,,Elevul Dima dintr-a șaptea” de Mihail Drumeș
Recenzie facută de Andrușcă Daria la cartea ,,Elevul Dima dintr-a șaptea” de Mihail Drumeș.
Insula Orfanilor, de Laurel Snyder
Cartea Insula Orfanilor, scrisă de Laurel Snyder, are ca punct de plecare o premisă interesantă. Acțiunea se desfășoară pe o insulă pustie unde nouă copii orfani își petrec timpul până la vârsta de doisprezece ani. Am încercat să găsesc eu răspunsul la multe întrebări din carte.
Ca să înțelegeți mai bine la ce mă refer am să explic enunțul „Nouă pe o insulă și orfani cu toții, de ar fi mai mulți le-ar cădea cerul în cap”. Faptul că autoarea spune că ,,de ar fi mai mulți le-ar cădea cerul în cap” mă face să mă gândesc că este o insulă de dimensiuni aproximativ ca ale unui covor. Cum ne-am putea imagina nouă copii plutind pe un preș, ceva mai special, căruia cel mai probabil îi sunt atribuite Legile lui Arhimede pentru a pluti? Sunt foarte curios dacă ar avea mereu talpa de la papuci curată. Dacă ne referim la covoare, cum ar arată un dialog între Aladin și unul dintre locuitorii ,,Insulei”?
„- Ați naufragiat? Vreți să vă ajut? întreabă Aladin. – Da, dar cum?”
Și atunci Aladin ar face covorul să zboare. Cred că ar fi un bun început de poveste, chiar o combinație între cele două cărți. Poate copiii ar vedea traseul bărcii care îi transportă și am afla și noi cititorii enigma. Dar această poveste nu știm când va fi scrisă. Poate că de unul dintre lecturiști…
Recomand să citiți romanul și să aflați mai multe indicii care ar putea duce la răspunsul întrebării „Cine stă în spatele insulei și al bărcii?!” .scris de Luca Ștefan Cărmănuș, Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara
Carton, de Doug TenNapel
Romanul grafic Carton, scris și ilustrat de Doug TenNapel, este cunoscut pentru următoarele volume: Bad Island și Ghostpoils.
Un rezumat întâi! E ziua lui Cam, iar tatăl lui are în buzunar doar 75 de cenți. Singurul lucru pe care-l poate cumpăra de la bătrânul negustor de jucării e o cutie goală de carton. „Cel mai jalnic cadou din istoria zilelor de naștere“, își spune cu tristețe tatăl lui Cam. Acasă, tatăl și fiul construiesc un om din carton și descoperă cu uimire că acesta prinde viață. Prinși în jocul lor, cei doi uită de regulile impuse de negustor, cartonul ajunge pe mâna lui Marcus, iar creaturile monstruoase născute din imaginația lui diabolică amenință să-i distrugă pe toți.
Această carte este cu adevărat deosebită! Ea ne învață multe pe noi copiii și ne arată ca banii nu aduc fericirea! Copiii pot crea o noua lume, mai bună, mai frumoasă, mai colorată cu imaginația lor!
Carton nu e doar o simplă bandă desenată, e o poveste despre prietenie, creativitate și dragoste familială.
Și mie mi-ar prinde bine un astfel de carton, aș construi o clonă pe care aș pune-o sa îmi facă anumite teme și să meargă la testele la chimie în locul meu :))) Chiar mi-a stârnit invidia Cam! M-a impresionat cât de înțelegător și matur era Cam! Deși nu avea aproape nimic, îl înțelegea și îl respecta pe tatăl său pentru câte sacrificii făcea pentru el.
Consider că bătălia între monștri și carton nu ar trebui să aibă loc într-un cartier! Le propun personajelor să își facă prezența în curtea Castelul Corvinilor în Hunedoara!
scris de Delia Spătaru, Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara
Recreația mare, de Mircea Sântimbreanu
Nu sunt eu vreun cititor de gânduri, însă sper ca această recenzie să vă stârnească interesul asupra volumului de povestiri Recreația mare, scris de Mircea Sântimbreanu. Sigur vă va aduce zâmbetul pe chip și poate, cine știe, vă veți regăsi.
Chiar credeți că ați avut carnetul de note tot timpul curat? Nu ați chiulit niciodată de la o oră? Nu ați jucat fotbal cu servieta pe post de bară a porții? Nu ați învățat pe de rost la geografie, fără hartă? Nu aveți prieteni falși? Chiar sunteți „inocenți” și nu ați simțit niciodată nevoia să fiți șmecher la lecție?!
Am citit cu plăcere toate povestirile, m-am amuzat copios atunci când servieta băiatului chiulangiu și-a dorit să devină mănuși de box. Cât despre compunerea despre portretul colegei de bancă, nimic nu putea să deranjeze mai mult decât sinceritatea. Autorul reușește să vizualizeze întâmplări din școală, dintre elevi și profesori, care ne amuză, dar din care poți să înveți câte ceva: că dacă îți faci temele, înveți la timp lecțiile, nu chiulești de la oră, ai grijă de lucrurile tale, atunci nu e nevoie să îți bați capul că iei vreo notă mică sau ai uitat ceva …
Veți afla citind povestirile școlărești scrise de Mircea Sântimbreanu!
Vă spun un detaliu: una are titlul Scrisoare din Hunedoara, poate va declanșa piticul curios din colțul minții voastre.
scris de Mihai Borleanu, Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara
,,Cartea lui Julian” de R.J Palacio, prezentată de Negru Clara-Alexandra
Cartea lui Julian este o completare a poveștii Minunea de R.J Palacio.De data aceasta, Julian, povestește din perspectiva sa întalnirea cu August Pullman . August era un copil cu o problemă cranio-facială, ce îl făcea să arate într-un mod diferit. Julian, se comportă urât cu August de la prima lor întâlnire, luându-l peste picior. Protagonistul, spune ca avea ,,coșmaruri’ din cauza lui August, excluzându-l pâna si din fotografia școlii. Spre sfârsitul cărtii, bunica lui Julian ne povestește cum a trăit in vremea lui Hitler și cum nu este bine sa îi judecăm pe alții după aparențe.
Pot spune că această carte este una din preferatele mele deoarece am avut multe lucruri de învățat din ea. O recomand din tot sufletul!
10. „Pippi Şoseţica” – Astrid Lindgren
„Pippi Şoseţica”este una dintre cărţile copilăriei mele. Pippi era prietena mea când ceilalţi nu mă înţelegeau, când mă supărau. Fetiţa aceasta bizară, dar foarte simpatică m-a însoţit în toate aventurile mele de la acea vreme, de aceea doresc să vă arăt cât de specială este această carte pentru mine.
Pippi Şoseţica este o fetiţă veselă, cu zâmbetul până la urechi, care are părul roşu aprins ca focul, prins în două codiţe ţepene şi pistruiată. Micuţa de nouă ani a rămas orfană după ce părinţii ei au murit din cauza unui accident grav, dar situaţia nu părea să o întristeze câtuşi de puţin. După ce Pippi se mută în Vila Villekulla, cu maimuţica sa pe umărul stâng şi calul ei Simpatico pe verandă, toţi o iau pe Pippi în derâdere, mai puţin prietenii ei, Annika şi Tommy. Petrecând fiecare zi din viaţă cu ea, cei doi încep să privească lumea din perspective ei, iar nicio zi nu mai seamănă cu cea precedentă.
Pippi Şoseţica trebuie să fie un model pentru noi, prin responsabilitatea ei şi maturitate de care dă dovadă la o vârstă atât de fragedă. Eu cred că această carte ne dă oportunitatea să fim mai grijulii cu ceea ce avem, aşa cum face Pippi. – Alexandra Lupaş, clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială „Oltea Doamna” Oradea.
Comentarii recente