Am ajuns la vârsta la care cei care mă înconjoară ţin să-mi dea foarte multe sfaturi, nu numai despre următoarea etapă ce va urma, ci şi despre viaţă. Cel mai comun fiind: “Ţine- te de carte şi nu umbla după băieţi sau alte distrageri. ”. De aceea mă regăsesc în Micaela, o tânără studentă care, în ciuda vorbelor mieroase spuse de Tudor, nu se lasă impresionată.
Experienţa personajelor din „Invitația la vals” este relevantă, reprezentând iubirea dintre doi tineri, iubirea foarte puternică şi sinceră, dar care duce la un sfârşit tragic. Consider că şi în societatea este la fel. Unii ajung să fie răniţi şi asta îi transformă în persoane de nerecunoscut: „“Dacă mi-ar păsa de suferinţa pe care o las în urmă şi aş căta s-o alin, nu m-aş abate mereu din cale? ”
Atitudinea irascibilă pe care o are Tudor dupa moartea Micaelei, sufletul parcă impenetrabil şi de gheaţă, m-a dus cu gândul că modul în care suntem făcuţi să fim şi să simţim este foarte complicat. De-a lungul vieţii, omul încearcă să- şi găsească o persoană sau o fiinţă la care să ţină şi pentru care poate fi în stare să facă orice. În momentul în care va fi dezamăgit, toată iubirea pe care a simţit-o se va transforma într- un val de furie, ură şi tristeţe. Lucrul care m-a făcut să mă opresc din lectură a fost faptul că romanul a început cu descrierea emoţiilor lui Tudor, care se afla în cea mai grea şi sfâşietoare perioadă a sa, după moartea Micaelei. Apoi, cartea continuă cu rememorarea poveștii de iubire a personajului.
Cel mai importantă idee pe care am reținut-o este faptul că Tudor s- a schimbat pentru a fi împreună cu Micaela. A devenit un om mai bun doar de dragul ei. Acesta, cred eu, este cel mai frumos mod prin care cineva îţi poate arăta cât de mult te preţuieşte şi te iubeşte cu adevărat.
Unul din citatele mele preferate şi cel pe care îl cred reprezentativ este:
„- Nu- i nimic, pentru tine mai răsare o dată soarele.
Crezi că merit?
Da, pentru că tu ai realizat dragostea absolută. ”
Consider că acestă carte merită a fi citită şi o recomand tuturor celor care doresc să arunce o privire spre trecut, numai ca să realizeze cât de puţin s-au schimbat vremurile și oamenii.
Frații Karamazov este ultimul roman al scriitorului rus Feodor Dostoievski, scris între anii 1878 – 1880. Fiind considerat o capodoperă literară de nivel mondial, romanul a fost și ecranizat. În primul film realizat, actrița Maria Schell a jucat rolul iubitei, Grușenka, o reprezentare pură a femeii rusoaice slavofilice și un echivalent al unuia dintre cei trei frați, Dmitri, o femeie ideală a cărei frumusețe nu atrage imediat atenția.
Într-un eseu publicat în 1954, Maugham l-a considerat unul dintre cele mai bune zece romane din lume.
Acesta este centrat pe cei trei frați Karamazov: Dmitri, Ivan și Alioșa. Fiecare frate reprezintă un aspect distinct al caracterului uman și al filosofiei. Dmitri este pasional și impulsiv, Ivan este rațional și sceptic, iar Alioșa este profund religios și plin de compasiune.
Se pare că personajul lui Dmitri a fost inspirat inițial de un condamnat, D.I. Ilyinsky, pe care Dostoievski l-a cunoscut în timp ce se afla în închisoare în Siberia.
Patriarhul familiei, Feodor Pavlovici Karamazov, este un om corupt (din punct de vedere moral), ale cărui acțiuni semănau semințele conflictului în cadrul familiei. Implicarea romantică a lui Dmitri cu Grușenka, o femeie care deține propriile secrete, intensifică tensiunile, ducând la un proces dramatic care servește drept punct culminant al romanului.
Acțiunea romanului se concentrează pe moartea lui Feodor Karamazov și pe suspiciunile că unul dintre cei trei frați ar fi responsabil pentru crimă. Fiecare dintre aceștia este supus unor examinări amănunțite în legătură cu faptele și motivațiile sale, iar romanul explorează conștiințele și dilemele lor interioare.
De-a lungul narațiunii, Dostoievski țese cu intensitate studii complexe ale personajelor, explorând profunzimea psihicului, a motivelor și a credințelor acestora. Ivan se luptă cu întrebările legate de existența lui Dumnezeu și de natura suferinței, ceea ce duce la celebra sa afirmație: „Dacă Dumnezeu nu există, totul este permis”. Alioșa, pe de altă parte, caută consolare și împlinire spirituală în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse.
Pe lângă povestea centrală a fraților Karamazov, romanul introduce și alte personaje complexe și subiecte secundare care contribuie la bogăția și profunzimea operei.
Textul abordează teme legate de moralitate, liberul arbitru și conflictul inerent dintre bine și rău. Pe măsură ce drumurile personajelor se intersectează și se ciocnesc, narațiunea oferă o perspectivă profundă asupra condiției umane, punând întrebări despre natura iubirii, a vinovăției și a răscumpărării.
Recomand din toată inima să citiți „Frații Karamazov” de Feodor Dostoievski. Această capodoperă a literaturii universale oferă o explorare profundă și captivantă a naturii umane, a moralității și a complexității credinței și a îndoielii.
Romanul „Cronica unei morți anunțate”, publicat în anul 1981, este o operă prin care Gabriel Garcia Marquez își dovedește, încă o dată, calitățile de povestitor, relatând felul în care a decurs ziua în care Santiago Nasar urma să fie ucis, la câțiva ani de la săvârșirea crimei. Autorul se transpune în pielea unui îndepărtat prieten al celui asasinat și reușește să rezume acest caz interesant, stârnit din dorința unor frați de a-și recâștiga onoarea familiei.
Mi s-a părut interesant, încă de la început, faptul că multe dintre personajele prezente știau de planurile gemenilor Pedro și Pablo Vicario de a-l omorî pe Santiago Nasar, însă nimeni nu a încercat să-l avertizeze. Cu toții au crezut că era imposibil ca acesta să nu fi fost atenționat. Locuitorii orașului nici nu au luat în considerare spusele gemenilor atunci când povesteau tuturor despre ceea ce urmau să facă, trăgând de timp deoarece erau nesiguri pe ei. Cu toții au crezut că cei doi glumesc, că nu vorbesc serios. Nimeni nu îi credea în stare să ucidă un om, mai ales cu cuțitul de tăiat porci, pe care l-au avut după ei pe tot parcursul zilei.
Multitudinea de perspective prin care este prezentată diegeza generează o oarecare confuzie. Fiecare percepea întâmplările diferit și se lăsau influențați de propriile păreri despre Santiago. În viziunea unor personaje, el era o persoană bună, dar majoritatea aveau o idee negativă despre el, considerând că “era leit tatăl său, un nemernic”.
Un detaliu pe care nu am putut să-l ignor a fost existența unei hârtii prin care Santiago Nasar era înștiințat de locul și momentul în care avea să moară. Acest bilet a fost descoperit mult prea târziu, în timpul cercetărilor privind decesul său. Mă întreb și în momentul de față ce s-ar fi întâmplat dacă în acea ultimă dimineață din viața sa Santiago ar fi găsit înștiințarea. Posibil să fi trăit în continuare? Sau dacă altcineva din casă l-ar fi găsit, bărbatul ar fi fost avertizat sau nu? Oricât de mult aș fi vrut să-mi fie lămurite aceste întrebări, cel mai probabil cartea aceasta nu ar mai fi avut vreun rost să fie scrisă, dacă nu ar fi fost prezentă o astfel de dramă specifică lui Marquez.
„Cineva care n-a fost identificat niciodată vârâse pe sub poartă un plic cu o hârtie prin care Santiago Nasar era înștiințat că îl așteptau să-l omoare și, pe deasupra, i se dezvăluiau locul și motivele”
Lașiță Ana Sofia de la Școala Gimnazială „I.L. Caragiale” din Sibiu prezintă…
PRÊT-À-PORTER: Această carte a fost un carusel de emoții și de aventuri. Am râs alături de personaje, am plâns, m-am distrat, am suferit, m-am enervat, m-am entuziasmat, am hoinărit prin păduri, prin sate, pe dealuri și ne-am fost alături. Cartea aceasta este despre perseverență, răbdare, curaj și încredere. Pe parcursul ei, Billy, personajul principal dă dovadă de nenumărate virtuți, cum ar fi răbdarea și dorința de a deveni un vânător priceput. El este pasionat de vânătoare încă de la o vârstă fragedă și, cu sprijinul și ajutorul familiei, reușește să își împlinească visul. În doi ani lungi de muncă grea, în care Billy dă dovadă de responsabilitate și răbdare, reușește să strângă banii pentru a-și cumpăra doi copoi, pe Bătrânul Dan și Micuța Ann. La început, nimeni nu credea că Billy va ajunge mare vânător cu cei doi copoi, fiindcă erau mici și jucăuși, însă băiatul nu i-a ascultat, ci a continuat să creadă în visul lui, să aibă încredere în ei, ajungând într-un final să prindă primul lor raton.
Cu timpul, Billy a crescut și începea să se descurce mult mai bine la vânătoare și era încurajat de familia lui, care credea în el, dar în special de bunicul său, care l-a îndrumat și i-a fost alături. Din acele situații reiese cât de mult își iubea Billy bunicul și cât de mult a contat prezența lui în viața băiatului. Bunicul și-a încurajat mereu nepotul să devină cât mai bun în ceea ce face și să nu renunțe niciodată. Acesta l-a înscris pe Billy la un concurs de vânătoare, pentru care s-au antrenat zi și noapte și care avea să-i schimbe viața băiatului. La concurs i-a fost alături și tatăl lui Billy, care l-a ajutat și l-a încurajat mereu, însă meritul a fost în întregime a lui Billy, a Bătrânului Dan și a Micuței Ann, care au evoluat impecabil din prima zi de vânătoare. În momentul în care Billy, doar un băiețel de la țară, a câștigat acel concurs lumea a izbucnit în aplauze, iar el a devenit unul dintre cei mai cunoscuți vânători din ținut.
Din păcate, Billy a suferit două pierderi imense, peste care a trecut cu greu. Bătrânul Dan moare din cauza unei răni grave, dobândite la vânătoare, iar Micuța Ann moare de singurătate la doar câteva zile după prietenul său. Pentru câteva zile, Billy intră într-o stare moleșită și tristă, aducându-si aminte cu nostalgie de anii petrecuți alături de cei mai buni copoi din lume. La un moment dat, lasă trecutul în urmă și se mută la oraș alături de familia sa, pentru ca el și surorile lui să aibă o educație și o viață mai bună, însă o parte din Billy va cutreiera mereu pădurile și dealurile alături de Micuța Ann și de Bătrânul Dan.
Această carte m-a mișcat profund și le-o recomand tuturor persoanelor cărora le place să simtă ceva atunci când citesc. Să fie alături de personaje și să simtă ce simt și ele. Cartea “Prietenii copilăriei mele” m-a schimbat cu totul. A schimbat felul în care văd eu viața, felul în care prețuiesc toate momentele frumoase, felul în care gestionez anumite situații, felul în care trăiesc și m-a format, de asemenea, ca om și ca persoana. Nu pot face altceva decât să-i mulțumesc autorului pentru aceste momente de neuitat și să mă reîntorc la această carte pentru totdeauna.
“Ţara lui Gufi” prezintă o ţară a orbilor, condusă de un văzător, Gufi, care își manipulează supușii conform propriilor interese. Supuşii au fost obligaţi de suveran să nu vadă, acesta având intenţia pretins nobilă de a-i feri de deziluzii.
Comentarii recente