JAMES ȘI PIERSICA URIAȘĂ, de Roald Dahl
Dehelean Bogdan, Clasa a V-a
Școala Gimnazială Nr.11 Oradea,
,,James și piersica uriașă”, este un roman pentru copii, scris de Roald Dahl. Personajul principal este un băiețel, pe nume James, care, după ce rămâne orfan de ambii părinți, este nevoit să locuiască cu mătușile sale rele, Sponge si Spiker, într-o căsuță dărăpănată, situată în vârful unui deal.
Viața lui este tristă și pare fără speranță, până într-o zi, când întâlnește un bătrân ciudat și misterios, care îi oferă o pungă cu cristale magice și îl învață cum să le folosească pentru a-i schimba viața în bine. În drumul său spre casă, James se împiedică și varsă cristalele lângă un piersic bătrân și neroditor din grădina mătușilor sale, iar în pom începe să crească o piersică uriașă. În interiorul piersicii James îi descoperă pe: Maestrul Greierini, Miriapodul, Domnișoara Păianjen, Viermele de Mătase, Râma, Licuriciul și Buburuza, un grup de insecte care inițial i se par înspăimântătoare, dar în scurt timp devin noii săi prieteni. Alături de aceștia pornește într-o călătorie fantastică, mijlocul de transport fiind chiar piersica uriașă.
La un moment dat, piersica în care se găseau cei opt prieteni, începe să se rostogolească la vale și se oprește în cele din urmă în apa oceanului. În scurt timp sunt înconjurați de nenumărați rechini care vor să-i mănânce, dar lui James îi vine o idee genială…
Să nu credeți însă că doar prin această întâmplare au trecut în călătoria lor neobișnuită. Au urmat altele, pline de suspans și amuzament, dar vă las să le descoperiți singuri citind această carte, care este o lectură pe cinste pentruorice copil.
