,,Dicţionar de locuri literare bucureştene”- Corina Ciocârlie, Andreea Răsuceanu

Printre preocupările literaților, ale împătimiților de lectură sau pur și simplu ale curioșilor, alături de critica și istoria literară, se regăsește un domeniu mai puțin explorat, dar extrem de ofertant, respectiv acela al geografiei literare. Așa cum spațiile reale din biografia scriitorilor au o relevanță în configurarea unui tip de existență, locurile romanești sunt semnificative în construcția personajelor, ca exponate ale unor tipologii sau oameni confruntați cu tot ,,ce- a fost ori să fie’’. Viața, cu toate întâmplările, trăirile, formările sau ratările aferente, se proiectează pe un fundal, într- un cronotop purtător de sens. Prin urmare, ar fi utilă, și corectă, o dublă așezare în raport cu textul și folosirea a două tipuri de lentile. Pe de o parte, s-ar impune lectura din perspectiva lumii pe care o deschide textul, pe de altă parte, e necesară confruntarea cu valorile prezentului. Punerea în balanță a tuturor sensurilor dezvăluie ceea ce rămâne constant, dincolo de epoci și mode efemere.

Dicționarul celor două autoare propune o călătorie prin Bucureștiul unor diferite perioade istorice, fiind un fel de trezire a minții și a privirii. Hărțile care completează textul dicționarului contopesc realul cu toposul personajelor, asemeni unui tablou de avangardă cu straturi, decupaje, suprapuneri sau deformări.  Prezentarea fiecărui loc bucureștean cuprinde un scurt istoric și referiri multiple la autori, titluri, personaje.

Printre scriitorii care își plimbă personajele prin locuri cunoscute se află Ion Ghica, Nicolae Filimon, I.L. Caragiale, Mateiu Caragiale, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat- Bengescu, Cella Serghi, Mihail Sebastian, Marin Preda, Mircea Horia Simionescu, Ioana Pârvulescu, Mircea Cărtărescu, Adina Popescu.

Cartea este o bijuterie literară sau metaliterară, al cărei demers este valabil în înțelegerea oricărui spațiu literar. Cunoașterea locurilor presupune un parcurs coerent prin geografie, psihologie, mitologie. Citind despre locurile concrete am putea găsi un drum spre lumea personajelor lui Balzac, Proust, Flaubert, Bulgakov, Joyce sau Hemingway.

Olariu Oana, profesor- Colegiul Național ,,Moise Nicoară’’, Arad

„Pe când eram doar niște puști” de Patti Smith

1985384-0.jpeg

Mocanu Denisa Elena, clasa a IX-a

Colegiul „Național Vasile Alecsandri” Bacău

 

„Pe când eram doar niște puști”, autobiografia lui Patti Smith, cântăreață, scriitoare și artist vizual, prezintă viața autoarei într-un New York boem, al anilor ’60-’70, acțiunea conturându-se în jurul faimosului hotel Chelsea și cuprinzând amintirea peripețiilor propriei ei tinereți în încercarea de a-și găsi drumul în viață. Cartea a fost scrisă în memoria lui Robert Mapplethorpe, artist, fotograf și, totodată, mult iubitul prieten al acesteia. Cei doi se întâlnesc la scurt timp după mutarea lui Patti in New York, în 1967, și doar moartea lui Robert din anul 1989 îi desparte.

„Tânjeam să intru în frăția artiștilor, cu foamea, felul lor de a se îmbrăca, evoluția și rugăciunile lor. Mă imaginam ca Frida pentru Diego, muză și creatoare. Visam să întâlnesc un artist pe care să-l iubesc și să-l susțin și lângă care să pot lucra. Și la orizont a apărut Robert Mapplethorpe.

În memoria sa, Patti surpinde atât viața de artist din epocă, cât și relația de iubire și ulterior de prietenie pe care o are cu Robert, asupra căreia pune accentul. Legătura acestora a fost una inedită, aș putea spune, chiar ciudată, însă devotamentul în creație a fost întotdeauna prezent, în ciuda diferențelor dintre arta realizată de cei doi. Clar tuturor a fost de la început faptul că Robert și Patti erau avangardiști, neadaptați în afara mediului în care trăiau. Din afară păreau un cuplu neobișnuit, însă împreună creau și simțeau și asta era ceea ce conta.

“Eu simțeam nevoia să explorez lumea de afară, iar Robert simțea că trebuie să coboare înăuntrul său, cu toate pericolele pe care această descendență în întunericul interzisului l aducea.

Sunt de părere că autobiografia lui Patti Smith este printre cele mai emotionante scrieri memorialistice. Surprinde pura sinceritate a vieții unui artist pentru care drumul până la faimă nu a fost unul ușor. De cele mai multe ori avem obiceiul de a ne axa atenția în totalitate asupra reușitei finale, fără să ne gândim prea mult la greul prin care majoritatea artiștilor tineri trec. Astfel viața lui Patti ne arată că este neesară multă muncă și sacrificii pentru a ne îndeplini visele. Aceasta a simțit că nimic de acasă nu ar fi oprit-o din a pleca și astfel a ajuns în New York de una singură. Pentru o perioadă de timp a locuit pe străzi, iar după ce l-a cunoscut pe Robert Mapplethorpe, s-a mutat împreună cu el în diferite locuri, supraviețuind din puținul pe care amandoi îl aveau, însă fiind înconjurați de diferite influențe artistice ale momentului.

Exuvii de Simona Popescu – recenzie de Cosmina Călugăreanu, clasa a VIII-a, Colegiul Național ,, Ion Minulescu,, Slatina

Deosebitul roman al Simonei Popescu intitulat „Exuvii” impresionează prin conținutul sincer ce le trezește amintiri și senzații cititorilor și reușește să le adune ipostazele lor vechi rușinoase, ajutându-i astfel să își reîntregească sufletul. Toate aceste trăiri ale naratoarei, asemenea enigmaticelor piese de puzzle, se adună la un loc și alcătuiesc armonios portretul Simonei. Nu portretul Simonei de acum, ci al celei care a fost, fără a abandona nicio piesă, căci altfel nu ar mai fi.

În 314 pagini, carte spune povestea tuturor Simonelor care au existat pentru a reîntregi pe cea care este și va fi. Amintirile precum: jocurile copilăriei, de printre blocuri ori de printre case, bucuria când vedeai un fluture sau când o buburuză îți străbătea rătăcită trupul la începutul primăverii, plictiseala profundă, stând pe canapea când aveai musafiri, dezgustul când citeai o rețetă sofisticată (dar tare scârboasă), refugiul în lectură pentru a te scuti de treburi casnice; toate acestea o reconectează pe Simona cu sinele „așa-zis pierdut” printr-o modalitate ce poate unora le pare stupidă.

Scriitoarea ne reamintește: „nu, copilăria nu este paradisul pierdut. Nici paradis și nici pierdut, pentru că uite-l nu în urma ta , ci mai degrabă în față. Nu e nimic pierdut, chiar dacă unii uită mai mult decât alții. Ca și cum un copac ar putea trăi doar cu frunzele”.

„Exuvii” este – după părerea mea – o carte emoționantă în momentul în care te regăsești atât pe tine, de acum, cât și pe fostele tale ipostaze de-a lungul cărții. Romanul conține numeroase pasaje descriptive ce sensibilizează cititorul prin naturalețea cu care scriitoarea povestește.

Descrierea mea preferată este cea cuprinsă între paginile 42 și 45, o ilustrație prin cuvinte minunată a tuturor florilor ce au putut fascina foarte tare un suflet de fetiță. Frumusețea cuprinsă în rândurile acestea scrise în proză m-au dus cu gândul, inevitabil, către versurile din cartea aceleiași Simona Popescu ,„Cartea plantelor și animalelor” apărută recent, ca dovadă a ideii că frumusețea din suflet renaște sub diverse forme.

 

 

 

„Padurea norvegiană” de Haruki Murakami

Victor Mecheci Florian clasa 11H

Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” Bacău

Centrul de Lectură LecturAșii

tol.jpg

„Padurea norvegiană” de Haruki Murakami este o carte captivantă și profundă, în care autorul ne poartă într-o călătorie tulburătoare prin lumea interioară a personajelor sale. Prin intermediul unei povestiri întunecate și pline de mister, Murakami explorează teme precum pierderea, moartea și căutarea de sine.

„Padurea norvegiană” ne prezintă povestea lui Toru Watanabe, un student tânăr care se confruntă cu pierderea tragică a unui prieten apropiat. În căutarea sensului în viață și a reconcilierii cu propriile emoții, el se implică într-o serie de relații complicate și descoperă o lume întunecată, adânc înrădăcinată în sufletul uman.

Personajele  dezvăluie luptele lor interioare și modul în care traumele și pierderile îi afectează profund. Autorul explorează profunzimea emoțiilor umane și complexitatea relațiilor interpersonale. Personajele devin reprezentări ale fragilității și vulnerabilității umane, căutând disperat sensul și eliberarea din întunericul interior.

Ce a vrut să spună autorul prin „Padurea norvegiană” este că pierderea și moartea sunt părți inevitabile ale vieții umane, iar fiecare individ trebuie să găsească propriul mod de a se confrunta cu aceste aspecte. Cartea explorează căutarea de sine și necesitatea de a-ți confrunta propriile demoni și traume pentru a găsi pacea și sensul într-o lume plină de haos și confuzie.

„Padurea norvegiană” este o carte profundă și emoționantă, care te provoacă să reflectezi asupra naturii umane și asupra complexității emoțiilor noastre. Prin stilul său poetic și capacitatea de a crea atmosfere misterioase, Murakami ne transporte într-un univers unic și fascinant. Cartea este o lectură recomandată pentru cei care apreciază literatura contemplativă și care sunt dispuși să exploreze întunericul și lumina din adâncul sufletului uman.

Breahnă Vlad-Iulian, CN Vasile Alecsandri Bacău, XI H, Tatuatorul de la Auschwitz de Heather Morris, cercul de lectura LecturAșii

1522633396-0-240.jpeg

Cartea „Tatuatorul de la Auschwitz” scrisă de Heather Morris este o poveste puternică și emoționantă, inspirată de întâmplări reale. Cartea se bazează pe interviurile realizate de autoare cu Lale Sokolov, un supraviețuitor al Holocaustului care a fost tatuator în lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau.

Una dintre marile calități ale cărții este capacitatea autoarei de a reda cu sensibilitate și delicatețe suferința și ororile prin care au trecut prizonierii din lagărul de concentrare. Personajele sunt bine conturate și complexe, iar cititorul se poate identifica cu ele și simți emoțiile lor puternice. Relația dintre Lale și Gita, o prizonieră evreică pe care o întâlnește în lagăr, este punctul central al cărții și aduce o notă de speranță și umanitate în mijlocul terorii.

Scrisă într-un stil simplu și fluent, cartea oferă o perspectivă unică asupra vieții în lagărele de concentrare naziste. Autorul reușește să transmită atât detaliile crude ale lagărului, cât și momentele de compasiune și solidaritate umană care au putut apărea chiar și în cele mai dificile circumstanțe.

Cu toate acestea, unele critici au fost aduse cărții în ceea ce privește nivelul de detaliu istoric și acuratețea factuală. Este important de menționat că „Tatuatorul de la Auschwitz” este o carte de ficțiune inspirată de evenimente reale și interpretată prin ochii autorului. Astfel, pot exista mici inexactități istorice în nararea evenimentelor.

În ansamblu, „Tatuatorul de la Auschwitz” este o carte puternică și captivantă, care prezintă o poveste de curaj, iubire și supraviețuire în fața celor mai întunecate momente ale istoriei umane. Este o carte recomandată celor interesați de istorie, Holocaust și povestiri bazate pe evenimente reale, dar trebuie avută în vedere natura sa fictivă în interpretarea faptelor istorice.

„Bărbați fără femei” de Haruki Murakami

Victor Mecheci Florian clasa 11H

Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” Bacău

Centrul de Lectură LecturAșii

tol.jpg

„Bărbați fără femei” de Haruki Murakami este o colecție de povestiri în care autorul explorează temele iubirii, singurătății și conexiunii umane. Prin intermediul unui stil captivant și o imaginație vibrantă, Murakami ne oferă o perspectivă profundă asupra relațiilor interpersonale și a complexității emoțiilor umane.

„Bărbați fără femei” ne prezintă o serie de povestiri care se intersectează în jurul absenței sau pierderii femeilor din viața bărbaților. Fie că sunt soți, iubiri pierdute sau femei misterioase, absența lor lasă o amprentă profundă în viața personajelor. Fiecare poveste dezvăluie o altă perspectivă asupra iubirii și solitudinii umane.

Analiza personajelor în „Bărbați fără femei” explorează dorințele și frustrările adânc înrădăcinate în sufletele bărbaților. Autorul dezvăluie vulnerabilitatea și fragilitatea lor, precum și modul în care absența femeilor le afectează psihicul și perspectiva asupra lumii.

Ce a vrut să spună autorul prin „Bărbați fără femei” este că relațiile umane sunt complicate și că iubirea poate aduce atât fericire, cât și suferință. Cartea explorează aspecte precum singurătatea, goliciunea și dorința de conexiune, subliniind că, uneori, absența unei femei poate fi la fel de puternică ca prezența ei.

„Bărbați fără femei” este o carte în care Murakami surprinde prin măiestria sa narativă și abilitatea de a crea personaje memorabile. Prin povestiri pline de simboluri și introspecție, autorul ne invită să reflectăm asupra propriei noastre solitudini și a complexității relațiilor umane. Cartea este un must-read pentru iubitorii de literatură contemporană și pentru cei care caută o privire profundă asupra inimii umane și a dilemelor emoționale pe care le întâmpinăm în căutarea iubirii și sensului în viață.