dec. 4, 2022 |
Cartea mi-a căzut întâmplător în mâini, căutând altă carte a autorului la biblioteca orașului. Mi-a atras și am renunțat la cartea dorită pentru Elevul Dima dintr-a șaptea, scrisă de Mihail Drumeș.
Grigore Dima, elev în clasa a VII-a, născut în Anglia și iubind călătoriile, începe o nouă etapă a vieții, întorcându-se în România și urmând liceul din Craiova. Grig este un personaj care m-a fascinat prin personalitatea sa și prin inteligența covârșitoare.
Într-o zi de vară, găsește într-un tren, uitată într-o carte, fotografia unei cântărețe de operă, Alina Barbu. Fotografia avea o declarație de dragoste şi îi era adresată unui anume Grig. Dima a păstrat fotografia, îndrăgostindu-se nebunește de chipul frumos al cântăreței. Dragostea lui pentru ea creștea cu fiecare închipuire a unei întâlniri, a unei priviri sau a unui sărut. Era doar o dragoste imaginară ce avea să sfârșească subit…
Existența lui se schimbă când intră, din greșeală, în camera fiicei gazdei Dona Bianca, Lotte. Față se rușinează și îl consideră pe tânăr arogant și nepoliticos.
Grig se îndrăgostește irevocabil de Lotte, gândindu-se la fata cu rochie albă neîncetat. Lotte își ascunde dragostea la început, din teamă de necunoscut. Dragostea lor înflorește cu tachinări și cu priviri furate.
Grig va deveni conducătorul unui ideal – o călătorie transoceanică și colonizarea unei insule anonime – A.R.P.E.T. Colegii lui sunt animați de ideea realizării expediției și vor să facă parte din grupul arpetiștilor. Liceeni își vor decora un sediu, își vor forma un guvern, vor alcătui o consituție și vor munci neîncetat sub coordonarea lui Dima, liderul A.R.P.E.T. –ului.
Colegii de clasă și prietenii, precum: Tarzan, Magotu, Basu și Domisol îl vor spijini pe Dima în alegerile făcute. Soimaru va fi cel mai intim prieten al lui Dima, cei doi având discuții profunde noaptea, în grădină, la lumina lunii. Profesorii și întâmplările de la școală sunt memorabile. Liceeni întră în conflicte cu profesorii, însă toți sunt uniți, apărându-se unul pe altul.
Dragostea dintre Grig și Lotte se transformă într-o pasiune naivă și copilărească. Cei doi își scriu scrisori noaptea, vorbesc despre cărțile citite, amândoi fiind pasionați de literatură. Dima își face un jurnal în care notează citate despre iubire, cu gândul la Lotte. Visători, tinerii fug împreună, iubirea lor nevinovată stând sub semnul tragediei. Vălul iubirii lor pure va fi sfâșiat de realitatea crudă.
Romanul evocă universul adolescenței, toți fiorii şi dramele caracteristice vârstei.
Citate:
La ce-ţi folosesc atâtea cunoştinţe dacă nu ştii cum să-ţi conduci inima?
Totdeauna îndrăgostiţii au crezut că luna a fost creată înadins pentru ei.
E o crimă îngrozitoare să sugrumi atât de brutal cei dintâi fiori ai dragostei ce răsar în sufletul unui adolescent.
Dragostea unei fete e aproape o pietate. Nimic pe lume nu dă impresia de ceva suav, celest, ideal, ca dragostea aceasta pudică şi tremurată.
Toate astea nu sunt decât fructul închipuirii, dar e atât de dulce şi de gustos acest fruct, încât mereu aş muşca din el fără să mă satur.
O fată care iubeşte este toată o jertfă pe altarul dragostei.
Alina Barbu: Ştiam… Ştiam că nu sunt aceea pe care ţi-o închipuiai. Şi chiar dacă aş fi fost… la ce bun? Viaţa mea e atât de tristă – chiar o glumă pe care vreau s-o fac, tot trist se sfârşeşte… De aceea, visează cât poţi… Şi, dacă poţi, nu te mai trezi din visare… Ţi-am sfărâmat un vis, clădeşte-ţi altul, mereu altul… Doamne, cum m-ai tulburat!
Omul a rămas o fiinţă necunoscută oamenilor.
E aşa de greu să pui simţirea în vorbe…
Bogan Lorena, Colegiul National ,,Avram Iancu”
dec. 4, 2022 |
Cea mai frumoasă carte citită de mine vreodată! A fost prima carte după care mi-a părut foarte rău că s-a terminat! Romanul scris de Richard Peck prezintă vacanțele de vară petrecute în casa bunicilor, pe vremea când nu se baza toată lumea pe tehnologie. Cei doi frați, Mary Alice și Joe, merg în vizită la bunica lor, doamna Dowdel, o femeie curajoasă, mereu de partea dreptății. Ea îi duce pe copii în multe aventuri ca să-i ajute pe cei care au nevoie, dar, mai ales, ca să se distreze. Ea face ca vacanțele petrecute în Chicago să fie de neuitat. Farsele bunicii și finalele neașteptate te fac să cazi pe spate de râs și să nu te poți abține din a le împărtăși unui prieten.
Capitolul care pe mine m-a întristat cel mai mult a fost chiar ultimul, deoarece m-a făcut să înțeleg prin ce trebuia să treacă cei care aveau să meargă la război. În acest capitol este descris un tren plin de soldați pregătiți pentru război. Printre ei se află și Joe, care a vrut să se înroleze în armată pentru a-și îndeplini visul de a fi aviator. În seara când trebuia să plece, băiatul realizează că trenul va trece pe lângă casa bunicii, așa ca îi trimite o telegramă ca să-i spună ce va face el. În acea seară, când trenul trecea pe lângă casa de neuitat pentru Joe, lipit cu capul de geam, el a văzut luminată toată casa bunicii, iar pe ea stând în pragul ușii și făcând cu mâna, din toate puterile, la toate vagoanele, neștiind în care se află nepotul ei. Joe a fluturat mâna spre bunica lui!
Cu lacrimi în ochii am citit acest capitol… Nu știu cum aș reacționa eu dacă țara noastră ar intra în război…
scris de Ovidiu Bondoc, clasa a VII-a,Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara
dec. 4, 2022 |
Anul trecut, la început de decembrie, ca în fiecare an, mi-am făcut lista de „to-read”: 24 de cărți pentru 24 de zile în așteptarea Crăciunului. Printre titluri erau, bineînțeles, și vestitele „Poveste de Crăciun”, „Crăciunul lui Poirot”, „How the Grinch stole Christmas” și „Când Moș Crăciun a căzut din cer”. Am adăugat și unele noi. Printre titlurile nou-cumpărate, titlul uneia mi-a stârnit curiozitatea cum puține cărți au reușit: „Un băiat numit Crăciun”, de Matt Haig.
Personajul principal, Nikolas, un băiețel de doar 11 ani, ar putea să-i frângă inima chiar și ursuzului de Scrooge. Este un copil orfan de mamă, iar sufletul său este de o bunătate nemărginită. Trăiește fericit alături de tatăl său, Joel, un om harnic și iubitor, într-o casă mică, cu o singură cameră, în apropierea pădurii. Banii sunt puțini, hainele le sunt ponosite și murdare, iar mâncarea abia dacă le potolește foamea. Dar Nikolas nu se plânge. Are o singură jucărie, o păpușă de nap, de care nu se desparte, singura amintire „palpabilă” pe care o are despre mama sa.
Într-o zi, Vânătorul le face o vizită, iar Nikolas are un presentiment că ceva rău este pe cale să se întâmple. Într-adevăr, motivat de recompensa substanțială oferită de rege celui care va găsi și va putea să dovedească existența Elfhelm, legendarul sat al elfilor, Joel pleacă alături de Vânător în Nordul Îndepărtat, lăsându-l pe Nikolas în grija unei mătuși. Sătul de suferințele îndurate și îngrijorat de absența mult prea îndelungată a tatălui său, Nikolas alege să fugă de acasă și pleacă în căutarea lui Joel. Tovarășul de călătorie îi este Miika, un șoricel alb, care este mereu cu gândul doar la brânză, dar singurul prieten pe care Nikolas se poate baza, în condițiile în care este un fugar fără bani, călătorind către necunoscut.
A fost greu să citesc, stănd la căldura familiei și a plăpumii, cum Nikolas aproape moare de frig și de foame, cu lacrimile înghețate pe obraji și cu speranțele aproape zdrobite. Știam că este doar un personaj fictiv ce urmează firul narativ, dar m-a impresionat tăria de caracter a lui Nikolas. Drumul parcurs de băiat este plin de urcușuri și coborâșuri, bucurii și suferințe, întâlniri neprevăzute. M-am agățat de vârsta lui fragedă, neputând să înțeleg cum cineva atât de tânăr poate fi atât de puternic. Ești alături de el orice ar fi: bine sau rău, ușor sau greu. Suferi și râzi cu el! Când vezi prin ochii unui copil, te strecori și tu în roman, sperând că îl vei putea feri de probleme, când pericolul și răul încearcă să-l prindă.
Matt Haig ne oferă șansa de a urmări evoluția lui Moș Crăciun, de la un copil blând, bun, naiv, fericit cu puținul pe care îl are, la bărbatul plin de voie bună, cu barbă albă ca neaua si burta mare, animat de plăcerea de a dărui bucurie, speranță și zâmbete copiilor prin cadouri simple, dar pline de iubire.
„Un băiat numit Crăciun” are toate ingredientele necesare pentru a te vrăji, alternând magia cuvintelor cu ilustrațiile încântătoare ale lui Chris Mould. Este un roman aflat la granița dintre copilările și maturitate, despre familie, încredere, trădare, bucurie, vise, dar mai ales despre speranță și iubire, despre bucuria descoperirii drumului în viață, a menirii de a dărui speranță și bucurii oamenilor mici sau mari.
recenzie scrisă de Tudor Tirănescu, Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara
dec. 4, 2022 |
Recenzie atipică a unei cărți scrise de un autor foarte cunoscut
Larisa Maria Gîdei, clasa a VIII-a, Colegiul Economic Emanuil Gojdu Hunedoara
Cum ar trebui să fie o recenzie atipică? Poate… ar trebui să încep cu sfârșitul? Sau poate… în loc de litere să folosesc cifre? Sau, mai simplu, să fac o recenzie atipică despre o carte atipică…
De acord, dar cum îmi dau seama care a fost una din cele mai neobișnuite cărți pe care le-am citit? După titlu? După copertă? Sau după descrierea de la spatele cărții? După imagini? Sau… după grosimea cărții? Și iată cum, după muuuulte întrebări, găsesc răspunsul: carte atipică se remarcă prin emoțiile, senzațiile și stările pe care ți le creează în timpul citirii. Ați mai simțit vreodată entuziasm, frică, speranță și îngrijorare în același timp, citind o carte? Dacă nu, înseamnă că încă nu ați găsit cartea potrivită și mai aveți căutat…
Acum, că am stabilit prin ce se definește o recenzie și o carte atipică, putem începe. Dar vă avertizez, va fi o prezentare nonconformistă, ieșită din comun. Și pentru a face jocul mai interesant, nu voi preciza titlul cărții. Vă voi lăsa pe voi să vă spuneți părerea.
Cartea marelui autor britanic (al cărui nume nu îl voi preciza acum, pentru a nu mă da de gol) este, pe departe, una din cele mai interesante dintre cele citite de mine. Pentru a vedea cât de dezvoltate sunt simțurile voastre în materie de cărți, vă propun ca, după ce citiți rezumatul, să încercați să ghiciți titlul cărții.
După moartea părinților, băiatul rămâne în grija bunicii sale din Norvegia și se mută împreună cu ea în casa părinților, din Marea Britanie. Ce nu știa băiatul era că la fiecare pas îl așteptau adevărate pericole. Niște femei cu mănuși lungi, albe, cu peruci „de clasa întâi”, cu un simț al mirosului foarte dezvoltat și fără degete la picioare „pândeau” fiecare copil.
Și încetul cu încetul a venit și vacanța de vară. Din cauza problemelor de sănătate ale bunicii, a fost anulată vacanța în Norvegia și cei doi au ales să-și petreacă timpul liber la Bournemouth. Plictisit de tot ce îl înconjura, băiatul decide să „exploreze” hotelul în care erau cazați. O sală mare, festivă, îi atrage atenția. În fața ei, pe un suport, un panou mare anunța rezervarea făcută de SRPCC (Societatea Regală pentru Prevenirea Cruzimii asupra Cruzimii). Curios, intră și se ascunde în spatele unui panou. Între timp, acolo intră „cucoanele” de la asociația regală, toate cu mănuși albe și peruci. După ce s-au descălțat, băiatul a observat că nu aveau degete! După o lungă discuție între femeile ce umpluseră sala, fiind descoperit, băiatul este transformat în șoarece cu ajutorul „Soluției Șoricogene cu Efect Întârziat formula 86”.
Eu mă voi opri… de aici te las pe tine. Ce zici? Te-ai prins? Dacă nu, poate ai nevoie de niște cuvinte cheie: Roald Dahl, fără degete, transformare în șoarece. Oare ce titlu crezi că are? Scrie la comentarii, îți voi spune dacă ai ghicit corect!
Dacă tot nu te am convins, poate ai fi curios cum poți transforma 84 de femei în șoareci sau cum este viața unui șoarece care a fost cândva copil.
dec. 4, 2022 |
Opriți-vă pentru o clipă din cotidianul vostru deoarece o să vă spun câteva lucruri foarte, foarte interesante. Nu, nu o să vă spun. O să mă consult cu voi, e mult mai bine spus. De fapt, vom dezbate! Uite că în sfârșit am găsit cuvântul potrivit pentru ceea ce urmează.
Știu că, în general, adulții povestesc despre neajunsurile cu care s-au confruntat pentru a vă face să înțelegeți că voi nu aveți aceste probleme. Cu siguranță ai auzit cel puțin o dată „alți copii nu au ce mânca” sau „alți copii nu au unde dormi”. Și mai știu că sigur te-ai simțit aiurea după o astfel de replică. Dar! Uneori suntem atât de nemulțumiți de tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, încât practic avem nevoie de o astfel de trezire. Se spune că nu noi alegem cărțile, ci ele ne aleg pe noi. Asta cred că s-a întâmplat cu mine când „am dat peste” Crenshaw.
Și acum să începem.
Personajul principal este Jackson, un băiat în clasa a V-a, care locuiește cu mama, tata și o surioară. Deoarece părinții lui aveau probleme financiare grave, când Jackson avea 7 ani sunt nevoiți să plece din casa în care locuiau și să trăiască timp de paisprezece săptămâni într-un microbuz. Atunci apare pentru prima dată în viața băiatului un prieten imaginar, un motan pe care Jackson îl numește și care-i va fi alături în această perioadă.
Părinții băiatului reușesc să iasă din acest impas financiar și se mută într-un apartament în care vor locui pană când Jackson ajunge în clasa a V-a. Nu o duceau grozav, însă copiii pot frecventa o școală, își fac prieteni și duc cât de cât o viață normală. Dar odată cu dispariția problemelor financiare dispare și Crenshaw. Spre surprinderea lui Jackson, apare din nou, într-o seară, exact când băiatul își dă seama, din discuțiile părinților lui, că sunt șanse foarte mari să ajungă din nou pe drumuri.
Atât vă pot spune, pe scurt despre acțiunea din această carte. Dar ea este mult mai mult. Am trăit, alături de Jackson, toate felurile de emoții pe care le poate avea un băiat de clasa a cincea: dezamăgire, atunci când renunță la lucrurile lui dragi pentru a locui într-o mașină: tristețe, atunci când își privește tatăl bolnav, care se vede nevoit să cânte în intersecții pentru a face rost de bani de mâncare; bucurie, când reușesc să părăsească microbuzul, pentru a locui într-un apartament; duioșie, de fiecare dată când Jackson își proteja surioara; compasiune, pentru mama lui, care încerca din răsputeri să își convingă soțul să ceară ajutor pentru a ieși din această situație, iar acesta, din nu știu ce demnitate (nu am înțeles-o încă!!), nu accepta niciodată.
Despre Jackson trebuie să știți că era un băiețel care dorea să devină om de știință. Era preocupat de fapte și de acțiuni care pot fi demonstrate. Cu o astfel de fire, vă puteți imagina și voi cam cât de greu i-a fost să accepte (el – pentru el – că are un prieten imaginar). A studiat chiar și statistici despre copiii care aveau astfel de prieteni, la ce vârstă apar ei, când dispar, deoarece cred că îi venea greu să accepte că el este unul dintre aceia din statistici. Am învățat de la Jackson că în orice lucru, oricât de neplăcut ar fi el, poți găsi și ceva bun. Știu că acesta e optimismul, dar am fost cucerit de trăirile lui, de întrebările pe care și le punea (fără a avea vreun răspuns la ele).
Consider că motanul Crenshaw a fost umărul pe care Jackson și-a pus capul atunci când i-a fost greu și, ca orice prieten care „la nevoie se cunoaște”, a apărut din nou, atunci când Jackson a avut nevoie de el.
Așadar, dacă ai sentimentul că nimic nu e bine, că totul în jurul tău este ori „prea, prea”, ori „foarte, foarte” îți sugerez să citești această carte. Te va trezi și te vei simți cu siguranță mult mai fericit în ipostaza în care te afli.
Dacă ești o fire excesiv de empatică și problemele celor din jur te afectează peste măsură, nu îți recomand să citești Crenshaw. Mă întreb și vă întreb cât de detașați reușim să rămânem atunci când intrăm în universul unui copil ca Jackson? Putem noi oare să rămânem indiferenți la necazurile unui băiețel de clasa a V a ? Eu nu am putut.
scris de Mircea Purcar, clasa a VIII-a, Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara
dec. 4, 2022 |
,,Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry, operă publicată în Aprilie 1943, este o poveste duioasă despre singurătate, prietenie, dragoste și pierdere, sub forma unui (veșnic) tânăr prinț care vizitează cosmosul, ajungând pe Pământ.
Pentru mine, această carte va avea întotdeauna un loc special în suflet deoarece este prima pe care am citit-o (îi mulțumesc enorm tatălui meu pentru acest prim cadou introductiv în lumea literaturii) și îmi amintesc cu atâta certitudine ziua lecturii (căci narațiunea a fost atât de captivantă pentru o fetiță de șase ani determinată să cunoască și să înțeleagă -trăsătură ce nu a pierit- încât a terminat de aflat călătoria Micului Prinț într-o singură zi, dar până să o înțeleagă cu adevărat mai era -și este- o cale lungă). Am plâns. Nu înțelegeam de ce Micul Prinț a plecat și de ce A FOST NEVOIT să o facă.
De-a lungul celor nouă ani de parcurgere a unei mici și banale părți din complexitatea literaturii, am recitit ,,Micul Prinț” de peste zece ori. De fiecare dată îi ofeream alt sens (la început nu dădeam nicio semnificație pentru că eram mult prea inocentă în a face diferența) și povestea capătă întotdeauna altă valență.
De la asocierea puerilă a trandafirilor roșii din curtea bunicii cu floarea plăpândă de pe asteroidul B-612, la judecarea capriciilor acesteia, ca (momentan) să se ajungă la compătimirea acesteia în nevoia sa de a se proteja de iubire (de ea însăși, până la urmă)… acesta fiind doar un exemplu.
Povestea Micului Prinț, asemenea lui, nu crește niciodată. Nu va mai fi ,,completată” cu alte pagini. Noi creștem odată cu ea, iar Micul Prinț stă și ne privește, râzând din și cu ajutorul stelelor. Poate ar trebui să îi întoarcem privirea, din când în când…
Este o capodoperă ce trebuie citită pentru simplitatea aparentă de la început ce se și ne transformă, de-a lungul anilor, într-o dovadă vie a experiențelor și sentimentelor în continuă evoluție. Este istorisirea unui Mic Prinț ce spune atât de multe, dar prin cuvinte mici și simple, deci precum măsura lui eternă.
-Sîngeorzan Elena-Maria, clasa a 9-a A, Colegiul Național ,, Moise Nicoară” Arad
Comentarii recente