Nuvela a fost scrisă de M. Eliade în vara anului 1959, în mansarda unei pensiuni din Paris, în fața unei ferestre ce lăsa să se întrevadă cerul de un albastru mediteraneean, dar și un perete galben murdar, ce fusese martorul sinuciderii unui student cu doar o săptămână înainte de sosirea soților Eliade; amănunte relatate de autor în Jurnal și în Memorii.
În Bucureștiul interbelic, toropit de căldura soarelui de vară, profesorul de pian, Gavrilescu, întorcându-se acasă cu tramvaiul după ce ținuse o lecție de pian, îsi dă seama că și-a uitat servieta cu partituri în apartamentul doamnei Voitinovici, mătuşa Otiliei şi e nevoit să se întoarcă. Din clipa în care coboară din tramvai, realitatea începe să se distorsioneze, planul realului alunecând spre profanare. Aşteaptă tramvaiul din sens invers, însă în stația următoare este atras de mirosul amărui al frunzelor de nuc şi de răcoarea ce venea din grădina care aparținea unor țigănci.
Intrarea în grădina țigăncilor reprezintă ieşirea din Real, unde timpul este măsurat de ceasornic şi intrarea în Ireal, unde timpul este circular, reversibil şi nu se scurge într-o singură direcție. Timpul conceput devine o extensie a sufletului. Însoțit de o tânără, ajunge în fața bătrânei, căreia îi plăteşte 300 de lei pentru un joc: trebuia să ghicească țiganca dintre trei fete: o țigancă, o grecoaică şi o ovreică. Bătrâna poate simboliza Cerberul care păzeşte porțile Sacrului. Opera este plină de simboluri şi de semnificații. Cele trei fete sunt simboluri ezoterice care le pot întruchipa pe Ursitoare, transformate în Iele după ce eroul ratează proba ghicitului, pe Parce – divinităţi infernale care decid durata vieţii sau pe Graţii – zeiţele frumuseţii, care îl ademenesc pe Gavrilescu. Fetele pot fi văzute şi prin prisma apartenenţei lor la cele trei civilizaţii străvechi: grecoaica este exponenta unei civilizaţii antice, creatoare de legende şi de mituri; evreica este reprezentanta unei civilizaţii misterioase, care a creat Vechiul Testament, fundament al religiei creştine; ţiganca poartă o bogată simbolistică în care se împletesc diverse conotaţii ce ţin de cânt, de dans, de descântec şi de viaţa nomadă.
În concepția lui Eliade, fiecare om are două șanse de a cunoaște încă din viață Sacrul în toată plinătatea lui, prin artă și iubire. Gavrilescu le ratează pe amândouă. A treia şansă care i se oferă este de a ghici țiganca. Gavrilescu eşuează proba ghicitului. Fetele săvârşesc un dans ritualic într-o încăpere ce se metamorfozează într-un labirint dantesc din draperii, perne şi dovleci, din paravane şi oglinzi. Se trezeşte prizonier, îşi simte corpul diform; draperia este o premoniție a morții, aceasta îl strânge din toate părțile.
Reîntoarcerea în spațiul citadin este doar o aparență, cele trei ore petrecute în spațiul profan fiind 12 ani în planul real. Fosta sa elevă s-a căsătorit, soția sa plecase dupa căutări zadarnice, iar unele bancnote au fost scoase din circulație.
El se întoarce la țigănci, purtat de un birjar care este simbolul lui Charon, un luntraş către dincolo. Primit de bătrână, căreia îi plăteşte 100 de lei, este invitat să meargă la “cea care nu doarme niciodată”, la nemțoaica. În spatele unei uşi, o găseşte pe Hildegard, iubirea sa din tinerețe. Intâlnirea cu femeia iubită încheie un parcurs existenţial şi evocă motivul nunții postume. Eliberat de frică, își redobândește identitatea mitică și acceptă moartea ca formă de renaștere și împlinire orfică. Este o lume paradisiacă a morţii văzută ca eternă renaştere și reîntoarcere la izvorul tinereţii eterne.
Firul narativ al operei ilustrează, după Sorin Alexandrescu, itinerariul spiritual al personajului de la Viaţa spre Moarte, de la Profan spre Sacru, între lumea de aici și lumea de dincolo.
Citate preferate:
Pentru păcatele mele am ajuns profesor de pian, dar idealul meu a fost, de totdeauna, arta pură. Trăiesc pentru suflet…
-Toţi visăm, spuse. Asa începe. Ca într-un vis…
Nu trebuia să visezi, trebuia s-o iubești…
Când eşti tânăr şi eşti artist, le suporţi pe toate mai uşor.
Cartea explorează o lume distopică, în care valorile și drepturile individuale au fost înlocuite cu opresiunea religioasă și controlul totalitar. Statele Unite ale Americii devin o societate totalitară care se confruntă cu o scădere drastică a fertilității, cauzată de poluare. Soluția găsită de conducerea statului este crearea unei caste de femei fertile, numite Slujitoare.
Povestea este narată de una dintre aceste femei, al cărei nume real nu îl aflăm, dar care este denumită Offred (a lui Fred) când ajunge în casa unui comandant. Trăind într-o lume sinistră și tensionată, ea se află sub constanta amenințare a pedepsei și reprimării. Cititorii sunt conduși în profunzimea trăirilor sale, urmărindu-i transformarea dintr-o ostatică într-o căutătoare de libertate, fiind martorii luptei sale interioare pentru păstrarea umanității și găsirea unui sens într-o realitate atât de întunecată.
Scriitoarea abordează teme profunde și actuale, cum ar fi opresiunea de gen, manipularea religioasă, controlul asupra corpului feminin și abuzul de putere. Romanul său deschide o fereastră spre o posibilă evoluție negativă a societății, în cazul în care drepturile și libertățile individuale sunt neglijate în favoarea unui sistem rigid și discriminatoriu. Caracteristicile societății descrise, de la ritualurile religioase bizare până la structurile sociale ierarhice, sunt prezentate într-un mod care te provoacă să reflectezi asupra valorilor umane fundamentale, a fragilității democrației și a drepturilor individuale.
Prof. Tudor Oana, Școala Gimnazială Borăscu, județul Gorj
„Mândrie și Prejudecată’’ este cel mai cunoscut roman al autoarei britanice Jane Austen. Este o lectură frumoasă și profundă care a captivat multe generații.
Cartea abordează mai multe teme importante și cred că experiențele personajelor principale sunt relevante și în ziua de azi. Prin intermediul Elizei putem înțelege că nu este bine să judecăm pe cineva la prima vedere. Ne putem pripi și înșela, este posibil ca persoana aceea să aibă o perioadă grea sau poate că nu prea se pricepe să interacționeze cu persoane noi. În același timp, nu trebuie să ne lăsăm doborâți de părerile unor necunoscuți cărora nu le pasă de noi. Autoarea evidențiază faptul că oamenii judecă și îi discriminează pe ceilalți foarte ușor. De la statutul social, până la unicitatea ta, exista ceva despre care oamenii vor vorbi. Important este să faci ceea ce-ți dorești. Atât timp cât nu deranjezi alte persoane merită să alegi drumul care te va face fericit. Acest lucru este transmis și de citatul meu preferat: „Sunt hotărâtă numai să acționez așa cum, după părerea mea, voi putea fi fericită, fără a ține seama de dumneavoastră sau de oricare altă persoană atât de total străină de mine.‘’
Toate personajele sunt bine descrise. Le putem înțelege dorințele și fricile. Eu mă regăsesc în personajul Elizabeth. Amândouă suntem încăpățânate, ne place să citim, dar studiul nu este cea mai mare plăcere a noastră și ne pasă de familie. Ea a mers pe jos kilometri întregi pentru a avea grijă de sora ei și eu aș face la fel, dacă fratele meu are nevoie de mine. De asemenea, avem în comun faptul că nu ne lăsăm păcălite ușor, însă ne putem și înșela în legătură cu caracterul adevărat al unei persoane.
O idee care m-a făcut să mă opresc din citit este că te poți schimba în bine. Oricât de mândru ai fi, odată ce conștientizezi că atitudinea ta este greșită, poți să devii mai bun. Domnul Darcy era considerat cel mai mândru și înfumurat om de pe Pământ, dar după ce a fost pus la punct, a realizat că a greșit și a îndreptat lucrurile. A devenit mai modest și ceilalți au putut să-i observe mai ușor calității ascunse sub fațada negativă.
Un lucru care mi s-a părut interesant este felul în care acțiunea este stratificată. Citind cartea la vârste diferite sau de mai multe ori, se pot observa alte detalii. La prima citire și la vârste fragede, te concentrezi asupra poveștii de dragoste, apoi înțelegi mai bine societatea prezentată, rolul familieii în acțiune și transformarea personajelor pe parcursul romanului. Asta face ca lectura să nu fie plictisitoare și te provoacă să o recitești.
Recomand ,,Mândrie și prejudecată‘’, deoarece este captivantă și interesantă și, când am citit-o, am simțit că fac parte din poveste. Este un roman clasic, ce te va pune pe gânduri, meritând a fi citit.
Prof. Bâlc Denisa-Maria de la Școala Gimnazială “I. L. Caragiale” din Sibiu prezintă… “Grădina de sticlă” de Tatiana Țîbuleac.
Vara aceasta am avut ocazia să descopăr o nouă scriitoare, pe Tatiana Țîbuleac, al cărei stil pot spune că m-a captivat. Autoarea reușește să surprindă cu multă sensibilitate labirintul lăuntric al naratoarei, prinse între iluzii și deziluzii, între realitate și reverie, între prezent și trecut. Traumele perioadei în care a stat la casa de copii o urmăresc, iar lupta lăuntrică este singurul avut pe care îl mai are. Grădina de sticlă pe care o clădește nu este o grădină oarecare, ci o grădină al cărei sens trebuie descoperit de fiecare cititor prin lectură.
Mai departe, las câteva fragmente să vorbească de la sine, pentru că această carte trebuie trăită, nu povestită:
“La internat, am avut un singur vis: o rochie de mireasă străină.” (p.11)
”Chiar și tăcerile aveau ceva de spus. Dacă e scurt cuvântul, taie ca în carne vie!” (p.23)
”Cât am plâns din cauza copiilor, aș fi adunat o plasă cu ochi. Iată un om, cine știe cât costă un om? Tot spun că cea mai scumpă e viața omului, dar cât anume costă – nu știe nimeni. De fiecare dată când am pus preț pe viața oamenilor din jurul meu, nu mi-a ieșit deloc scump.” (p.29)
”Mai bine e să cheltui bani decât inimă. Banii cresc la loc mai repede.” (p.66)
Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2021, trad. Gabriel Daliș
Am închis volumul lui Kaminsky și versul „Sunetul pe care nu îl auzim ridică pescărușii din mare” mă urmează încă o vreme; nici nu știu dacă împușcătura sau faptul că nu se aud mă îngrozește mai tare.
Pentru unii surzenia e un handicap, dar dacă știi să-ți privești propriul minus ca pe o mină neexplorată unde este posibil să găsești diamante, ai toate șansele să o transformi în arma cu care lupți: niște cercuri concentrice al căror centru comun e băiatul surd, împușcat, aflat sub protecția punctelor conciclice care-l înconjoară surde.
Surzenia exploatată te poate face cu două degete mai frumoasă sau te transformă într-un gest deșănțat către cer sau, poate, e singura ta baricadă pe străzile invadate ale Odessei.
Orice ar fi surzenia și orice te-ar face să devii, Ilya Kaminsky nu o folosește doar ca pe o armă, nu doar ca pe o formă de protest, surzenia lui devine o licență poetică înainte de a fi orice altceva, e o formă de a crea baricadă din artă pe străzile Odessei din Republica Surdă.
Întrebându-mă ce e un poem, mi-aș răspunde subiectiv, tot cu un vers de-ale lui ”O liniște între două bombardamente”. După ce am terminat de citit poemele din „Republica Surdă”, am realizat cu adevărat ce este un poem și ce este o liniște.
Surzenia care te salvează e poemul sau poate gălăgia unui întreg marș sub care crește, dacă e să-i dăm crezare Marianei Marin „poemului îi crește capul chiar și sub cizmele în marș;” asta înseamnă că poate să apară și în timpul unui raid când degetele cetățenilor surzi ai Odessei sunt îndreptate câte două în jos, conținând mesajul mut „Ascunde-te”.
Această carte a fost chibritul cu care am aprins lumânarea ca să nu mai fiu oarbă cu privire la Ucraina, la Odessa, la Republica Surdă, dar bombardată de la graniță. Poate, după această carte am rămas un moment surdă, dar mi-am sporit vederea; poate nu mai aud împușcătura, dar văd mult mai clar pescărușii care se ridică de pe mare, îi văd mai repede, mai mari, mai clari. Văd ca o surdă a cărei țară încă nu e marea scenă, dar privește umilă din antepenultimul rând al sălii de teatru, piesa mută care rulează într-un ritm lent, distructiv, colorat.
Sunt conștiincioasă, așa că o să mă apuc preventiv de învățat limbajul semnelor: încep cu „Pământ„ și involuntar mă pișc de încheietură: aștept să devin o poveste, deschizându-mi palmele aflate în rugăciune.
Mitu Amilin-Teodora, 14 ani, Școala Gimnazială ”Grigore Hagiu,” Tg Bujor, Jud Galați
Prof. Bâlc Denisa-Maria de la Școala Gimnazială “I. L. Caragiale” din Sibiu prezintă… “Grădina de sticlă” de Tatiana Țîbuleac.
Comentarii recente