sept. 5, 2019 |
Realizată de Savin Roxana-Mădălina
Voluml se deschide cu un text fantastic în care personajul principal este o muscă şi prezintă căteva din întamplările acesteia într-o cameră, până dă de o carte care are acelaşi nume cu volmul scrirs de Bogdan Răileanu. Din pnctul meu de vedere autorul îşi asumă tot ceea ce scrie, prin cele unsprezece povestiri care ilustrează situaţii din lumea contemporană.
Autorul doreşte să tragă un semnal de alarmă aspra unor lucruri care se întâmplă în jurul nostru şi nu le acordăm importanţă, de exemplu destinul unui om al străzii, mare iubitor de câini vagabonzi, relaţia dintre un tată foarte bogat şi fiul său, care într-un final este găsit mort , întâmplările din timpul unei excurisii la mune în cadrul unui grup de prieteni. Fiecare povestire are un titlu semnificativ, la unele aflând încă de la început legătra dintre titlu-text, la altele spre finalul textului.
Întâmplările cu aceleaşi personaje, dar după o perioadă de timp sau într-o locaţie mai îndepărtată decât cea iniţială sunt bine evidenţiate. Stiulul şi limbajul sunt foarte naturale, într-un mod destul de distractiv de a atrage cititorul, totodată centrat pe tema şi mesajul textului. Uneori folosind-se un limbaj necenzurat specific generaţiei noastre.
aug. 31, 2019 |
„…ne-am aşezat apoi pe o bancă lângă un pârâu, mama a fumat liniştită câteva ţigări, iar eu îmi amintesc că, deşi eram ditamai lunganul de 16 ani şi aveam chiar şi o iubită mai mare ca mine, m-am jucat în albia pârâului, cum mă jucam în copilărie pe malul apei, adică îngropând sub apă tot felul de resturi, sticle, beţe, capace, şi punând semne din pietre, ca să regăsesc peste ani locul”.
Cartea aceasta, care nu e chiar un jurnal scoţian, ci, mai curând, unul scris, pe blog, din dorul de ţară, te impresionează prin simplitatea ei firească: nu e uşor să pleci, să iei cu tine nu doar mobila, făcută bucăţi, ci şi toate amintirile, adunate din fărâme. Porţi totul în gând. O carte despre emigraţie, adaptare şi inadaptare. Te întrebi dacă mai eşti „acasă” undeva.
aug. 31, 2019 |
„Lumea în continuă schimbare, reactualizarea, prin intermediul unor scenarii misterioase, a unor momente vitale din Marea Istorie, întâlnirile incredibile între personaje extravagante, care modifică pe nesimțite structura intimă a lucrurilor așa cum le cunoaștem, sunt câteva dintre temele de meditație ale romanului.”
Un roman despre dezrădăcinare, pierderea tradiţiilor şi nevoia de a le regăsi, despre America şi Valea Vaserului, despre femei destoinice şi bărbaţi idealişti. Toţi avem un unchi în America, toţi visăm să facem călătoria vieţii, care, d efapt, rămâne una lăuntrică, oricâte mii de km ai străbate.
aug. 31, 2019 |
Cartea memoriei, scrisă de o autoare foarte tânără a cărei biografie are multe afinități cu a eroinei, a apărut în America în 2016. Un an mai târziu, în traducerea Iuliei Arsintescu, a fost publicată la Youngart. După numele editurii, bănuiți că este o carte pentru adolescenți. Într-adevăr așa este. Eroina se numește Samantha, i se spune acasă și de către prieteni Sammie, are 17 ani, trăiește împreună cu familia într-un orășel mic, e în ultima clasă de liceu, a aplicat la New York Universiity, a fost admisă și abia așteaptă să plece de acasă. Dar descoperă că suferă de o boală genetică foarte rară și e amenințată cu pierderea memoriei.
Până aici nu se întâmplă nimic spectaculos, ați citit astfel de cărți cu boli și despre boli. De pildă, Absolut tot a fost în vogă printre fete acum câțiva ani. Dar cartea Larei Avery nu are nimic melodramatic. E una dintre cele mai bune cărți despre adolescenți pe care le-am citit. Și nu numai pentru este bine scrisă și cu un personaj pe care îl simți de la început ca autentic.
Mărturisesc că pe mine m-a interesat și din motive, să le spunem, strict profesionale. Primul – multe dintre scrisorile trimise de voi pentru „Scrisori prin e-mail” se adresau unui eu din viitor. Mă întreb dacă ați citit cartea sau e o problemă proprie vârstei să te adresezi celuilalt eu, să zicem, cel de peste 10 ani.
Al doilea motiv – se întîmplă în Cartea memoriei ceva asemănător cu Jurnalul extim al lui Michel Tournier. Sammie cea de acum scrie celei din viitor, Sam ori Samantha, pentru ca să-și recupereze memoria. Se va cenzura de câte ori tinde să se lase copleșită de emoție (a terminat-o cu emoțiile în școala generală) și vrea să cuprindă în însemnările ei cât mai multă realitate de zi cu zi. Nu va fi un jurnal de însemnări intime zilnice, spune ea, ci un fișier care conține convorbiri pe chat, întâmplări, unele, mici si neînsemnate, altele, cu urmări grave, portrete de oameni din jurul ei pe care nu vrea să-i uite, biografii neoficiale, mesaje, transcrieri ale unor înregistrăr ș.a.m.d. (m.o.)
aug. 31, 2019 |
La Școala solomonarilor din anul acesta ne-am propus să ținem un jurnal extim/intim al celor cinci zile petrecute la Cluj.
Dacă toți știm ce înseamnă un jurnal (intim) − scriere autobiografică ce conține însemnări (evenimente, stări, trăiri intime) în ordine cronologică cu specificarea datei, probabil că mulți vor fi intrigati de ce anume înseamnă jurnal extim. Am preluat cuvântul din titlul unei cărți a lui Michel Tournier, apărută în Franța în 2002. În 2009, cartea în traducerea lui Radu Sergiu Ruba, a fost publicată la Editura Humanitas. Autorul, adoptând o atitudine polemică față de prea multe efuziuni sentimental și gâdilări ale propriului orgoliu din jurnalele intime, inventează cuvântul de „extim” pentru propriul jurnal:
„E mult de când am luat obiceiul de a consemna nu numai etapele și întâmplările călătoriei mele, ci și evenimentele mici și mari ale vieții de zi cu zi, starea vremii, prefacerile grădinii, vizitele pe care le primesc, loviturile dure și blânde ale destinului. Se poate vorbi fără îndoială de «jurnal», dar este contrariul unui «jurnal intim». Spre a-l defini am inventat cuvîntul «extim».” […]
Și mai departe iată ce spune Michel Tournier în primele pagini ale cărții sale:
„Indubitabil toate acestea n-ar merita publicate dacă peregrinările mele, examinările cerului, vizitele făcute sau primite de mine n-ar fi însoțite de urme scrise – notițe, glose și diverse întâmplări. Fapt este că obiectele, animalele și ceilalți oameni mi s-au părut întotdeauna mai interesante decât propria mea oglindă. Faimosul „Cunoaște-te pe tine însuți” a lui Socrate a fost întotdeauna pentru mine un imperativ lipsit de sens. Realitatea depășește infinit resursele imaginației mele și nu încetează să mă umple de uimire și de admirație.” (m.o.)
aug. 30, 2019 |
Recomandare. „Cei care vor veni la Școala solomonarilor vor aduce fiecare câte o carte ca să o dăruiască colegilor de ucenicie. Nu va fi o carte oarecare, ci una dintre cărțile care le-a plăcut foarte mult. E firesc ca atunci când te bucuri de ceva să dorești să împărtășești bucuria cu ceilalți.”
Acesta va fi sensul mesajului dăruit odată cu cartea, scris de mână sau la computer, pe hârtie simplă sau velină, albă sau colorată, carte de vizită sau sul legat cu șnur de mătase ori poate chiar o scrisoare pusă într-un plic ca pe vremuri. Ce frumos ar fi să ne întoarcem în timp și să găsim în casetele cu amintiri ale bunicilor plicuri păstrate pentru scrisori care nu au fost niciodată expediate! Și-au găsit rostul acum.
Mihaela a lansat ideea, ceilalți au dus-o mai departe. Mai întâi cei mari, profesorii, apoi au prins curaj cei mici ale căror postările pe grupul de pe facebook tot mai frecvente.
E un exercițiu în avanpremieră a ceea ce se va întâmpla la Cluj. De aceea voi pune deocamdată aici câteva coperte de cărți și doar fragmente din mesaje. Sunt postări de ieri și de azi.
Cateva carti cu mesaje postate pe gruul de oe facebook al Lecturiadei ieri li azi.
Comentarii recente