apr. 14, 2019 |
Splendida cetate a celor o mie de sori
Khaled Hosseini
Splendida cetate a celor o mie de sori de Khaled Hosseini, la fel ca și celelalte două romane ale sale renumite (Și munții au ecou și Vânătorii de zmeie), este o carte impresionantă și mai ales tulburătoare. Este o carte care mi-a deschis ochii și m-a făcut să apreciez mai mult viața pe care o am, după ce am citit povestea Lailei și a lui Mariam. Viața lor nu este doar o ficțiune, creația lui Hosseini, ci este viața pe care au dus-o, și din păcate o duc în continuare majoritatea femeilor din Afghanistan și din multe alte țări chiar și în ziua de azi. De-a lungul cărții, pe lângă un permanent nod în gât, am simțit, pe rând sau deodată, tristețe, groază și mai ales frustrare.
Acțiunea romanului este plasată în Afghanistan, pe timp de război, remarcându-se atât consecințele războiului, cât și statutul femeii din acea vreme. Două pasaje reprezentative pentru acest statut al femeii mi s-au părut: ”Precum acul unei busole care arată nordul, degetul acuzător al bărbatului va găsi întotdeauna femeia. Întotdeauna” și “Atenție, femei: Veți sta tot timpul în casele voastre. Nu este cuviincios ca femeile să bată străzile fără rost. Dacă ieșiți afară este obligatoriu să fiți însoțite de un mahram, o rudă bărbat. Dacă veți fi prinse singure pe stradă, veți fi bătute și trimise acasă. Nu veți vorbi decât dacă veți fi întrbate. Nu veți privi bărbații în ochi. Nu veți râde în public. În caz contrar, veți fi bătute. Fetelor le este interzis să meargă la școală, Toate școliile de fete vor fi închise imediat. […] Dacă veți fi găsite vinovate de adulter, veți fi omorâte cu pietre.” Pe cât de nedrepte și exagerate sună aceste vorbe pentru noi, pe atât de adevărate s-au dovedit acestea a fi pe parcursul întregului roman. Femeia practic nu însemna nimic, era înjosită și maltratată zilnic, fără ca cineva să ia vreo măsura în acest sens.
Romanul prezintă povestea a două femei, provenind din medii total diferite, pe care destinul le aduce împreună atunci când aveau cea mai mare nevoie una de cealaltă. Mariam, o harami (copilă din flori), are o copilărie cruntă, fiind nevoită să se căsătorescă de la o vârstă foarte fragedă cu un bărbat mult mai în vârstă decât ea, pentru a nu păta onoarea tatălui său. Deși la început se purta destul de frumos cu ea, viața lui Mariam a devenit un calvar din momentul în care soțul ei, Rasheed, a aflat că aceasta nu îi putea oferi un copil. Din acel moment, bătăile erau la ordinea zilei pentru Mariam. Pe de altă parte, este prezentată povestea Lailei. Aceasta are o copilărie “normală”. Atât de normală pe cât putea să fie viața unei fete din Afghanistan. Spre deosebire de majoritatea fetelor din acea vreme, Laila mergea la școală, era educată și provenea dintr-o familie mai modernă în care nu se aplicau cu strictețe trdițiile musulmane prin care femeia era înjosită. Viața Lailei ia o turnură tragică din momentul în care își pierde mai întăi frații, apoi părinții din cauza războiului. Aceasta ajunge să trăiască împerună cu Mariam și Rasheed, fiind nevoită să se căsătorească cu acel monstru pentru a-și salva copilul cu care era însărcinată. Rasheed are grijă de ea, transformând-o pe Mariam în sevitoarea Lailei, până când începe să bănuiască faptul că Laila era însărcinată cu copilul altui bărbat. Din acel moment, ambele femei devin victimele bătăilor zilnice ale lui Rasheed, care nu scapă nicio ocazie de a-și revărsa toți nervii asupra celor două femei. Astfel, relația dintre Mariam și Laila se întărește pe zi ce trece, cele două adunându-și forțele pentru a putea îndura toate nenorocirile la care sunt supuse, pentru a supraviețui și pentru speranța că într-o zi vor putea schimba ceva.
Romanul se termină într-o notă cât de cât optimistă, după toate evenimentele tragice care au avut loc pe parcursul său.
Splendida cetate a celor o mie de sori este o carte tulburătoare despre prietenie, dragoste, speranță și supraviețuire. Este o carte care ne deschide ochii asupra abuzurilor ce se întâmplă în jurul nostru chiar și în ziua de astăzi și care ne învață să nu ne pierdem speranța și să mergem mai departe, chiar dacă totul în viața noastră pare să se prăbușească.
Ghilea Ariana, clasa a XI-a C
Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad
apr. 14, 2019 |
Alegerea Sofiei
de William Styron
Cartea Alegerea Sofiei de William Styron abordează Holocaustul diferit față de majoritatea cărților sau filmelor, concentrându-se asupra unei victime de origine poloneză. Acțiunea cărții se bazează parțial pe timpul pe care Styron l-a petrecut în Brooklyn, unde a întâlnit un refugiat din Polonia.
Stingo, personajul narator al cărții și un scriitor aspirant, se mută în Brooklyn, acțiunea având loc în anii ’40. Acesta se împrietenește cu vecinii săi, Sofia Zawistowska și Nathan Landau, care au o relație toxică și abuzivă. Stingo devine confidentul Sofiei, de care se îndrăgostește, și află despre timpul pe care l-a petrecut închisă la Auschwitz și ce alegere inumană a trebuit să facă. Pe măsură ce aceștia se apropie, Nathan, bolnav de schizofrenie paranoidă, devine tot mai gelos și ajunge să îi amenințe pe cei doi cu moartea. Ca să o salveze pe Sofia, Stingo o duce într-o excusie în Sud, dar aceasta alege să se întoarcă la iubitul ei abuziv.
Povestea vieții Sofiei prezintă amănunțit suferințele prin care au trecut milioane de oameni în timpul Nazismului: “Ați venit într-un lagăr de concentrare, nu într-un sanatoriu, și de aici nu există decât o singură ieșire – pe horn. ” De asemenea, prezintă cum deciziile pe care le luăm ne afectează viața. Alegerea luată de Sofia nu este una lăudabilă și sentimentul de vinovăție a urmarit-o în permanență.
Romanul prezintă veridic efectul traumei asupra unui om. În cazul Sofiei, experiențele trăite în lagărul de concentrare și sentimentul constant de vinovație, o fac să se simtă neputincioasă și să depindă de iubitul ei violent. De asemenea, întalnim și degradarea psihică a celor doi iubiți, fiecare contribuind la autodistrugerea celuilalt. Treptat, Sofia bea mai mult, astfel încât spre finalul carții este mai tot timpul beată. În cazul lui Nathan, balanța luciditate-nebunie se inclină către cea de-a doua, nebunia atingând apogeul atunci când îi amenință pe Stingo și Sofia cu moartea, crezând că cei doi au o relație și Sofia îl înșeală.
Cartea explorează lucruri precum traumele, nebunia, sentimentul de culpabilitate și prezintă o încercare de a înțelege răul absolut pe care oamenii sunt în stare să îl comită, Holocaustul: “Într-o bună zi, voi înțelege totul depre Auschwitz. Iată o afirmație îndrăzneață, de o naivitate absurdă. Nimeni nu va înțelege vreodată Auschwitz-ul. Auschwitz rămâne, în sine, de neînțeles. Cel mai profund comentariu existent cu privire la Auschwitz nu este câtuși de puțin o afirmație, ci un răspuns: Întrebarea: La Auschwitz, spunei-mi, unde era Dumnezeu? Și răspunsul: Dar unde era omul?”
Cogianu Patricia, clasa a XI-a C
Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad
apr. 13, 2019 |
,,Grădina de sticlă” este al doilea roman al autoarei Tatiana Țîbuleac care reia tema copilului abandonat și înfiat mai apoi, la șapte ani, de o femeie, Tamara Pavlova, sticlăreasă, femeie ,,crudă, dar miloasă. Vicleană, dar cu dreptate.” Ajungând în casa acestei femei, în Chișinău, Lastocika, personajul principal, intră într-o lume nouă, într-o viață nouă pe care-o descoperă treptat, cu ochii unui copil de șapte ani. De fapt, tema fundamentală a cărții este descoperirea propriei identități. Cine este Lastocika? Care este limba ei maternă?
La fel ca în primul roman al autoarei, ,,Vara în care mama a avut ochii verzi”, personajul-narator este medic, trăiește în București și dorește prin intermediul unui jurnal să evoce perioada sumbră a Rusiei comuniste. Fiind înfiată de Tamara Pavlova, va locui în casa acesteia fiind silită să adune sticle din tot orașul, cărându-le în niște plase grele și apoi predându-le la un centru de colectare. Această muncă umilitoare i-a marcat definitiv existența Lastocikăi, ea amintindu-și după mulți ani:,,Iată, să zicem, o sticlă. O sticlă, chiar și goală, chiar și pișată, chiar și străină, te putea îmbogăți. Noi știam să adunăm și adunam. Cu mâinile înțepenite de frig, cu stomacurile întoarse de greață, noi adunam.”
Ceea ce apare însă, obsesiv, pe parcursul romanului este căutarea propriei identități.Lastocika vorbea și gândea în două limbi, rusă și moldovenescă. Ulterior, și în limba română. Limba rusă o iubea: ,,Limba aceea! Cuvintele rusești îmi păreau mai lungi și însemnau mai multe deodată. Chiar și tăcerile aveau ceva de spus. Rusa devenise un chip mereu încruntat. Frumos, nepământesc de frumos, însă plin de cruzime.Când îmi zâmbea, în jurul meu înfloreau până și spinii.”
Problema școlii este abordată în roman. Este amintit profesorul de educație fizică, Chira, cel ce stârnea groaza tinerelor fete obligându-le să se îmbrace în body într-o sală de sport în care era mereu frig, dar și controlul batistei și al unghiilor o dată la două zile precum și familiarizarea cu limba moldovenescă ale cărei cuvinte începeau să i se pară frumoase ( ,, jurământ”, ,,deschizător”, ,,podgorie”). ,,Temele le făceam în jumătate de oră, iar cu limba moldovenească pierdeam uneori și câte o seară întreagă.Încurcam terminațiile, scriam cu cratimă ceea ce trebuia scris cu apostrof, iar la compuneri îmi lipsea suflul. Tot ce aveam în cap mai frumos era limba rusă.” Lastocika trăia mereu între două limbi. Limba rusă, prietenoasă, limba moldovenească, un calvar: ,, Așa că traduceam. În gând, cu voce tare, tot timpul.Îmi părea că, mai întâi, cuvintele s-au inventat rusește, și, abia pe urmă, de acolo, au ajuns în alte limbi.”
Concluzia e tristă. Lastocika nu se va mai regăsi în această lume, în Rusia condusă de Gorbaciov care ,,stricase totul”: ,,nu îndrăzneam să mă consider rusoaică, iar moldoveancă nu voiam să fiu. Ce om întreg la minte putea să compare rusa cu moldoveneasca?”
Treptat, situația politică a Rusiei se schimbă și lecțiile de limba moldovenească urmau să se țină în limba română. Astfel, îl cunoaște pe Radu, profesor de limba română, de care se va și îndrăgosti, și care o face să descopere farmecul limbii române, lecturându-i din lirica lui Eminescu sau din cea a lui Nichita Stănescu: ,,L-am crezut pe Nichita. El m-a învățat că o limbă ți se poate supune nu doar din frică, ci și din dragoste.”
Caracterul memorialistic al cărții este accentuat în final, Lastocika mărturisind: ,,Într-un caiet cu linii, am scris tot ce n-am vrut să uit, începând cu prima zi a noii mele vieți. A doua care mi s-a dat.”
Gabriela Sermeșan, Colegiul Național ,,George Coșbuc”- Năsăud
apr. 13, 2019 |
,,Vara în care mama a avut ochii verzi” este primul roman al autoarei, o carte care impresionează atât prin subiectul abordat cât, mai ales prin felul în care este scrisă.
Ceea ce atrage atenția, în primul rând, este titlul, o generoasă cheie de lectură care, inevitabil, stârnește curiozitatea cititorilor tineri. Vara devine un anotimp în care culoarea ochilor mamei se schimbă, aceștia devenind tot mai verzi și acest fapt nu poate decât să provoace interesul cititorilor pentru această carte nouă în peisajul literar românesc.
În centrul cărții se află Aleksy, personajul-narator aflat în ipostaza unui pictor, matur, care la îndemnul psihiatrului rememorează voluntar, în scris, acea vacanță de vară pe care și-a petrecut-o cu mama sa într-un sătuc francez. Cartea începe brusc cu o stare de revoltă a personajului -narator care își manifestă direct ura și disprețul față de mama sa: ,, În acea dimineață, în care o uram mai mult ca oricând, mama împlinise treizeci și nouă de ani. Era mică și grasă, proastă și urâtă. Era cea mai inutilă mamă din câte au existat vreodată.” Treptat, stările de furie, de ură și de încrâncenare ale copilului se schimbă pe măsură ce asistă neputincios la alterarea stării de sănătate a mamei. Într-o zi, ea își cheamă copilul în lanul de floarea-soarelui anunțându-l că e pe moarte:,, Am cancer, Aleksy, un cancer rău și turbat.”Privindu-și mama, copilul observă ,,zâmbetul ei de tulpini frânte. Verdele scurs din ochii ei.”
Viața celor doi, mamă și fiu, decurge aparent normal încercând să se bucure de micile surprize pe care le oferea viața în acel sătuc din Franța.
Planurile temporale alternează, personajul-narator matur mărturisindu-și îndoiala cu privire la rostul acestor amintiri însă ,,revine la caiet ca la un placebo.” Îi revin în minte stările confuze pe care le avea veghindu-și mama și temându-se ca ea să nu moară: ,,Problema era că nu mai puteam suporta atâta suferință. Și asta spuneam eu- un copil care crescuse toată viața fără dragoste.”
Moartea mamei are loc într-o după-amiază de septembrie, în grădină, copilul găsindu-și mama care ,,se legăna moartă în hamac ca o crisalidă cu început de fluture.”
Ultima frază a cărții transmite nostalgie și o ușoară doză de optimism: ,, Vara în care mama a avut ochii verzi nu s-a terminat niciodată.”
Cartea este plină de lirism culminând cu definițiile metaforice ale ochilor mamei strecurate, subtil, de-a lungul întregului roman și adunate în finalul cărții:
,,Ochii mamei erau o greșeală
Ochii mamei plângeau înăuntru
Ochii mamei erau lanuri de tulpini frânte
Ochii mamei erau poveștile mele nespuse
Ochii mamei erau muguri în așteptare.”
Gabriela Sermeșan, Colegiul Național ,,George Coșbuc”- Năsăud
apr. 13, 2019 |
Autor: Eric-Emmanuel Schmitt
Titlu original: “Oscar et la Dame rose”
Gen: roman epistolar
Anul apariției: 2012
Nr. pagini: 103
Traducere: Marieva Ionescu
Editura: Humanitas Fiction
“Oscar și Tanti Roz” este un roman care și-a lăsat toți cititorii fără replică, pentru că nimeni nu se aștepta ca un băiețel de 10 ani va atinge profunzimea unui om de 60 de ani. Oscar este un copil ce trăiește într-un spital din cauza unei grave boli. După ce ascultă din greșeală o discuție dintre părinții și doctorul său, Oscar află ceea ce nimeni nu avea curajul să îi spună: că este bolnav de leucemie și că mai are doar câteva săptămâni de trăit. Furios, Oscar refuză să mai vorbească cu cei din jurul său, cu excepția lui Tanti Roz, o infirmiera bătrână voluntară cu un trecut exotic, care câștigă încrederea băiatului, surprinzându-l mereu cu povești moderne, care sunt adevărate istorisiri de viața. Tot ea este cea care îi sugerează să îi scrie lui Dumnezeu, iar astfel, Oscar creează o legătură srânsă cu El, fiind din ce în ce mai fericit pe zi ce îi scrie. De fapt, prin sugestia de a-i scrie lui Dumnezeu, Tanti Roz îl induce pe Oscar în cunoașterea adevărată a esenții vieții și moartea nu devine o frică, ci un necunoscut, care trebuie descoperit. Tanti Roz a ajuns să fie cea mai apropiată de copil, transformându-i viața într-o adevărată excursie și demonstrându-i cititorului că oamenii bolnavi au cea mai frumoasă viață, pentru că ei și-o trăiesc la intensitate, în clipa prezentă, în timp ce oamenii sănătoși mereu se grăbesc, niciodată nu reușesc și se află în goana succesului, fără a savura viața “hic et nunc”. Consider că mesajul acestei cărți este: apreciază viața și meditează asupra momentelor esențiale ale vieții, asupra celor mai importante întrebări ale ei, nu cele obișnuite care vizează bunăstarea ta materială. Care e modul în care te afirmi? Care sunt valorile tale? Ce contribuție ai adus lumii acesteia?
apr. 2, 2019 |
JOC: Kit-ul de supraviețuire 2018 (acordă punctaje pentru mesaj, literaritate și umor)
Dragi copii, în curând va apărea primul număr din 2019 al revistei „Consilierul de lectură”, unde știți că sunt articole despre cercurile de lectură, recomandări, idei de activități, proiecte interesante. La început de an există de obicei un articol care face referire la cărțile apărute în anul precedent și care, din anumite puncte de vedere, merită citite.
Mai jos scriu o parte din lista de cărți pentru copii citite și recomandate de mine, iar invitația mea pentru voi este SĂ ADĂUGAȚI COMENTARII ÎN CARE SĂ NUMIȚI CARTEA pe care ați citit-o din cele din listă ȘI SĂ-I ACORDAȚI PUNCTAJE DE LA 1 LA 10 pentru: RELEVANȚA/ IMPORTANȚA MESAJULUI transmis, LITERARITATE (valoarea literară, esteticul textului) și UMOR.
Dacă, pe lângă cărțile găsite mai jos, sunt altele pe care vreți să le recomandați voi, vă invit la același joc.
7-10 ani
Doctorul Aumădoare de Kornei Ciukovski
Heidi, fetița munților de Johanna Spyri.
Aproape sigur de Lisa Graff
Călătoria mea cu Charlie de Mark Lowery
Noaptea pe plajă de Elena Ferrante
Ordinul iepurilor regali din Londra. Evadarea din turn de Santa Montefiore și Simon Sebag Montefiore
Povestea a doi pui de tigru, numiti Ninigra si Aligru de Nina Casian
Supa de pietre de Iulia Iordan
Cartea cuvintelor dispărute de Mircea Stanciu
10- 14 ani
Vertijia de Ioana Nicolaie
Când mă vei întâlni de Rebecca Stead
Ca peștele în copac de Lynda Mullaly Hunt
Lungul drum către Santa Cruz de Michael Ende
25 de grame de fericire. Cum iti poate schimba un pui de arici viata de Massimo Vacchetta și Antonella Tomaselli
Nonliterare:
Istoria omenirii de Hendrik Willem van Loon
Edison. Misterul comorii dispărute de Torben Kuhlmann
Vă ţineţi de glume, domnule Feynman! de Richard P. Feynman
Planetarium de Chris Wormell, Raman Prinja
14- 18 ani
Povestea kendamei pierdute de Adina Rosetti
Viața într-un acvariu de Len Vlahos
Cartea memoriei de Lara Avery
Iubirea care a rupt lumea în două de Emily Henry
Cititoarea de Traci Chee
Castelul de sticlă de Jeannette Walls
Un vultur în zăpadă de Michael Morpurgo
Singura amintire a Florei Banks de Emily Barr
Însemnări din viața mea de Alfie Deyes
Comentarii recente