsuri şi boală, Deev devine responsabil de cei 500 de copii, de care ajunge să se ataşeze. Îm plus, între tânărul lider şi o asistentă medicală ia naştere o profundă poveste de dragoste.
Am apreciat, pe lângă stilul narațiunii, comparabil cu al unei epopei, şi construcția personajelor, ale căror caractere se completează într-un mod ingenios. Deev reprezintă imaginea unui conducător care îi inspiră pe cei din jur, dar este incapabil de a-şi asuma anumite decizii dureroase. Pe de-altă parte, Belaia ascunde emoțiile sale şi vede sarcina sa ca pe un simplu ordin de îndeplinit, însă caracterul său este mult mai pragmatic. Mai mult, dialogurile în contradictoriu dintre cei doi protagonişti dinamizează povestea, atunci când nu există neapărat o acțiune interesantă.
Deşi mi-aş fi dorit ca acest roman să fi fost o distopie, cred că ceea ce reuşeşte cu adevărat să captiveze cititorii este chiar realitatea istorică terifiantă cu care sunt obligați să se confrunte. Cu siguranță, citind ,,Trenul spre Samarkand”, mi-am întărit convingerea că solidaritatea şi altruismul sunt cele care ne salvează din situații care par a nu avea finalitate, asemeni drumului de luni întregi prin pustiu. Sper ca recomandarea mea să constituie o lectură provocatoare şi un prilej de relfecție asupra unor asemănări dintre realitate şi o ficțiune pe alocuri absurdă!
Cu stimă,
Diana Dindeal
Clasa a IX-a ,
Liceul Teoretic Avram Iancu, Cluj-Napoca
aug. 13, 2024 |
Romanul „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău” scris de autorul Fredrik Backman a fost prima mea fereastră spre literatura suedezăși pot spune că, dacă această carte chiar ar fi o fereastră m-aș lăsa mângâiată de razele soareluila pervazul ei pentru zece mii de veșnicii de basm.
Dacă v-am stârnit curiozitatea, atuncipermiteți-mi să vă iau într-o călătorie. O călătorie pe care omenirea nu o să poatăvreodată să o facă, mergem pe razele soarelui. Cum adică despre ce raze vorbesc? Cele desprecare v-am spus mai sus, cele ale cărții. Înainte săplecăm trebuie să vă spun că această călătorienu este pentru toți, cum nici această carte nu este pentru toată lumea. Nu este pentru cei care nu au un supererou.
Elsa este o fetiță de șapte ani, mă rog, aproape opt, care, judecând după spuseleadulților din jur, este foarte matură pentru vărstaei. Știe că asta este doar un alt mod de a spunecă este enervantă, dar nu-i pasă. Nu are de ce să-i pese de părerile acestor oameni, pentru căbunica spune că toți supereroii sunt diferiți de restul oamenilor, altfel nu ar mai fi supereroi. Easpune că „orice copil de șapte are dreptul la supereroi și cine nu este de accord cu asta e duscu pluta”.
Bunica are șaptezeci și șapte de ani, mă rog, aproape șaptezeci și opt. Mama Elsei spuneuneori despre ea că este „prea vioaie pentruvârsta ei”. Elsa știe că, la fel ca în cazul ei, astaînseamnă că este prea enervantă. Amândouăsunt supereroine una pentru alta, se iubesc și se înțeleg cel mai bine. Au cea mai puternicălegătură din „Tărâmul-aproape-Treaz”. Văîntrebați ce este acest tărâm?
Bunica l-a inventat pentru Elsa. Un tărâmcu povești unde toată lumea este diferită șinimeni nu trebuie să fie normal, iar scopul estesă o pregătească pentru călătoria în care o vatrimite. O călătorie al cărei scop este unul foarteintrigant. Aceasta o trimite pe Elsa să înmânezeo serie de scrisori unor persoane cărora ea le datorează scuze.
Așa, Elsa pornește într-o călătorie încurcată, plină de mister și semene de întrebare. De-a lungul călătoriei este acompaniată de oameninecunoscuți, -care devin nou cunoscuți și maiapoi prieteni– este bulversată de unele lucruri pecare le află despre bunica sa și descoperă că-i fusese ascunsă o mare partea din viațasupereroinei ei.
Romanul „Bunica mi- spus să-ți spun că-i pare rău” publicat pentru prima data în Suedia în2013, iar în România în 2017, la editura Art, spune o poveste despre autocunoaștere, despreacceptarea faptului că toți suntem diferiți și căîmpreună suntem, nu doar mai puternici, ci șimai bogați sufletește. Prietenia, iubirea și chiarlegătura între generații sunt doar câteva dintretemele prezentate în această carte.
Cu toate acestea, cred că esența acesteilecturi pe care toți cititorii ar trebui să o rețină șimai târziu să reflecte asupra ei este că iubireaadevărată, necondiționată și pură din orice punctde vedere există și este de mai multe feluri. Încarte aproape fiecare personaj are o asemeneapersoană și chiar este, la răndul ei acea persoanăpentru cineva. Cu siguranță, chiar și prin copertagroasă și paginile încărcate de furnici negre cescriu o poveste veți simți acest tip de iubire de la bunica Elsei. De asemenea, romanul ne demonstrează că, uneori cele mai frumoasesentimente vin de la cele mai neașteptatepersoane, cum ar fi bunica, o fire superficială.
Iubirea este un sentiment și o forță ceconferă siguranță și liniște indiferent de cât de puternică este forța ce i se opune, de aceea Elsa a fost ea însăși întotdeauna… Pentru că aveaforța necesară să treacă peste. Iubirea este la fiecare semn de punctuație din carte și, deși o sătrăiți fiecare emoție contradictorie, cot la cot cu Elsa, inima o să vă atragă atenția la ceea ce estemai important: o relație plină de iubire dintre o nepoată și bunica ei.
Acest roman o să vă treacă prin toate stările: de bucurie, dezgust, tristețe, mânie, frică, amuzament și multe altele, dar cel maiimportant veți fi parte dintr-o lectură greu de regăsit altundeva. Dar nu mă credeți pe mine, faceți o excursie pe Tărâmul-aproape-Treaz!
Cărbunaru Maya, clasa a VIII-a B
Colegiul Național,,Traian”, Drobeta Turnu Severin
aug. 13, 2024 |
Romanul, ,,Vine vacanța cu trenul din Franța” scris de autoarea contemporana, Adina Popescu prezintă, de fapt, amintirile și trăirile autoarei din copilăria sa. Aceasta se axează pe perioada anilor ’80, când România încă se afla sub dictatura comunistă.
Autoarea, prinsă în nostalgia copilăriei , ne oferă nouă, cititorilor, o perspectivă sinceră și puerilă asupra acestei perioade a României, care prinde viață prin ochii unui copil. Adina Popescu ne împachetează în geanta ei de călătorie și ne poartă pe la munte, la mare și în orice altă împrejurare. Evidențiază lipsurile comunismului, dar ne arată cum erau umplute cu dragostea celor dragi sau înlocuite de alte lucruri. Spre exemplu, fetița Adina Popescu întreabă -cu speranta ca va primi un raspuns afirmativ- la fiecare restaurant, dacă au Pepsi. Din păcate pentru ea, de cele mai multe ori se mulțumea cu Pepsi-Cola, uneori nici cu acesta. De asemenea, ne despachetează acasa și ne ia să fim martori la viața ei obișnuită, de toate zilele.
Faptul ca Adina Popescu iși prezintă amintirile și chiar își dezbracă sentimentele pure de copil, fără ca rațiunea prezentă acum -când este adultă- să intervină, oferă generațiilor viitoare o mărturisire sinceră a ceea ce s-a întâmplat în perioada comunistă, a ceea ce au trăit ea și alte zeci de milioane de români.
Publicată în anul 2022, la editura Art, romanul este o lectură pe care orice adolescent care își dorește să înțeleagă mai bine copilăria părinților si tinerețea bunicilor săi ar trebui să o citească. Discriminările, lipsurile și frica prin care au trecut, confuzia copiilor după ce comunismul a căzut și anumite lucruri ce au început să se schimbe ne vor oferi, printe multe altele, o perspective nouă asupra membrilor familiilor noastre, care au trăit in această perioadă.
Dacă v-am stârnit curiozitatea, grăbiți-vă să vă luați bilet pentru următoarea călătorie cu trenul din Franța!
Cărbunaru Maya, clasa a VIII-a B
Colegiul Național ,,Traian”, Drobeta Turnu Severin
aug. 13, 2024 |
Romanul „Și-n fiecare dimineață drumul spre casă e tot mai lung”, scris de autorul Fredrik Backman, a fost publicat în România, în anul 2023, la editura Arthur și are ca temă viața și fragilitatea ei.
Acest roman spune povestea unui bunic și a nepotului său, Noah, care pornesc într-o călătorie în capul bunicului. Aici era o mare dezordine, iar amintirile bunicului erau amestecate. Cei doi își continuă drumul, dar bunicul se rătăcește de nepot și de amintirile prezente, luându-o pe o potecă greșită. Acesta ajunge în perioada în care trăia cu soția sa și rămâne un timp acolo. Fiind copleșit de sentimentele de dor și nostalgie, se bucură de momentele pe care le retrăiește și uită că se află în trecut. Totuși, cu ajutorul soției sale, descoperă că este într-o altă realitate, într-una de care îi era dor și pornește pe un drum nou, să-și aducă aminte cine este acum, în prezent. Reușeste să-și regăsească nepotul și să se întoarcă acasă, dar când acesta îl întreabă unde a fost, bunicul ridică din umeri confuz: nu era sigur ce să spună.
După un timp, bunicul se întoarce în trecut, dar, de această dată, drumul spre casă este mai lung. Acest traseu se repetă și de fiecare data bunicului îi este din ce în ce mai dificil să-și readucă aminte prezentul.
Această carte ne învață cât de important este prezentul și cât de norocoși suntem că putem să ne bucurăm de el, că suntem capabili să ne întoarcem din orice perioadă a vieții noastre și să construim amintiri noi. De asemenea, ne amintește nouă, nepoților din toată lumea, că bunicii noștri, pe măsură ce îmbătrânesc, se îndepărtează cu sufletul și cu mintea de noi. Se întorc pe vremea când erau de vârsta noastră și ceea ce doare cel mai tare este că ne uită pe noi. Dragii lor nepoței pentru care s-ar juca din nou ca în copilărie devin alte fețe plângărețe, care cer să fie recunoscute.
Viața și momentele ei sunt fragile, greu de făcut, dar ușor de spart. Viața însăși este un drum necunoscut, pe care suntem obligați să mergem, fără hartă, iar la un moment dat, ne rătăcim. Exact asta ne transmite această carte: ne amintește că suntem niște bieți aventurieri care, într-un final, uită de unde au venit și nu-și amintesc unde trebuie să ajungă, la fel ca bunicul lui Noah.
Drumul bunicului este unul plin de greutăți, unul pe care acesta se simte pierdut și are nevoie de ajutorul nostru, al cititorilor, să nu-l facem să se simtă singur. Dați-i o mână de ajutor, puneți-vă ochelarii de explorator și pășiți pe urmele bunicului, dar să aveți grijă să nu vă pierdeți, pentru că la fiecare pas greșit drmul spre casa e tot mai lung!
Cărbunaru Maya, clasa a VIII-a B Colegiul Național,,Traian”, Drobeta Turnu Severin
Comentarii recente