mart. 29, 2019 |
Cu un subiect principal relativ apropriat comunului, Tatiana Țibuleac realizează o scriere ușoară la vedere, care până la final reușește să îți facă sufletul firimituri. ”Vara în care mama a avut ochii verzi “ este un roman venit din Basarabia ce antrenează 2 personaje de origine engleză. Deși la început războiul mamă-fiu este prezentat limpede cu o sumă de trăiri ce transmit ura adolescentului nemărginită față de ea, până la finele scrierii, Țibuleac duce totul într-o sferă absolut neprevizibilă. Maniera înrădăcinată de a fixa clar și succint oprirea mecanismului fiziologic, atunci când în fața sa se afla propria mamă mai mult de câteva clipe, este scandalos de puternică. La finalul primului an de liceu, dorința sa principală este să viziteze Amsterdamul, pe care îl percepe ca pe o poartă către inițierea pervertirii, este transformată miraculos într-o vacanță, într-un orășel din Franța, împreună cu femeia cu cei mai frumoși ochi verzi din Univers. Motivul acestei escapade suspicioase are să stârnească în cititor, garantat, un amalgam de întrebări si emoții despre adevăratele trăiri ale vieții. ”Vara în care mama a avut ochii verzi” aș putea spune că este singura carte care, în ciuda unui final tragic, reușește să instaleze un sentiment incontestabil de iubire și pace cu cea care a stat în spatele pașilor noștri mereu. Tot cu ea, tu, cititorule ai putea să te închizi într- o după-amiază preț de câteva ore în casă și să citiți împreună cartea asta minunata, căci la final ceva cataclismic se produce și tot ce judecai până acum la ea și ea la tine va fi privit cu ochi mai înțelegători și cu o latură opusă antipatizării.
Anda Ciohodaru, Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău
mart. 24, 2019 |
Elif Shafak este una dintre autoarele care nu dezamăgește niciodată, pentru că scrie într-un fel unic, care te face să nu mai vrei să lași cartea din mână. Scrie despre puterea și sacrificiile femeii musulmane într-o societate contemporană, aflată la granița dintre Orientul conservator și Occidentul modern, despre relația omului cu divinitatea, despre dragoste, temeri, confuzie, oameni aflați în căutarea unui sens sau despre puterea cuvintelor și a educației.
„Cele trei fiice ale Evei”este o explorare intrigantă prin religie, credință, tradiții și modernitate, care urmărește destinul a trei vechi prietene. Eroinele au opinii distincte şi personalităţi puternice, construite atent. Peri, personajul nostru central, este cea care a crescut între o mamă religioasă și un tată liberal, purtând cu ea contradicțiile și conflictele celor două extreme.
Acțiunea alternează între trecut și prezent, capitolele jonglând prin copilăria strictă petrecută în Istanbul, anii studenției la Oxford și viața de acum a lui Peri – soție, casnică și mamă a trei copii.
„Când mă uit la tine, văd o intelectuală orientală tipică în devenire”, zicea el. „Îndrăgostită de Europa, în dezacord cu rădăcinile ei.” De ce rădăcinile erau atât de prețuite în comparație cu ramurile sau frunzele, Peri nu înțelesese niciodată. Copacii aveau o grămadă de lăstari și filamente care se întindeau zilnic în toate direcțiile, dedesubtul și deasupra vechilor straturi de pământ. Dacă nici rădăcinile nu voiau să stea într-un loc, de ce să aștepți imposibilul de la oameni?
Trecutul spune povestea unei fete copleșite de neputință și frici, în încercarea de a găsi echilibrul pe care nu l-a cunoscut niciodată. El devine o meditație cu privire la natura incertitudinii, a conflictului și a înțelegerii. Astfel, Elif Shafak încearcă să le ofere personajelor sale puterea și încrederea în propriile valori, pe teritoriul dualist al Turciei.
În multe părți ale lumii, erai ce spuneai și făceai și, de asemenea, ce citeai; în Turcia, ca în toate țările chinuite de probleme de identitate, erai în primul rând ce respingeai.
Istoria, personajele și problemele atinse fac din această carte o creație desăvârșită, un roman de referință al secolului în care trăim și a ceea ce înseamnă femeia în lumea islamică de astăzi.
Cuvintele nu stau niciodată în loc. Viața are forma unui cerc, și fiecare punct de pe circumferința lui se alfă la distanță egală de centru – fie că îl numești Dumnezeu sau altcumva.
Theodora Ladaru, clasa a XI-a, Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău
mart. 24, 2019 |
Cartea “În ape adânci” m-a surprins cu fiecare paragraf, idee şi detaliu. Este o carte pe care o recomand tuturor prietenilor, pentru că o consider printre prerferatele mele, datorită poveştii pline de secrete şi crime. Întâmplările sunt povestite într-un mod misterios ce te face să vrei să ştii cât mai multe şi să cunoşti istoria fiecărui personaj. Suspansul este prezent până la sfârşitul paginilor, ceea ce te încurajează să citeşti cât mai mult. Fiecare capitol te lasă să îţi imaginezi posibilităţile continuării, un lucru care m-a fascinat. Paula Hawkins povesteşte perspectiva mai multor personaje din Beckford, un oraş modest, ale cărui ape sinistre ascund moartea mai multor femei, unele presupuse vrăjitoare. Printre acestea se află Nel Abbott, în jurul căreia se învârt o serie de întâmplări şi întrebări. Jules, sora ei, e bântuită de gândul că Nel s-a sinucis din vina sa, aşa că merge în oraşul copilăriei pentru a afla adevărul. De aici încolo se petrec lucruri bizare, sunt aflate motive şi explicaţii. Finalul m-a lăsat cu gândul la poveste pentru mult timp, fiind unul neaşteptat şi surprinzător. Cartea mi-a ajuns în suflet şi m-a învăţat despre greutăţile vieţii, şi sper ca mai mulţi copii să îi descopere frumuseţea.
(Macor Maria-Diana, Clasa a VI-a, Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” Bacău)
mart. 24, 2019 |
20.000 de leghe sub mări
Acțiunea romanului are loc în 1866, într-o zi în care marinarii de pe oceane sunt cuprinși de panică. Toți vorbeau de un monstru marin care scufunda navele. Pentru a-l prinde, se organizează o expediție la bordul fregatei americane „Abraham Lincoln”, pe care se îmbarcă Ned Land și faimosul naturalist francez Aronnax, de la muzeul din Paris, și celebrul său slujitor Conseil. Scopul expediției este să elimine aces monstru amenințător.
Timp de mai multe luni, căutările sunt zadarnice. Totuși, în ziua de 6 noiembrie 1867, Ned Land zărește monstrul și este convins că acesta era un narvul gigantic care se deplasa cu o viteză foarte mare. Când, în sfârșit, fregata se apropie, animalul atacă vasul care e cât pe ce să fie scufundat de un val imens. Aronnax, Ned și Conseil sunt aruncați în mare și se salvează urcând pe spatele monstrului. Atunci, ei înțeleg că nu este vorba de un monstru, ci că au de-a face cu un vas submarin. Cei trei naufragiați sunt luați la bordul vasului, unde îl vor cunoaște pe enigmaticul căpitan Nemo. Ei află că Nemo este creatorul submarinului Nautilus și cei trei naufragiați vor petrece 8 luni de aventuri la bordul său.
La un moment dat, căpitanul Nemo se apropie și îl apreciază pe savantul francez. Ei le arată celor trei biblioteca și muzeul de pe Nautilus și decide să facă un tur al adâncurilor oceanelor. Cei trei descoperă pierduta și misterioasa Atlantidă, trec printr-un tunel pe sub Istmul Suez, descoperă imensitatea Pacificului, trec pe sub banchiza de la Polul Sud. Totuși, ei au o oarecare neîncredere în capitanul Nemo.
Într-o zi, acesta scufundă un vas englezesc, și astfel ei află identitatea căpitanului Nemo, un prinț indian căruia englezii i-au provocat o mare suferință. Cei trei reușesc să scape de pe Nautilus grație unui vârtej de ape uriaș și se întorc în Franța. Ei nu vor ști niciodată ce s-a întâmplat cu submarinul Nautilus.
Eu recomand această carte deoarece sunt prezentate sub o formă literară fapte științifice care, mai târziu, vor apărea concret în societate.
Cartea se încadrează temei „Istoria unui posibil viitor” deoarece Nautilus, dotat cu tot felul de arme, încă este, până în zilele noastre, o mașinărie a viitorului.
Bineînțeles, discuțiile despre Atlantida, imensitatea Pacificului sau banchiza de la Polul Sud continuă să stârnească puncte de vedere divergente.
Chiar și tunelul de sub Istmul Suez s-a concretizat în Eurotunelul ce leagă Franța de Anglia, pe sub Canalul Mânecii, în zilele noastre.
(Apostol Ștefan Lucian, clasa a VI-a, Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău
)
mart. 22, 2019 |
Povestirea Șefii deschide cartea cu nume omonim cu care Mario Vargas Llosa debutează. Textul urmărește, pas cu pas, revolta de o pauză a unor elevi de ciclul gimnazial a căror solicitare este afișarea orarului pentru examene. Povestea în sine concentrează câteva puncte narative germinale – dezbaterea statutului de șef peste toți elevii greviști și încercarea, ratată finalmente, de a atrage în mișcarea de protest și pe elevii de generală.
Textul cucerește prin dinamism, prin contopirea planurilor, prin replicile cu pretenții de conducător, prin soluțiile la îndemână de a tranșa conflictele, și anume prin bătaia. Deși surprins prin doar câteva replici, directorul școlii justifică acțiunea elevilor prin violența limbajului.
(Ramona Jitaru, Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău)
mart. 19, 2019 |
Te-ai gândit vreodată cum ar fi fost viața ta dacă erai captiv pe un vapor și tot ceea ce te distrăgea de la decorul anost era o simplă mașinărie cu clape în culorile alb-negru pe nume pian?Vaporul, marea, pianul și sutele de persoane care emigrau erau singurele imagini care se învârteau ca într-o buclă a timpului pentru Novecento.
Danny Boodmann T.D. Lemon Novecento, este un nume complicat pentru o persoană atât de cmplexă și misterioasă care nutrea un talent și mai complex și misterios înlăuntrul său.În ciuda ,,captivității” sale pe acel vapor, Dumnezeu l-a înzestrat pe tânărul Novecento cu un talent pe care nu multe persoane îl pot dobândi.Totuși, Novecento s-a născut ca să fie maestru pentru pian, ca să-l domine pe acesta, ca și cum ar fi fost creat numai pentru ființa lui.Fiecare clapă și fiecare gamă păreau ,,rupte” parcă din inima tânărului și expuse într-o claviatură pe care doar Danny Boodmann T.D. Lemon Novecento o putrea interpreta cu atâta patos.
Rainer Maria Rilke spunea ,,A cânta este cu adevărat un alt fel de a respira”, citat care îl descrie în totalitate pe tânărul Novecento.Pentru acesta, muzica reprezenta stilul său de viață, singurul mod prin care se diferenția de banalitatea miilor de emigranți care poposeau pe vaporul umil ce îi servea drept casă încă din prima zi când acesta a auzit ropotele ploii în afara vaporului.Respira prin notele pe care le crea și pe care le transforma în adevărate piese de jazz, invidiate de toți ceilalți pianiști.
Pentru mine, această carte a reprezentat un portal spre o lume paradisiacă în care muzica putea fi creată doar cu ajutorul inimii, doar cu ajutorul pasiunii și a simplității modului de a privi lumea.Din punctul meu de vedere, Novecento se aseamănă cu un canar care dorește să descopere misterele lumii cotidiene, dar totodată nu ar renunța la siguranța pe care i-o oferă casa lui.Finalul cărții m-a lăsat cu sufletul la gură, *acesta fiind ,,deschis”*, meditând asupra sorții lui Novecento care a rămas să moara pe vapor alături de muzica sa, alături de toate amintirile și cântecele care au rămas întipărite în pereții vaporului.
Horea Anamaria, clasa a-X-a
Colegiul Național ,,George Coșbuc” Năsăud
Comentarii recente