feb. 26, 2019 |
Pasiunea mea pentru istorie m-a îndrumat de-a lungul timpului să citesc orice carte având legătură cu acest subiect. Astfel am ajuns să citesc „O scurtă istorie a lumii”. De la vechiul Regat Egiptean la Cruciade, de la căderea Romei la căderea Zidului Berlinului – iată ambițiosul orizont al acestei scurte istorii, pe care autorul a scris-o în mod special pentru copii.
Gombrich reușește să strecoare mii de ani de istorie în doar câteva sute de pagini fără să-ți lase impresia că a uitat ceva esențial. Mi-a plăcut în mod deosebit felul autorului de a reda șirul evenimentelor, făcând cititorul să își amintească informațiile esențiale pe parcursul lecturii, creând strânse legături între fapte care nu par a avea ceva în comun, îndeplinindu-și scopul, precum reiese din spusele sale: ,,această carte nu este menită și nu a fost niciodată menită să înlocuiască un manual de istorie, care servește cu totul altor scopuri la școală. Vreau ca cititorii mei să se destindă și să urmărească istoria fără să ia notiţe și fără să se simtă obligaţi să reţină nume și date. Și le promit că nici eu nu o să le pun întrebări.” Colceriu Bogdan, clasa a IX-a, Colegiul Național Moise Nicoară din Arad
feb. 25, 2019 |
„În piaţa medievală din Samarkand, un oraş construit într-o oază din Asia Centrală, negustorii sirieni îşi treceau mâinile peste mătăsuri chinezeşti fine, nomazii fioroşi din stepă îşi etalau cel mai nou lot de sclavi cu părul galben ca paiul aduşi din apusul îndepărtat, iar prăvăliaşii îşi îndesau în pungi monede strălucitoare din aur pe care se puteau vedea inscripţii exotice şi profiluri de regi necunoscuţi. Aici, în unul din principalele locuri din epocă în care rutele comerciale din est şi vest, nord şi sud se întâlneau, unificarea omenirii era un fapt zilnic. Acelaşi proces a putut fi observat atunci când s-a strâns armata lui Kubilai-Han pentru a invada Japonia în 1281. Călăreţii mongoli îmbrăcaţi în piei şi blănuri îşi frecau coatele de pedestraşii chinezi cu pălării de bambus, soldaţii beţi din trupele auxiliare coreene se luau la harţă cu marinarii tatuaţi din Marea Chinei de Sud, geniştii din Asia Centrală ascultau cu gura căscată poveştile înflorite ale aventurierilor europeni şi cu toţii ascultau de porunca unui singur împărat.”
O carte despre cine suntem, la nivel colectiv, care este istoria noastră, cum am evoluat/involuat și cam cum am putea să arătăm, la nivel de specie, în viitor. 
Y
feb. 24, 2019 |
Suntem (sau încercăm să fim) înconjurați de dragoste. Iubim și suntem iubiți la rândul nostru. Iubim obiecte, iubim oameni, iubim sentimente, iubim momente și ne iubim. Iubim și iubirea.Se spune că dragostea nu cunoaște limită. Se zice că dragostea nu are vârstă, nu are gen și că poate trece peste orice limite. Dar, uneori ne simțim și vinovați. Vinovați că am iubit ceva și pe cineva. Vinovați că am facut ceva.
E greu să uităm ceva ce am iubit. E greu pentru că iubirea lasă amprente. E greu pentru că ea nu dispare niciodată, ci doar se diminuează.
Michael Berg nu a uitat-o pe Hanna, cea pe care cândva a iubit-o atât de mult. Cititorul de Bernhard Schlink, spune povestea de dragoste dintre adolescentul Michael Berg, care avea la momentul întâmplării doar 15 ani, și Hanna Schimtz, taxatoarea de bilete de tramvai, cu 20 de ani mai în vârstă, care ascunde un secret rușinos, un secret care o condamnă la o viață oribilă. Povestea dintre cei doi este relatată din perspectiva unui Michael ajuns adult, care deja cunoaște sfârșitul poveștii. Totul se petrece într-un cadru postbelic, care vorbește și despre generația care încearcă să spele rușinea faptelor petrecute în perioada celui de Al Doilea Razboi Mondial.
Povestea celor doi începe în urma unei băi pe care Michael o face la Hanna acasă. Aceasta devine prima femeie din viața lui Michael. Pentru el, Hanna e cea care îl inițiază în ceea ce privește viața sexuală. Pentru Hanna, Michael este ,,cititorul’’ ei, dar totodată cel care o face să se simtă atrăgătoare. Relația dintre cei doi se adâncește tot mai tare pe parcursul primei părți a cărții. Aceștia au un ritual simplu: își hrănesc poftele carnale, iar apoi Michael îi citește Hannei cărți. Deși Michael îi propune Hannei să îi citească ea lui, aceasta refuză. Deși relația lor pare că merge pe un drum drept, totul se schimbă în ziua în care Hanna pleacă pe neanunțate, lăsând în urmă un apartament gol și un Michael care nu știe ce s-a întâmplat.
Partea a doua a cărții ni-l prezintă pe Michael în postura de student la drept. Acesta asistă la un proces care vizează cinci supraveghetoare ale unui lagăr de femei din Cracovia.
Partea a treia prezintă procesul și urmările lui. Tot în această parte are loc și mult așteptata reîntâlnire cu Hanna. Această reîntâlnire nu se petrece într-un cadru fericit: Hanna se află în fața Instanței și este judecată pentru faptele săvârșite în perioada în care a fost supraveghetoarea unui lagăr de femei din Cracovia. Sentimentele lui Michael sunt complet date peste cap: se simte vinovat deoarece a iubit o femeie care a luat parte la ororile celui de Al Doilea Razboi Mondial și a lăsat niște femei să moară, dar în același timp își spune că Hanna nu are cum să fie vinovată, că nu se poate ca ea să fi fost în stare de așa ceva.
Hanna, în schimb, încearcă să înțeleagă ce i se întâmplă. Aceasta nu realizează greutatea faptelor sale. La o întrebare adresată de către judecător , aceasta răspunde cu o întrebare. O întrebare la care am tot stat și m-am gândit încă de când am citit cartea:. ,, -Așadar (….) ați spus tu, și tu, și tu trebuie să fiți omorâte?/- Eu am… cred… Ce ați fi făcut în locul meu?’’
Este Hanna vinovată? Se va mai întâmpla ceva între ea și Michael?
Cititorul este o poveste despre dragoste, inițiere, vină, rușine și despre cât de departe poate merge cineva pentru a-și păstra un secret.
Maier Andreea, clasa a XI-a, Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad
feb. 24, 2019 |
Nu cred că există om care să nu fi auzit de celebrul serial „Game of Thrones”, multe persoane l-au și vizionat devenind fani înfocați. Povestea fermecătoare are la bază seria de cărți „Cântec de gheață și foc”, o reinterpretare a unor mituri de origine nordică, scrisă de un titan al literaturii fantastice contemporane, George R.R. Martin.
Povestea țesută de talentatul autor american, este plasată în Ținutul celor Șapte Regate, care este guvernat de un șir de lorzi, în fruntea cărora se află Regele Robert Baratheon – care a câștigat Tronul de Fier în urma unei rebeliuni împotriva dinastiei Targaryen. Societatea prezentată este una medievală, care este guvernată după legi specifice în care onoarea și victoria obținută cu sabia în mână joacă un rol foarte important în viața de zi cu zi.
Acțiunea este prezentată din perspectiva mai multor personaje, varietatea fiind impresionantă, la un anumit moment existând un amalgam de nume, descâlcit doar de continuarea lecturii. Familia Stark de Winterfell se află în centrul conflictului, oameni la fel de aspri și neîndurători precum pământurile pe care le stăpânesc. Ei trăiesc în liniște și pace, lăsându-se prinși în mrejele vieții cotidiene, lipsite de griji. În mod uimitor, unu grup de cavaleri găsesc o lupoaică proaspăt ucisă, care a dat naștere unor pui de lup străvechi, o specie aparent dispărută. Lordul Stark le permite celor șase copii ai săi să-i adopte pe cei șase puișori și să-i îngrijească. Apariția acestor ființe legendare preconizează un sfârșit tragic.
Pe nepusă masă, Familia Regală, însoțită de un convoi numeros de cavaleri, își anunță vizita la Winterfell. Din acest moment, Lordul Eddard Stark își ia adio de la viața liniștită pe care o ducea, fiind nevoit să accepte poziția de Mână a Regelui și să călătorească la Deabrcaderul Regelui, capitala celor Șapte Regate. În toiul vizitei regale, Bran – mezinul lui Eddard și a soției sale Catelyn – aproape este ucis de către regina Cersei și fratele ei, Jaime Lannister. Prințul supraviețuiește, însă viața lui se va schimba pentru totdeauna.
Într-un final, Lordul Eddard (Ned) pleacă la Debarcaderul Regelui pentru a-i fi aproape vechiului său prieten, Regele Robert, luându-le cu sine pe Sansa – fiica sa cea mai mare, promisă drept mireasă prințului moștenitor – și pe Arya – sora mai mică a Sansei, care pornește într-o veritabilă călătorie inițiatică, ce va face din ea mai mult sau mai puțin, o tânără războinică. Odată ce vor ajunge în „cuibul de vipere” ce era capitala, Ned își va regreta decizia. În tot acest timp, în Essos, o prințesă a unei dinastii distruse, împreună cu fratele său, încearcă să redobândească Coroana celor Șapte Regate. După moartea Regelui, familia Lannister conduce Westeros. În ciuda frumuseții și puterii acesteia, pezevenghiul Tyrion, mezinul Lordului Tywin, este privit ca un bastard, chiar dacă mintea sa este foarte ageră și ascuțită.
Actiunea este foarte încâlcită, pornind pe mai multe fire epice, dar o dată înțeleasă, totul decurge ușor. Lupta se dă pentru Tronul de Fier, o luptă mârșavă în care nu te poți încrede în nimeni, varsarea de sânge fiind la ordinea zilei, nimeni nefiind cruțat de cruzimea săbiilor.
Aveam așteptări mari de la această carte, iar George R.R. Martin le-a întrecut. Nici că se putea ca această serie să debuteze cu un volum mai interesant și fascinant. Stilul său, scriitura, m-au cucerit de la primele pagini. Anumite personaje, precum Tyrion și Arya, mi-au atras atenția imediat, astfel încât le-am îndrăgit de la prima până la ultima pagină. Am savurat acest roman fantasy, bucurându-mă de fiecare capitol, de aproape fiecare întâmplare și personaj, totul fiind conturat cu deosebită măiestrie.
Mai mult ca oricând, înțeleg pasiunea celorlalți pentru carte și, implicit, pentru serial. Povestea reușește să trecă cititorul printr-o gamă vastă de sentimente, senzații și trăiri; bucurie, admirație, simpatie, ură, revoltă, nemulțumire, empatie, curiozitate, încântare, toate acestea devin cunoscute celui care citește „Urzeala Tronurilor”. În ciuda dimensiunilor sale (peste opt sute de pagini), te simți dezamăgit la final, nu-ți vine să crezi că aici autorul a spus „stop”, tocmai când acțiunea devenea din ce în ce mai interesantă. La finalul romanului, rămâi cu nenumărate întrebări, volumele următoare încercând să-ți „potolească setea” pentru călătoriile din Westeros, pentru personajele creionate cu iscusința, pentru tot ceea ce înseamnă o lectură „ à la Martin”.
Vărșăndan Ovidiu, clasa a X-a, Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad
feb. 24, 2019 |
Marea putere a oamenilor stă în capacitatea de a (se) iubi. Dar cât de departe poate merge un om pentru a fi împlinit în iubire? Aceasta este una dintre multele întrebări pe care mi le-am pus după ce am terminat de citit Anna Karenina, considerat cel mai cinematografic roman al lui Lev Tolstoi.
“Toate familiile fericite se aseamănă între ele. Fiecare familie nefericită, însă, este nefericită în felul ei.” În familia lui Stepan Arkadici Oblonski, caracter ușuratic și nepăsător, are loc o dramă conjugală –soția lui, Dolly, o fire blândă și iubitoare descoperă infidelitatea soțului ei. Pentru a aplana această criză familială, Stiva cere ajutorul surorii sale, Anna Arkadievna, o doamnă apreciată în cercurile înalte ale societății, cu o viață familială stabilă, alături de Alexei Alexandrovici Karenin, o fire rece și distantă, interesată doar de normele sociale și de împlinirea profesională.
Anna face cunoștință cu Alexei Vronski, un ofițer șarmant, carismatic etc. După ce aplanează conflictul apărut în familia fratelui său, Anna, reîntâlnindu-l pe Vronski, fascinată fiind de farmecul, de tinerețea și de vitalitatea acestuia, se îndrăgostește de el. Cei doi vor trăi o poveste de dragoste intensă, plină de trăiri, dar ilegitimă, ascunsă, din teama de a nu-și pierde statutul și respectul din partea societății.
În paralel este prezentat destinul lui Konstantin Dmitrici Levin, un nobil de țară care nutrește o dragoste aparte față de Ekaterina Șcerbațkaia (Kitty), care trece printr-o grea decepție sentimentală în urma ruperii relațiilor cu contele Vronski, de care era îndrăgostită la vremea respectivă.
Astfel, se declanșează două conflicte –acela al Annei Arkadievna, prinsă între statutul social și stabilitatea asigurată de căsnicia sa alături de Karenin, dragostea față de fiul ei Serioja și iubirea mistuitoare pentru Vronski; și conflictul lui Levin; în urma refuzului Ekaterinei de a se căsători cu el, acesta se dedică vieții rurale și agriculturii. La un moment dat, Anna îi mărturisește totul soțului și pleacă în străinătate cu Vronski, dar fără a obține divorțul. După un timp, cei doi se întorc, Vronski reluându-și activitatea mondenă, iar Anna, izolată și blamată de întreaga societate, simte că nu mai este iubită, se degradează, se pierde.
Kitty, vindecată de sentimentele pentru Vronski, se căsătorește cu Levin. Aceștia trăiesc o poveste de dragoste pură, inocentă și au o viață familială fericită.
Romanul prezintă în paralel destine și iubiri total diferite –una tainică, trecătoare, blamată de societate și sortită pieirii, alta blândă și armonioasă, ce pare că va dura veșnic.
Cât despre Anna Karenina, este un personaj complex datorită conflictelor și trăirilor contradictorii pe care le încearcă pe parcursul romanului –este prinsă în monotonia traiului alături de un bărbat pe care nu îl iubește; în contele Vronski găsește farmec, afecțiune, pasiune… găsește ceea ce i-a lipsit. De dragul acestei iubiri este capabilă să sacrifice totul, inclusiv să-și părăsească propriul copil. Pentru aceasta, cei mai mulți dintre noi am condamna-o, spunând că se gândește doar la împlinirea ei în dragoste, că este o egoistă lipsită de morală.
Și totuși, Anna a suferit știind că își înșeală soțul pe care îl considera un om bun, un sfânt, de care ea nu era demnă, când și-a părăsit copilul, pe care îl iubea enorm, când a pierdut poziția de care se bucura în rândurile aristocrației rusești, când a constatat că Vronski, omul pentru care ea sacrificase totul nu o mai iubea… Ce îi rămâne? Conștiința încărcată de conflictul cu soțul, de abandonarea copilului, de conflictul cu societatea, cu Vronski, cu ea însăși… Romanul Anna Karenina, considerat una dintre marile capodopere ale literaturii universale este povestea unui destin tragic, o frescă socială a aristocrației rusești de secol XIX, un roman despre dragoste, familie, sacrificiu și pierdere…
Alani Ioana, clasa a XI-a, Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad
feb. 24, 2019 |
Aglaja Veteranyi se naște la București în 1962 într-o familie de circari. Romanul ei îi fructifică experiența personală și explorează, din perspectiva unei naivități infantile, tumultuoasa lume a circului, copleșitoare și încolțită permanent de tragism.
Mereu mi-am dorit să fiu circară și să aparțin unei trupe ambulate a cărui singur scop e bucuria oamenilor și masa caldă de după spectacol. Cartea aceasta mi-a dat, într-un fel, posibilitatea de a-mi simți inima cum gonește în piept ca în timpul unui moment la trapez. Am citit-o dintr-o suflare pentru că nu voiam să întrerup magia pe care o transmitea.
Narațiunea la persoana întâi dezvăluie o Aglaja micuță, o Aglaja-personaj ce posedă o calitate dorită de mulți: o frumusețe urâtă combinată cu o urâțenie frumoasă. Aglaja se joacă cu cuvintele, propozițiile și sufletele oamenilor ce o citesc. Paginile sunt scrise inegal, unele având o singură propoziție pe ele, toată în litere mari. Și, totuși, cu fila aproape goală, parcă te lovește și mai tare. Cum esențele tari se țin în sticluțe mici, așa și fetița povestitoare înduioșează la fiecare explicație dată cu sinceritatea unui copil rănit de realitatea în care trăiește. Se simt durere, afecțiune, curiozitate și dor văzute prin ochii unei fete care-și iubea mama cu păr de oțel și care se obișnuia în gând cu posibla ei moarte. Îl iubește pe Dumnezeu. Vinetele coapte ale mame îi miros peste tot ca acasă. Știe câteva lucruri dintr-o Românie comunistă în care statul la coadă era o meserie și mai știe că străinătatea nu o transformă pentru că în toate țările mănâncă cu gura. N-o lasă mintea și tatăl să se atașeze de nimic, doar de baticul ei albastru de pe scaun care e marea și pe care noaptea îl acoperă cu capotul înflorat ca să nu o apuce rechinii când se duce să facă pipi. Crede că la circ oamenii zâmbesc când mor și nu înțelege de ce mamei ei îi e frică de avion, când meseria ei era să atârne de păr, în aer. Știe că tatăl ei se îmbată des fiindcă fără să bea nici nu urcă pe sârmă, pentru că nu-și poate ține echilibrul.
Am plâns cititnd, când parcă mie mi-a explicat cum că „FĂRĂ ÎNDOIALĂ CĂ EXISTĂ UN DUMNEZEU, PENTRU CĂ TOȚI ARTIȘTII, FIE CĂ SÎNT DIN ȚARĂ SAU DIN STRĂINĂTATE, ÎȘI FAC CRUCE ÎNAINTE DE A-ȘI ÎNCEPE NUMĂRUL. CE ROST AR AVEA ASTA FĂRĂ DUMNEZEU?”. Nu cred că m-a afectat nicio altă carte în măsura în care m-au atins cele 175 de pagini de realitate pură .
Aglaja mai spune la un moment dat: „Arăt ca fotografia mamei. Arăt ca fără mine.” Și eu, din nevoie de eliberare, subliniez și scriu lângă, Arăt ca mama înainte de existența ei. Și arăt. Și arăt cum prin dorință și simplitate, autoarea-personaj reușește să te facă să simți și să gândești lucuri pe care nu știai că le poți simți sau gândi până acum.
Gabor Medeea, clasa a XI-a, Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad
Comentarii recente