aug. 11, 2023 |
Cartea Monicăi Hesse ne transpune într-o poveste din Olanda anilor ’40. Protagonista nu este ,,fata cu palton albastru”, ci Hanneke Baker, o fată în vârstă de 18 ani care, nevoită să aibă o slujbă, este angajată ca secretară la o firmă de pompe funebre. Această slujbă, însă, îi oferă lui Hanneke ocazia de a face contrabandă cu produse pe piața neagră. Astfel, tânăra poate aduce acasă alimente imposibil de procurat legat în vremea aceea.
Într-o zi, lui Hanneke îi este cerut de către doamna Janssen să găsească o adolescentă evreică, pe nume Mirjam, despre care știe doar că poartă un palton albastru. Cu sufletul încă îndurerat după decesul iubitului său, Bas, și cu o mare dorință de a putea salva pe cineva, Hanneke acceptă misiunea:
,,Dacă trebuie să fiu cinstită față de mine însămi, am devenit obsedată s-o găsesc pe Mirjam. Fiindcă mi se pare un schimb corect și onest: să salvezi o viață după ce ai distrus una.”
Ce credeți că se va întâmpla pe parcursul misiunii lui Hanneke? Oare o va găsi pe fata cu palton albastru?
În opinia mea, scrierea Monicăi Hesse este adecvată atât copiilor cu vârsta de peste 12 ani cât și adulților. Este o carte sensibilă, asemenea altor cărții pe tema Holocaustului: ,,Numără stelele” de Lois Lowry, ,,Hoțul de cărți” de Markus Zusak, ,,Jurnalul Annei Frank” etc. ; romane impresionante datorită istoriei tragice de la baza poveștiilor. ,,Fata cu palton albastru” m-a surprins prin dorința aprinsă de a oferi ajutor unei necunoscute din sufletul lui Hanneke și îi admir curajul.
aug. 10, 2023 |
Mocanu Denisa Elena, clasa a IX-a
Colegiul National „Vasile Alecsandri” Bacau, Clubul de lectura LecturAsii
„Maus”, povestea unui supraviețuitor, o carte fără precedent. Art Spiegelman a creat în aproape treisprezece ani o scriere complexă, în două volume, despre anii în care tatăl său a supraviețuit Holocaustului.
Volumul este structurat în două planuri, fiind prezentat atât subiectul în sine, cât și felul în care Spiegelman a adunat informațiile necesare relatării acestei povești. Astfel, cititorilor le este prezentată inclusiv relația dintre tată și fiu, care era una destul de tensionată.
„Maus”, rememorează, într-o notă emoționantă, experiența tatălui lui Spiegelman, din timpul Holocaustului. Sunt prezentați anii din tinerețea acestuia, începând cu perioada în care a cunoscut-o pe mama autorului, și până în momentul în care cel de-Al Doilea Război Mondial se sfârșește, fiind capabil să își reia viața, în libertate.
Art Spiegelman alege să abordeze o variantă proprie de a ilustra personajele: acestea sunt transformate în animale. Evreii au fost transpuși în trup de șoarece, în timp ce germanii, în corp de pisică. Astfel, devine o modalitate inteligentă de a sugera faptul că în acest război evreii erau ‘’specia slaba’’ în comparație cu germanii naziști.
În anul 1992, romanul „Maus” a devenit primul roman grafic premiat cu Pulitzer. Acesta este structurat pe două volume, în limba română fiind lansate în forma unei cărți ce le cuprinde pe amandouă. Prima parte relatează întâmplările dinainte de război și până în anul 1944, în timp ce a doua parte povestește greutățile prin care a trecut tatăl autorului, imediat după ce a fost eliberat de la Auschwitz.
„Mikey Mouse este cel mai jalnic ideal prezentat vreodată lumii… Emoțiile sănătoase îi grăiesc fiecărui tânăr independent și onorabil că aceste jigodii dăunătoare și murdare, cele mai mari purtătoare de bacterii din regnul animal, nu pot reprezenta tipul ideal al animalului… Gata cu brutalizarea poporului de către jidani! Jos cu Mikey Mouse! Purtați Svastica!” – articol de ziar, Pomerania, Germania, mijlocul anilor ‘30
După o perioadă lungă în care nu s-au mai văzut, Artie decide să-și viziteze tatăl. Scopul său principal era să adune informații despre experiența acestuia la Auschwitz pentru a scrie o carte despre viața lui. În lunile care urmează, Artie vizita periodic casa din Queens, reușind să fie transpus in vremea Holocaustului.
Vladek Spiegelman, evreu polonez, ducea o viață destul de bună înaine de Al Doilea Război Mondial, ba chiar și o perioadă după izbucnirea acestuia beneficiază de norocul de a avea o viață mai bună decât a multor alți evrei. Soția sa, Anja, provenea dintr-una dintre cele mai înstărite familii din Polonia, iar la început viitorul lor părea dulce. Au avut un băiat, Richieu, și locuiau în casa socrilor lui Vladek, împreună cu mai mulți membr ai familiei ei. Din nefericire, zvonuri nefericite au început să circule pe la urechile acestora. Vladek a fost nevoit să meargă în armată, ca mai apoi să lupte pe front și să fie luat drept prizonier de război. Curând, totuși, îi este dat drumul acasa, însă lucrurile nu mai erau așa cum le-a lăsat. Naziștii ocupaseră inima Poloniei, iar evreii erau în pericol. Vladek a încercat să-și întrețină o perioadă familia, dar în zadar. Toate eforturile sale au fost întrerupte de adunarea evreilor pentru deportarea în lagăre.
Cei doi soți au luat decizia de a își da copilul în grija unei mătuși, cu speranța că va fi mai în siguranță, dar din nefericire, micuțul își găsește sfârșitul, fiind otrăvit de mătușa sa care era de părere că această alternativă era una mai ușoară decat să treaca prin lagăre.
Totuși, adevăratele necazuri ale lui Vladek si ale Anjei încep în anul 1944, când ajung anândoi la Auschwitz. Cei doi reușesc să iasă cu bine la mal, în schimb pentru Anja porțile lagărului nu au fost niciodată închise cu adevărat. Aceasta se sinucide în anul 1968 în urma unui istoric de episoade depresive.
„Maus” a fost un roman ce a reușit să mă impresioneze până la lacrimi, fiindu-mi absolut imposibil să-l las din mână. A devenit, pentru mine, una dintre cărțile pe care îmi place să le recomand tuturor celor interesați de diferite subiecte captivante din istorie.
aug. 10, 2023 |
Mocanu Denisa Elena, clasa a IX-a
Colegiul National „Vasile Alecsandri” Bacau, Clubul de lectura LecturAsii
“Viața invizibilă a lui Addie Larue” scrisă de V.E Schwab este povestea emoționantă a unei tinere care, într-un moment de disperare, face o greșeală cumplită.
Franța, 1714. Adeline Larue, o tânără de 23 de ani, terifiată de idea de a se căsători cu un bărbat pe care abia il cunoscuse și care își căuta o nouă soție care să poarte de grijă copiilor săi, se face nevăzută printre copacii din pădure cu speranța că va găsi o rezolvare. Face cumplita greșeală de a se ruga la oricare zeu ar asculta-o și îi răspunde însuși întunericul.
“Nu vreau să aparțin altcuiva […] Nu vreau să-mi aparțin decât mie. Vreau să fiu liberă. Liberă să trăiesc, să îmi găsesc drumul, să iubesc sau să fiu singură, dar cel puțin să fie din proprie voință, și sunt atât de sătulă să nu am de ales, atât de speriată de anii care trec pe lângă mine…Nu vreau să mor așa cum am trait, căci asta nu a fost viață. […] Vreau o șansă la viață. Să fiu liberă.”
Cartea este structurată în două planuri: cel al trecutului, care prezintă frânturi din perioada imediat ce a urmat după ce Addie și-a oferit sufletul întunericului și greul prin care a trecut până să se acomodeze cu noua ei viață, și cel al prezentului, care o arată pe protagonistă 300 de ani mai târziu, trăind în New York.
După pactul făcut cu întunericul, pe care l-a denumit Luc și care a luat asemănarea băiatului visurilor lui Addie dintr-un desen de-al acesteia, tânăra s-a trezit a fi mai singură ca niciodată. Deoarece nu și-a cântărit prea atent cuvintele și nu a gândit prea mult ceea ce își dorea, a ajuns să fie nemuritoare, dar cu condiția că nimeni nu își putea aduce aminte de ea. Astfel a trăit timp de aproape 300 de ani fiind uitată de toți cei cu care a avut vreo interacțiune, până într-o zi când l-a întâlnit pe Henry Strauss într- o mică librărie în care acesta lucra. Addie a încercat să fure o carte în ideea că nu și-ar fi amintit nimeni de ceea ce a facut, dar spre marea ei surprindere fapta ei nu a trecut neobservată de Henry.
Cei doi s-au apropiat și când Addie a ajuns să nu se mai simtă singură pentru prima dată în trei secole, află de înțelegerea pe care Henry a facut-o cu Luc. Cu inima frântă, într-o noapte, Henry Strauss a facut un pact cu întunericul. Acesta i-a mai dat 12 luni de trăit, timp care se apropia de sfârșit.
Romanul se sfârșește cu Addie care acceptă să fie a lui Luc câtă vreme acesta o va dori lângă el, dar doar daca îi va cruța viața lui Henry.
Sunt de părere că acest roman emoționant este plin de învățături ascunse. Este una dintre acele cărți la care te vei gândi foarte profund și după foarte mult timp de la finalizarea ei. Am admirat stilul autoarei de a transpune cititorul în pielea fiecarui personaj, în ciuda faptului ca povestea este relatată la persoana a treia. Am putut simți emoțiile emanate de acest volum, din ce în ce mai puternice, cu fiecare pagină întoarsă.
aug. 10, 2023 |
Mocanu Denisa Elena, clasa a IX-a
Colegiul National „Vasile Alecsandri” Bacau
Clubul de lectura LecturAsii
Romanul “Război si dragoste” spune poveștile de dragoste a 2 perechi de îndrăgostiți, despărțiți pentru o perioadă de timp de Primul Război Mondial.
James și Hazel s-au cunoscut la o petrecere londoneză. Ea este o talentată, dar foarte timidă pianistă, el un proaspăt recrut care visează ca într-o bună zi să devină architect. Cei doi tineri se îndrăgostesc, însă declanșarea marelui război le stă în calea iubirii, James fiind imediat trimis pe câmpul de luptă. În scurt timp, Hazel decide să trimită un dosar de candidatură pentru un post de voluntar într-un cămin de recreere al YMCA, în Franța, unde o cunoaște pe Colette Fournier, o tânără belgiană, care spera ca munca voluntară să aline din durerea pierderii întregii ei familii din cauza războiului. Cele două devin bune prietene.
Între timp, ajunge în tranșee și Aubrey Edwards. El era un talentat muzician care făcea parte din Regimentul de Infanterie 15 New York, format exclusive din soldați afro-americani, trimiși in Europa cu scopul de a ajuta la finalizarea războiului. După ce Aubrey și Colette se întâlnesc, se îndrăgostesc, dar povestea celor doi este întreruptă temporar de deportarea lui Aubrey. Fiind un soldat de culoare, nu era tratat prea bine, iar atunci când este observant că petrece timp cu femei albe, prietenul său este ucis, iar acesta decide să părăsească tabăra. Colette și Hazel sunt și ele alungate și decid să plece la Paris, unde lucrează într-un lagăr de concentrare pentru prizonierii de război germani.
Autoarea romanului, Julie Berry a construit acțiunea pe două planuri. În primul sunt prezentate poveștile de dragoste ale celor două perechi de tineri, cu întâmplări fie ele mai triste, fie mai fericite, iar în al doilea plan, acțiunea se desfășoară 30 de ani mai târziu și îi avem drept protagoniști pe Afrodita, zeița iubirii, pe soțul său, Hefaistos și pe amantul ei, Ares, zeul războiului. Aceasta le demonstrează cu ajutorul poveștilor tinerilor din primul plan ca niciodată războiul nu va putea egala în putere dragostea.
Pe front, James suferă de o tulburare de stres post-traumatic semnificativă, în urma morții prietenului său, Frank Mason, chiar sub ochii lui. Acesta ajunge într-un spital de psihiatrie din Londra, ulterior întorcându-se înapoi acasă, la familia sa, unde se reunește și cu Hazel pentru o perioadă, înainte de a se întoarce înapoi pe front, iar ea înapoi în Franța.
Aubrey călătorește la Paris pentru a-și cere scuze și a restabili relația cu Colette. Ea este furioasă că nu i-a scris nimic înainte de a pleca, dar îl iartă. Acesta îi propune să se mute împreună în New York după ce se va sfârși războiul.
Mai târziu, când Hazel și Colette călătoreau pentru a-i vizita pe James si Aubrey, trenul în care se aflau a fost bombardat de germani. Hazel nu supraviețuiește, însă Afrodita Îl convinge pe Hades, zeul morții, să o cruțe și să-i mai ofere o șansă de a trăi. Hazel se trezește peste căteva zile într-un spital, cu fața plină de cicatrici. Rușinată de noul ei aspect, a refuzat să îl lase pe James să o vadă, însă acesta nu a ascultat-o. În aceeași zi o va cere în căsătorie.
După ce războiul se sfârșește, James și Hazel se căsătoresc și vor avea 2 copii. El devine arhitect, iar ea își asigură un post la Academia Regală de Muzică.
Colette se mută împreună cu Aubrey în New York. Ei se luptă să obțină recunoaștere pentru muzica lor din cauza prejudecăților rasiale. În cele din urmă, încep să cânte în cafenele și cluburi, apoi își înregistrează muzica și sunt ascultate pe posturile de radio. Ei plănuiesc să se căsătorească.
Acest roman este și va rămâne întotdeauna printre cărțile mele preferate. Poveștile de dragoste ale celor două perechi de tineri m-au emoționat și m-au ținut cu sufletul la gură pe tot parcursul acțiunii, iar felul în care au fost transpuse în aceste pagini diferitele probleme frecvente ale vremii m-a impresionat. Mi s-a parut o idee absolut extraordinară paralela făcută cu lumea zeilor, nefiind ceva ce să fi întâlnit până acum în alte cărți, sugerând o unicitate aparte acestui roman.
aug. 10, 2023 |
Mocanu Denisa Elena, clasa a IX-a
Colegiul National „Vasile Alecsandri” Bacau
Clubul de lectura LecturAsii
“Invitația la vals” scrisă de Mihail Drumeș este o carte al cărei final îl cunoaștem de la început. Totuși, pe parcursul romanului întrebarea “cum s-a ajuns în acel punct” rămâne adânc întipărită în mințile noastre, până în momentul deznodământului.
Tudor Petrican este genul cuceritor și foarte orgolios, care a ieșit cu nenumărate femei, de cele mai multe ori mai mari decât el, și pe care le părăsea fix când dragostea era mai mare. În timpul unui bal studențesc acesta o cunoaște pe Micaela Deleanu după ce valsează împreună, însă în primă fază aceasta nu are un prea mare impact asupra lui, atenția acestuia fiind fixată pe altă femeie. Totuși farmecul Micaelei își face simțită prezența în momentul în care aceasta se mută împreună cu Alexa, sora sa, în aceeași cladire în care locuia și Tudor. Inițial nu o recunoaște, însă ochii ei i se par foarte cunoscuți, fascinându-l. Tudor încearcă să o invite la teatru, dar Micaela îl refuză, generând, din orgoliul său de cuceritor, în adâncul lui o dorință de a o face să se îndrăgostească de el. Planul său era să îi trimită zilnic scrisori de dragoste până când aceasta va ceda și nu îl va mai respinge. Micaela păstrează abia a 31 a scrisoare, pe toate celelalte returnândule expeditorului.
Pe parcursul cărții dragostea dramatică a celor doi tineri începe să prindă contur. La început, au parte numai de momente frumoase, plecând chiar împreună în vacanță la mare, însă apropiindu-se de punctul culminant al relației lor, încep să apară niște dezechilibre, în mare parte datorate de frica lui Tudor de o relație serioasă.
După întoarcerea de la Constantinopol, Tudor conștientizează că a ajuns în miezul iubirii și decide să se despartă de Micaela, printr-o scrisoare, gândind că este mult mai bine să pună capăt atunci când sunt cei mai fericiți. Spre marea lui surprindere nu a primit nici un răspuns înapoi și decide să îi mai trimită o scrisoare în care să facă clare intențiile lui de despărțire. După aceea pleacă la părinții săi la țară pentru tot restul vacanței, încercând, cu greu, să și-o scoată din minte pe fosta sa iubită.
Întors înapoi la București, Tudor începe să o caute disperat pe Micaela. Între timp, o vizită neașteptată din partea Alexei îl ia prin surprindere. Aceasta îl informează ca Micaela este însărcinată și dorește să afle intențiile lui Tudor cu privire la situația în care se afla. Acesta este de acord să se căsătorească cu Micaela, însă dorește să o facă din iubire, nu într-un mod convențional așa cum îi sugerase Alexa. Totuși, Micaela era în continuare supărată pe Tudor și refuză căsătoria, însă în final acceptă, având în plan să se răzbune pe el.
Moartea la naștere a copilului lor începe să aducă dezechilibre majore în căsnicia celor doi. Micaela devine distantă și mai tot timpul deprimată. De ziua ei, în timp ce Tudor era acasă și îi pregătea o surpriză, află că Micaela a suferit un accident de mașină, împreună cu Nenișor. Gelos și convins că soția sa îl înșela, Tudor cere imediat divorțul de Micaela și o obligă să se căsătorească cu Nenișor pentru a lua în posesie casa lor. Mai mult, în scurt timp, Tudor se recăsătorește cu Cici, prietena Micaelei din copilărie. Între cele două a existat întotdeauna rivalitate.
Micaela este distrusă de aflarea acestor vești și își pune capăt zilelor. Abia după moartea acesteia, Tudor conștientizează că nu a iubit și nici nu va iubi pe cineva precum a iubit-o pe Micaela. Află din scrisoarea ei de adio că nu l-a înșelat niciodată, iar acesta face toate aranjamentele pentru înmormântarea ei și a lui, având în gând să se sinucidă.
„E de neconceput cât am iubit-o pe Micaela. S-a strecurat atât de integral în mine, făcând una cu ființa mea, încât acum, când a plecat în lunga ei călătorie, și-a luat numai trupul cu ea, dar în mine a rămas întreagă, mai vie ca niciodată. Voia să-mi intre în sânge și, iată, izbutise mai mult, infinit mai mult decât se așteptase.”
Am fost profund marcată de această poveste extraordinară de dragoste, cu final tragic. Nu se știe exact dacă Tudor a dus la îndeplinire hotărârea sa din primele rânduri ale romanului, însă se poate deduce cât de mult a iubit-o pe Micaela, numai din faptul ca era complet hotărât să-și ia zilele din motivul dragostei pe care i-a purtat-o mereu. Faptul că acesta era speriat de propriile sentimente și mai mult, suferea de un orgoliu și de o gelozie fără margini, au fost principalele motive care au dus la acest final sumbru. Totuși este de apreciat evoluția personajului principal masculin, care într-un sfârșit a reușit să recunoască greșelile pe care le-a săvârșit de-a lungul poveștii, printr-o confesiune sinceră, care prezintă întâmplările, așa cum s-au întâmplat, din perspectiva sa. “Invitația la vals” va rămâne întotdeauna romanul meu preferat dintre cele care prezintă tema iubirii.
aug. 10, 2023 |
Mocanu Denisa Elena, clasa aIX-a
Colegiul National „Vasile Alecsandri” Bacau
Clubul de lectura LecturAsii
“Micuțele doamne” este romanul de succes al autoarei feministe americane Louisa May Alcott, inspirat din propria sa viață. Cartea, în parte autobiografică, are ca personaje principale pe cele patru surori March, iar acțiunea prezintă viața lor simplă și modestă în orășelul Concord din Massachusetts.
Louisa May Alcott a reușit în aproximativ doi ani să contureze imaginea a patru tinere domnișoare, pe cât de asemănătoare, pe atât de diferite în comportament și interese. Margaret, Meg, March, cea mai mare dintre surori este o fire la locul ei, căreia îi aduceau întotdeauna fericire lucrurile frumoase și care se preocupa, într-un mod modest de aspectul său fizic. Este ca o a doua mamă pentru celelalte fete. Înțeleaptă și cumpătată, este cea care reușește să aplaneze conflictele dintre surorile ei, cu mult calm.
Jo avea firea cea mai nonconformistă dintre toate surorile ei. Inspirată tocmai din caracterul autoarei, Jo era pasionată de scris și îi plăcea să-și urmeze propriile reguli. Un personaj imprevizibil care reușește să dea culoare romanului. De cele mai multe ori nu ia în considerare urmările propriilor sale acțiuni, fiind un spirit liber care nu își dorea decât să scrie și să-și continue viața după bunul ei plac, fără a i se dicta un anumit scop.
Beth, numită de tatăl fetelor „Micuța cea liniștită” era, precum și numele sugerează, cea mai lipsită de agitație dintre toate fetele March. Era pasionată de muzică și ulterior ajunge în grațiile vecinului lor, domnul Laurence, care îi dăruiește un pian. O fire foarte timidă și oarecum speriată de lumea înconjurătoare, prefera să-și petreacă majoritatea timpului în casă, împreună cu surorile sale.
Amy este mezina casei și posibil firea cea mai răsfățată a familiei. Cu o personalitate puternică, are uneori obiceiul de a se gândi mai mult la propria pace sufletească, însă într-un târziu conștientizează gravitatea situației și își regretă comportamentul egoist.
„Cred cu tărie că familia este cel mai frumos lucru de pe lume!”
Cartea promovează prin intermediul acestor tinere valori esențiale în viața unui om. Acțiunea debutează cu cele patru surori în apropierea Crăciunului. Din cauză că tatăl lor era trimis pe front, familia dispunea de multe lipsuri materiale, însă fetele nu se lăsau afectate de acest aspect. Împreună iau hotărârea de a renunța să-și cumpere un cadou de Crăciun pentru ele, iar în schimb decid să o surpindă pe mama lor cu câte un dar din partea fiecăreia. Totodată, în dimineața de Crăciun, au fost de acord să cedeze mic-dejunul lor unei femei sărmane cu mulți copii. Spre marea lor surprindere, bătrânul Domn Laurence a aflat de fapta de caritate săvârșită de familia March și le-a surprins cu fel și fel de bunătăți pentru cină.
Pe parcursul cărții suntem introduși și în frumoasa prietenie pe care cele patru surori sunt pe cale să o înceapă cu Laurie, nepotul domnului Laurence, un băiat singuratic, care până să le cunoască pe fete își petrecea timpul doar în compania profesorului său. Fetele March îl introduc treptat în clubul lor secret de teatru și împreună pun în scena tot felul de piese scrise de Jo.
Acest roman din literatura clasică a reușit să mă impresioneze cu fiecare pagină citită. Mi-au plăcut nespus de mult personajele plinde de personalitate și întâmplările comune epocii prin care treceau. Consider că răspândirea valorilor cu care au fost clădite caracterele fetelor au adus la îmbogățirea acestei scrieri care va rămâne întotdeauna o lucrare emblematică din beletristica lumii.
Comentarii recente